Președintele rus Vladimir Putin a promulgat un proiect de lege care prevede o creștere a valorii amenzilor în cazul unor infracțiuni la manifestații, după ce au avut loc manifestații uriașe în susținerea opozantului politic rus Aleksei Navalnîi, încarcerat, relatează Reuters.
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat miercuri să se lanseze o vaccinare în masă a populației împotriva covid-19 - începând de săptămâna viitoare - și a lăudat vaccinul dezvoltat de Rusia drept ”cel mai bun vaccin” împotriva covid-19, relatează AFP.
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat miercuri legea care permite declararea drept "agent străin" a persoanelor fizice care se dedică activităților politice în favoarea altor state și primesc finanțare din străinătate, în unele cazuri fiind vorba inclusiv despre jurnaliști, transmite EFE.
Președintele rus Vladimir Putin va fi vaccinat împotriv Covid-19 cu vaccinul Sputnik V, a anunțat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la postul public de televiziune, transmite Reuters.
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat o lege, publicată marți, care îi va oferi imunitate juridică pe termen lung, informează dpa.
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care stabilește că legislația națională a Rusiei prevalează în fața tratatelor internaționale și deciziilor emise de organismele internaționale în situațiile în care acestea intră în conflict cu prevederile Constituției.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, duminică, la televiziunea de stat, că este pregătit să lucreze cu “oricine are încrederea poporului american” și că îl va felicita pe câștigătorul alegerilor din SUA în momentul în care formalitățile se vor încheia și situația va fi clară, relatează Reuters.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat luni acordarea de către Rusia a unui împrumut de 1,5 miliarde de dolari Belarusului, într-un gest de susținere a președintelui Alexandr Lukașenko, care a solicitat sprijinul liderului de la Kremlin după cinci săptămâni de proteste care îi cer demisia, transmite Reuters
Președintele american Donald Trump îl idolatrizează pe Vladimir Putin pentru că acesta poate conduce Rusia ca pe propria companie, scrie fostul avocat și om de încredere al liderului de la Casa Albă, Michael Cohen, în cartea “Disloyal: Amemoir”, potrivit jurnalului Washington Post, citat de huffpost.com.
Președintele Rus Vladimir Putin a convenit cu omologul său belarus Aleksandr Lukașenko să se întâlnească la Moscova în săptămânile următoare, a anunțat duminică Kremlinul, relatează Reuters.
Rusia a dezvoltat "primul" vaccin contra coronavirusului, a afirmat, marți, președintele rus Vladimir Putin, într-o videoconferință cu membrii Guvernului, retransmisă la televiziune, notează AFP.
Uniunea Europeană (UE) a îndemnat joi Rusia să ancheteze asupra neregulilor denunțate că ar fi avut loc în timpul referendumului constituțional organizat pentru a-i permite președintelui Vladimir Putin să rămână la putere până în 2036, informează AFP.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat, într-un interviu pentru televiziunea de stat, că dacă va fi adoptată reforma constituțională nu exclude varianta de a candida pentru un nou mandat, relatează Reuters.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat stare de urgență după ce 20.000 de tone de petrol au ajuns într-un râu în zona Cercului Arctic, relatează BBC.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a decis miercuri amânarea din cauza epidemiei de coronavirus a referendumului pentru modificarea Constituției, informează dpa.
Curtea Constituțională rusă și-a dat acordul luni vastei reforme constituționale vrute de către președintele Vladimir Putin, care îi acordă acestuia dreptul de a efectua încă două mandate după încheierea celui în curs, în 2024, relatează AFP.
Președintele rus Vladimir Putin a întrebat oficial Curtea Constituțională dacă este legal să modifice Constituția, a anunțat sâmbătă Kremlinul. Modificarea i-ar permite lui Putin să rămână la putere până în 2036, transmite Reuters.
Președintele rus Vladimir Putin a validat revizuirea constituțională ce îi permite teoretic să rămână la putere până în 2036 în contextul instabilității din lume, a coronavirusului și amenințărilor împotriva Rusiei, a anunțat joi Kremlinul, informează AFP.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat marți că Curtea Constituțională este cea care va tranșa dacă va putea sau nu sau să canideze la un nou mandat de președinte, după adoptarea vastei sale reforme constituționale, relatează AFP.
Președintele rus Vladimir Putin a trimis Parlamentului noi amendamente constituționale, care introduc meționarea lui Dumnezeu în Constituție și stabileasc principiul potrivit căruia o căsătorie este posibilă doar între un bărbat și o femeie, relatează AFP.
Președintele rus Vladimir Putin l-a concediat pe Vladislav Surkov, unul dintre consilierii săi emblematici, arhitect al "verticalei puterii", relatează AFP.
Președintele rus Vladimir Putin și-a exprimat speranța că gazoductul Nord Stream 2 va fi finalizat până la sfârșitul acestui an sau în primul trimestru din 2021, după ce sancțiunile impuse de SUA au întârziat construcția, transmite Reuters.
Președintele rus Vladimir Putin și cancelarul german Angela Merkel au susținut sâmbătă o conferință comună la care au răspuns unor întrebări despre situația din Libia.
Președintele american Donald Trump este considerat mai periculos decât președintele rus Vladimir Putin sau dictatorul nord-coreean Kim Jong Un, relevă un sondaj YouGov în care au fost chestionați peste 2.000 de germani, relatează DPA.
Un comentariu enigmatic al lui Vladimir Putin, joi, despre o limitare a numărului de mandate prezidențiale a relansat speculații cu privire la plecarea sa definitivă de la Kremlin în 2024, relatează AFP.