Parlamentul a adoptat marți, prin votul final al Camerei Deputaților, inițiativa legislativă prin care este acordată zi liberă plătită persoanelor care se vaccinează, inclusiv elevilor, studenților și militarilor. Proiectul nu a întrunit luna trecută numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat în plenul Senatului, fiind respins. Proiectul prevede, de fapt, mai multe zile libere plătite - pentru prima doză, rapel și vaccinarea copilului - fără a le include în durata concediului de odlhnă, atât în cazul angajaților din sistemul public, cât și din privat.
România va vinde Danemarcei 1 milion de doze de vaccin anti-Covid de la compania Pfizer, în contextul în care, după cum a relatat Profit.ro, Guvernul estimează că, în ritmul actual, nici măcar jumătate din populația rezidentă nu va fi vaccinată până la finalul anului împotriva Covid-19. Cu toate acestea, premierul Cîțu, care până recent anunțase o țintă de 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie, susține acum, când numărul nu a fost atins, că ”ținta vaccinării este atinsă”, fără a mai fi invocat acum un alt număr, ci lipsa cazurilor de infectare în Capitală.
Eliberarea certificatelor privind vaccinarea, testarea și vindecarea de COVID-19 se va realiza prin portalul https://certificat-covid.gov.ro, dar solicitarea de eliberare pe acest portal trebuie realizată pentru certificatele de vaccinare și de vindecare cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de momentul utilizării certificatului, iar pentru certificatele de testare cu cel puțin 12 sau 48 de ore, în funcție de tipul de test efectuat, înainte de momentul utilizării. Certificatele de vaccinare vor fi valabile până la 30 iunie 2022, certificatele de vindecare vor avea valabilitate de 180 de zile de la data primului rezultat pozitiv, iar certificatele de testare vor fi valabile 24 sau 72 de ore de la efectuarea testului.
Procesatorul de carne american JBS USA a anunțat că va oferi, gratuit, carne de vită, porc și pui timp de un an pentru 50 de familii din SUA care în săptămânile următoare se vor vaccina împotriva COVID-19 la clinicile sponsorizate de companie, transmite Reuters.
Datele centralizate de autorități arată că aproximativ 25% din populația eligibilă la nivel național a fost vaccinată împotriva infecției provocate de SARS-CoV-2, la acest procent adăugându-se persoanele care au obținut imunitate după ce au trecut prin boală. În topul județelor cu rată ridicată de vaccinare se află municipiul București, urmat de județele Cluj, Sibiu, Brașov, Timiș.
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiță, declară că zeci de centre de vaccinare și-au suspendat activitatea, peste 136 de fluxuri din centre care însă sunt funcționale s-au închis, în timp ce alte centre reduc programul la câteva ore pe zi sau la câteva zile pe săptămână. Echipele medicale din aceste centre vor participa la campania de vaccinare din sate.
Certificatul verde de vaccinare, lansat pe 1 iulie la nivel european, va putea fi utilizat de la această dată și de către români pentru a călători în spațiul comunitar, a dat asigurări premierul Cîțu.
Restricțiile de intrare în Serbia au fost ridicate pentru cetățenii români care prezintă adeverința de vaccinare împotriva COVID-19.
„Vaccinarea continuă după 2021 este esențială, deoarece Covid-19 continuă să se răspândească rapid în Europa și în lume: la mai mult de un an de la primele cazuri de contagieri, continuăm să ne îmbogățim cunoștințele despre Covid-19 și lucrăm pentru a înțelege dacă, la fel ca în cazul gripei sezoniere, vaccinarea anuală poate oferi cea mai durabilă protecție", a declarat într-un comunicat Albert Bourla, președinte și director al Pfizer.
Compania germană CureVac a pierdut joi peste jumătate din capitalizarea bursieră după ce a anunțat că principalul său vaccin-candidat împotriva Covid-19 are o eficiență de doar 47%, potrivit analizei intermediare a unui studiu clinic la scară mare, și nu îndeplinește, în acest stadiu, criteriile necesare.
Curtea de Apel Cluj a anulat mai multe dispoziții din Hotărârea de Guvern care se referă la condiționarea participării la diferite evenimente a doar a persoanelor vaccinate și a celor care prezintă un test PCR negativ, considerând că acestea sunt discriminatorii și “nu sunt justificate obiectiv de un scop legitim”. Decizia instanței nu este definitivă.
Pui, vaci, concedii plătite și chiar și un apartament cu un preț de peste un milion de dolari, acestea sunt premiile oferite la loteriile organizate pentru cei care s-au vaccinat împotriva COVID-19 din Thailanda și până în Hong Kong, pe măsură ce țările din Asia vor să contracareze reticența la vaccinare, transmite Reuters.
