"Ziua de Curățenie Națională" va fi marcată în a treia zi de sâmbătă din luna septembrie, pentru a accentua responsabilitatea socială atât a cetățenilor, cât și a autorităților, a companilor care astfel sunt incurajate sã devină mai atenți în privința acțiunilor de curățenie cu impact pozitiv asupra mediului, a colectării separate, a reciclării și depozitării deșeurilor, conform unui proiect legislativ susținut atât de putere, cât și de opoziție.
Ziua deținuților politici anticomuniști din perioada 1944-1989 este marcată în fiecare an la data de 9 martie.
Coaliția de guvernare are "o scăpare" în a respecta până în prezent (cel puțin) obiectivul asumat în Programul de Guvernare, adoptat la instalarea Guvernului Ciolacu, în iunie 2023, de a acorda beneficii fiscale de Ziua Bărbatului (19 noiembrie) similar celor acordate pentru Ziua Femeii - 8 Martie. Bărbații ar putea beneficia, astfel, și ei de posibilitatea de a primi din partea angajatorilor bani sau tichete cadou în limita a 300 de lei, venituri neimpozabile și deductibile pentru angajator.
Un exercițiu național de alarmare publică, al cărui scenariu presupune înștiințarea centrelor operaționale pentru situații de urgență din județele și din București și verificarea funcționării sirenelor electrice și electronice de alarmare a populației este programat să se desfășoare miercuri.
Ponderea celor care se declară mândri că sunt români a crescut cu 12% în ultimii 10 ani, iar a celor care declară că arborează tricolorul de Ziua Națională, cu 23%, relevă un Sondaj INSCOP realizat la comanda News.ro. De asemenea, peste 90% dintre cei chestionați consideră că a fi român înseamnă să cunoști limba română, un procent similar apreciind că a fi român înseamnă să ai cetățenia română. Peste un sfert dintre români ar fi de acord cu mutarea Zilei Naționale într-un anotimp mai călduros, mai indică sondajul.
Reducerile mari la orice fel de bunuri, de la produse de înfrumusețare și jucării până la produse electronice, în timpul weekendului de Ziua Recunoștinței, i-au atras pe cumpărătorii americani să plătească aproximativ 38 de miliarde de dolari online, semnalând un sezon puternic al cumpărăturilor de sărbători, chiar dacă incertitudinea economică a crescut, transmite Reuters.
Cel mai mare grup de comerț electronic din China, Alibaba Group, a declarat că a înregistrat o creștere de la an la an în perioada sărbătorii Ziua Celibatarilor din acest an, care s-a încheiat sâmbătă la miezul nopții, în timp ce rivalul JD.com a raportat volume de vânzări la un nivel record, transmite Reuters.
Piața Roșie din Moscova a găzduit marți, ca de obicei la 9 Mai, parada care marchează cea de-a 78-a aniversare a victoriei asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, pe care rușii îl numesc „Marele Război pentru Apărarea Patriei”.
11 aprilie a fost desemnată, începând cu anul trecut,ca fiind Ziua educației financiare, printr-o lege inițiată de către deputatul PNL George Tuță și care are ca scop creșterea gradului de incluziune financiară și a nivelului de educație financiară al românilor.
Ministrul Familiei Gabriela Firea anunță un proiect prin care și bărbații pot primi tichete cadou de ziua lor, care este în 19 noiembrie, în condițiile în care în prezent Codul fiscal permite angajatorilor să ofere tichete cadou femeilor pe 8 Martie, când este sărbătorită Ziua Internațională a Femeii. Firea argumentează că ”galitatea de șanse nu este doar despre drepturile femeilor, ci și despre cele ale bărbaților, discriminați mai puțin ce-i drept”.
Sparkling Haendel este propunerea ansamblului de muzică barocă SEMPRE pentru ediția 2023 a Zilei Muzicii Vechi.
Deputații au adoptat legea prin care ziua de 11 aprilie este instituită „Ziua educației financiare”, anunță Camera Deputaților, într-un comunicat.
