Aproape 30 de CEO de startup-uri, printre care unicornul UiPath fondat de românii Daniel Dines și Marius Tîrcă, intrat recent în Top-ul Forbes al celor mai buni 100 de jucători din domeniul cloud computing, ridicându-și în paralel evaluarea la 3 miliarde de dolari, dar și Revolut, Taxify, BlaBlaCar, cu operațiuni în România, au redactat o scrisoare către Bruxelles în care cer oficialilor europeni să regleze mai bine legislația, apreciată ca deficitară și punitivă, privind dreptul angajaților de a avea opțiuni pentru acțiuni în startup-urile în care lucrează. "Zilele în umbra Silicon Valley s-au terminat. Următoarea Google, Amazon sau Netflix poate veni din Europa."
Drumul UiPath până la prima rundă de finanțare a fost plin de greșeli, spune Daniel Dineș, directorul general și unul dintre fondatorii companiei evaluate la 3 miliarde de dolari. ”Nu am crezut niciodată că voi ajunge pe scenă, de obicei eu eram în mulțime. Perioada 2005 – 2015 a fost cea mai dificilă din viața mea. Încercam constant să găsesc produsul perfect, dar eșuam. Aveam bani exact cât să supraviețuim."
Startup-ul tech UiPath, fondat de românii Daniel Dines și Marius Tîrcă, intrat recent în Top-ul Forbes al celor mai buni 100 de jucători din domeniul cloud computing, ridicându-și în paralel evaluarea la 3 miliarde de dolari, a atras 265 milioane dolari, noii investitori fiind IVP, Madrona Venture Group și Meritech Capital.
Startup-ul tech UiPath, fondat de românii Daniel Dines și Marius Tîrcă, estimat recent la peste 1 miliard de dolari, a intrat în Top-ul Forbes al celor mai buni 100 de jucători din domeniul cloud computing, ridicându-și în paralel evaluarea la 3 miliarde de dolari în urma unei noi finanțări.
Compania Connections, specializată în IT Outsourcing, Business Process Outsourcing și Software Development, având activități pe piața de digital transformation din România, cu birouri în Bulgaria și Serbia, a semnat un parteneriat cu platforma de Enterprise Robotic Process Automation (RPA) UiPath.
Înțelegerea clienților și dezvoltarea unei rețele de vânzări capabile să ajungă la aceștia reprezintă lecția fundamentală pentru un antreprenor, consideră Daniel Dines, director general al UiPath, start-up românesc evaluat în urmă cu câteva luni la 1 miliard de dolari. Compania este specializată în soluții software de automatizare a proceselor repetitive din diferite industrii.
Capitalul de risc destinat companiilor tinere, așa numiții „investitori angelici”, poate avea șanse mai mari de reușită în România decât media din țările dezvoltate, tocmai pentru că piața încă este neexploatată, spune Dan Mihăescu, fondator al Gapminder Investment Fund.
UiPath, start-up fondat de doi români și specializat în soluții software de automatizare a proceselor repetitive din diferite industrii, care a atras recent o nouă finanțare, de circa 120 de milioane de dolari, compania fiind astfel evaluată la peste 1 miliard de dolari, deschide al doilea birou din țară, la Cluj-Napoca.
UiPath, start-up fondat de 2 români și specializat în soluții software de automatizare a proceselor repetitive din diferite industrii, care a atras recent o nouă finanțare, de circa 120 de milioane de dolari, compania fiind astfel evaluată la peste 1 miliard de dolari, a deschis acum un centru de cercetare la Washington, care va fi coordonat de Param Kahlon, care a lucrat anterior la Microsoft în poziții manageriale.
Acțiunile UiPath vor fi listate la bursa americană NASDAQ în următorii 2-3 ani, a anunțat astăzi Daniel Dines, co-fondatorul și directorul general al companiei, start-up specializat în soluții software de automatizare a proceselor repetitive din diferite industrii, care a atras recent o nouă finanțare, compania fiind evaluată la peste 1 miliard de dolari (unicorn).
UiPath, start-up specializat în soluții software de automatizare a proceselor repetitive din diferite industrii, a atras o nouă finanțare, de circa 120 de milioane de dolari, compania fiind evaluată la peste 1 miliard de dolari.
Investițiile în companiile din tehnologie din România au crescut, anul acesta, la 53 de milioane de dolari, de la 16 milioane de dolari în 2016 și 12 milioane de dolari în 2015, relevă raportul State of European Tech, realizat de Atomico, firmă de investiții în tehnologie, pe piață de 11 ani.
La prima vedere, România nu pare un loc potrivit pentru un start-up inovator în domeniul tehnologiei. Vizitatorii asociază România cu munții acoperiți de ceață, biserici medievale și drumuri pline de gropi. Totuși, cumpărarea companiei românești Vector Watch de către americanii de la Fitbit demonstrează că angajații care au cunoștințe solide în domeniul științei, piața locală în creștere, precum și apartenența la UE fac ca țara să fie o destinație promițătoare pentru investitorii din domeniul tehnologiei, scrie Financial Times.
UiPath, start-up local specializat în soluții software de automatizare a proceselor repetitive din diferite industrii, a primit o finanțare de 30 milioane de dolari care va ajuta compania să continue dezvoltarea în anii următori, se arată într-un comunicat remis Profit.ro.