Perspectiva unui nou val COVID este cât se poate de clară, iar foarte probabil varianta Delta - care a alimentat al doilea val devastator din India și care este cea mai infecțioasă descoperită până acum - va deveni dominantă, susține coordonatorul campaniei de vaccinare în România, Valeriu Gheorghiță. El spune că va fi făcut un plan, cu desfășurător concret, astfel încât fiecare centru de vaccinare să aibă și echipe mobile care într-o lună, o lună și jumătate să ajungă în toate cele peste 2.800 de comune din România, în încercarea de a-i convinge pe oameni să se vaccineze anti-COVID.
Accesul în spațiile publice din Abu Dhabi, precum supermarketuri, restaurante și plaje, va fi permis doar pentru persoanele vaccinate împotriva noului coronavirus sau pentru cele care prezintă un test recent PCR cu rezultat negativ, au anunțat reprezentanții acestui emirat din Golful Persic, informează AFP.
Pakistanul a luat decizia ca vaccinarea împotriva noului coronavirus să devină obligatorie pentru toți angajații din sectorul public și din cel privat, făcând astfel un pas înainte către inocularea a 70 de milioane de rezidenți până la sfârșitul acestui an, informează DPA.
Moderna și jucătorul farmaceutic Medison Pharma au semnat un parteneriat pentru distribuirea pe 20 de piețe, inclusiv România, a vaccinului anti-Covid produs de compania americană de biotehnologie.
Certificatul verde de vaccinare va fi lansat pe 1 iulie la nivel european, iar România este în grafic în acest moment cu procedurile pentru ca certificatul să fie disponibil începând cu această dată, a anunțat Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății și vicepreședintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, într-o conferință de presă. Autoritățile vor lansa o platformă online securizată, dezvoltată de STS, de unde va putea fi descărcat certificatul.
Cei care se vor vaccina anti-COVID-19, pe 1 iunie, la centrul drive-thru din Piața Constituției, vor primi bilete gratuite la teatre și muzee din București, transmite primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.
Criteriile de vârstă și cele asociate stării de sănătate au fost eliminate în Franța, unde, începând de luni, întreaga populație adultă va fi eligibilă pentru vaccinare împotriva COVID-19, marcând astfel o etapă crucială pentru evitarea unei recrudescențe a pandemiei, într-o perioadă în care restricțiile antiepidemice din această țară sunt relaxate gradual, informează AFP.
Guvernul britanic vrea să impună obligativitatea vaccinării împotriva covid-19 a personalului Serviciului Național britanic de Sănătate (NHS), cu scopul de a limita contaminarea în spital, a anunțat duminică ministrul britanic însărcinat cu vaccinarea Nadhim Zahawi, relatează Reuters.
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, a declarat că în România sunt aproape 4,3 milioane de persoane care au primit cel puțin o doză de ser împotriva COVID-19, adică aproximativ 850.000 de persoane imunizate în fiecare lună, de la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent. În ceea ce privește imunizarea copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, Gheorghiță a anunțat că "vom fi pregătiți să demarăm această etapă de vaccinare încă de săptămâna viitoare".
Ministerul de Interne anunță deschiderea centrelor proprii de vaccinare pentru populația generală. Vaccinarea se poate face fără programare, zilnic, între orele 8.00 - 16.00.
Orașul va vaccina satul în campania de vaccinare. Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei, a anunțat marți că echipe medicale din centre de vaccinare din mediul urban se vor deplasa în localități arondate fiecărui oraș și vor vaccina, o dată sau de două ori pe săptămână, pentru a reduce decalajul la vaccinare dintre urban și rural. Mai ales că, spune Valeriu Gheorghiță, în mediul rural sunt doritori, dar nu au avut cum să ajungă să se vaccineze, iar în multe sate nu există nici măcar medic de familie. În plus, pentru persoanele care au rețineri să meargă într-un spital să se vaccineze, vaccinarea se va muta, vara aceasta, în locații inedite: muzee, gări, aeroporturi, stadioane, localități turistice sau chiar în puncte de vaccinare organizate între blocuri.
Un centru de vaccinare împotriva COVID-19 va fi deschis în Vama Nădlac II din județul Arad, cea mai tranzitată terestru de românii din diaspora. Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Oana Ursache, a declarat, duminică, la Timișoara, că sunt mulți români din diaspora care doresc doar să se vaccineze, apoi se întorc în țările în care trăiesc.