Prin proiectul Baroque unknown, muzicienii ansamblului de muzică veche SEMPRE aduc pe scenă un repertoriu aprțănând celor mai „necunoscuți” compozitori ai Barocului muzical european.
Autoritățile din Kenya au permis companiilor aeriene Ethiopian Airlines Group și Qatar Airways să efectueze zboruri suplimentare cu avioane cargo, în ideea de a răspunde cererii crescute de flori cu prilejul Zilei Îndrăgostiților, transmite Bloomberg.
Mai este doar o săptămână până la Ziua Îndrăgostiților - 14 februarie. Șampania, florile și bomboanele de ciocolată sunt cadourile tradiționale, dar în acest an, unele ar putea fi mai greu de găsit. Cel puțin în Statele Unite, unde retailerii se pregătesc pentru vânzări foarte bune de Sfântul Valentin.
Volumele de gaze tranzacționate pe cele 2 piețe spot operate de Bursa Română de Mărfuri (BRM) au atins joi un nivel maxim istoric, de peste 67 GWh, reprezentând un procent de 13% din consumul intern, procent de 4 ori mai ridicat decât cel înregistrat în urmă cu un an.
Încălzirea din ultimele 2 zile a vremii a condus la o scădere semnificativă a prețurilor spot ale gazelor tranzacționate pe Bursa Română de Mărfuri (BRM), scădere la fel de abruptă precum creșterea raportată în zilele precedente, mai geroase.
Președintele SUA, Joe Biden, va grația simbolic doi curcani proveniți din Indiana, pe nume ''Peanut Butter'' și ''Jelly'', de Ziua Recunoștinței - o tradiție veche de zeci de ani la Casa Albă, relatează Reuters.
Vânzările Alibaba de Ziua Celibatarilor, sărbătoare transformată într-un festival-maraton de cumpărături de gigantul chinez din e-comerț, au depășit 84,5 miliarde de dolari, un nou record de la lansarea evenimentului.
Evenimentul de lansare a Conferinței privind viitorul Europei va avea loc la sediul Parlamentului European de la Strasbourg, cu ocazia Zilei Europei, duminică, de la ora României 15:00.
Președintele Klaus Iohannis afirmă în mesajul transmis cu ocazia Zilei NATO că prin demersurile de până acum, NATO a demonstrat coerența și consistența deciziilor privind apărarea colectivă, inclusiv prin implementarea măsurilor de descurajare și apărare pe Flancul Estic, la care contribuția României este semnificativă și că Alianța a avut un rol important și în privința gestionării pandemiei de COVID-19, prevenind transformarea crizei sanitare într-o criză de securitate.
Duminică, 21 Martie 2021, de la ora 19, în Salonul Florilor din cadrul Muzeului Național Cotroceni se va desfășura concertul Sempre Vivaldi.
Președintele Klaus Iohannis afirmă, în mesajul cu ocazia Zilei Dezrobirii Romilor, că este extrem de important să eliminăm prejudecățile și discriminarea, mult prea frecvent întâlnite în accesul la educație al comunităților de romi și că de aceea, își dorește ca „România Educată” să fie vârful de lance al efortului nostru întru egalitate, incluziune și toleranță. ”Vă îndemn să lucrăm împreună pentru valorile solidarității și ale respectului diversității, pentru o societate în care, indiferent de etnie și cultivându-și identitatea, toți cetățenii se regăsesc prin contribuția lor proprie în marile proiecte ale națiunii!”, conchide președintele.
Grupul chinez Alibaba a anunțat miercuri că platformele sale de comerț electronic au primit comenzi în valoare record de 498,2 miliarde de yuani (75,1 miliarde de dolari) de Ziua Celibatarilor, transmite Reuters.
Cel mai mare retailer online din China, Alibaba Group Holding Ltd, a înregistrat vânzări record de aproximativ 372,3 de miliarde de yuani (56,4 miliarde de dolari), în prima jumătate de oră a Zilei Celibatarilor, consumatorii profitând de discounturile semnificative, transmit DPA și Reuters.