Inflația din zona euro s-a majorat la 1,4% în luna martie, de la 1,1% în februarie, prima creștere din ultimele 4 luni, potrivit datelor estimative publicate miercuri de Eurostat.
Activitățile productive din zona euro au înregistrat în martie cea mai slabă creștere din ultimele opt luni, din cauza întârzierilor provocate de constrângerile tot mai mari de capacitate, relatează Bloomberg.
Ministrul de Finanțe din landul Bavaria, Markus Soeder, a respins miercuri orice proiect de expansiune a zonei euro care să includă România și Bulgaria, și a afirmat că partidul său conservator, Uniunea Creștin-Socială (CSU), se opune eurobondurilor și creării unui post de ministru european de Finanțe, transmite Reuters.
Economia zonei euro are cel mai bun început de an din ultimii aproape 12 ani, apărând și semne ale unei mult-așteptate accelerări a inflației, potrivit datelor publicate de compania de cercetare a pieței IHS Markit, relatează Bloomberg.
O comisie formată în 2016 la solicitatea președintelui Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, va publica în curând un plan referitor la lansarea unor obligațiuni ale zonei euro care să aibă la bază datorii ale statelor membre, acestea având rolul să crească siguranța financiară în regiune, au declarat persoane apropiate situației, citate de Bloomberg, preluată de News.ro.
Cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron au anunțat că vor să ajungă la o poziție comună - în martie - asupra reformelor zonei euro, la finalul unui summit european la Bruxelles, relatează AFP.
Comisia Europeană (CE) își detaliază miercuri viziunea reformei zonei euro, o întâlnire promisă de mult, dar care cade rău pentru un actor de prim-plan, Germania, care nu are în continuare un Guvern, relatează AFP.
Banca Națională a României repune în discuție calendarul de trecere la euro, după ce ținta 2019, stabilită în urmă cu trei ani, a fost ratată. Banca centrală va propune Guvernului și Parlamentului o foaie de parcurs cu angajamentele pe care România trebuie să le adopte pentru a accelera convergența nominală și reală cu criteriile monedei unice.
Creditele bancare acordate gospodăriile din zona euro au înregistrat în octombrie cea mai mare majorare de după criza financiară, în timp ce ritmul de creștere a masei monetare s-a atenuat, arată datele publicate marți de Banca Centrală Europeană (BCE).
Inflația anuală în zona euro a încetinit luna aceasta la 1,4%, de la 1,5% în septembrie, potrivit datelor estimative publicate marți de biroul european de statistică, Eurostat.
Prețurile și piața muncii răspund cu greu la stimulii monetari, este concluzia președintelui Băncii Centrale Europene Mario Draghi.
Rata anuală a inflației în zona euro a rămas stabilă în luna septembrie la 1,5%, arată o estimare preliminară publicată vineri de Eurostat.
România trebuie să facă tot posibilul să nu fie asociată cu “băieții răi” din fostul bloc comunist european și să continue consolidarea finanțelor publice și a mediului de afaceri pentru a evita să devină un “cătun” diplomatic și economic în Uniunea Europeană după Brexit, scrie Financial Times. Publicația britanică notează că statele din Vest se pregătesc pentru o nouă etapă în evoluția zonei euro, iar “vocea” Bucureștiului ar putea să nu mai răsune cu la fel de mare putere pe coridoarele instituțiilor din Bruxelles, Berlin și Paris.
Miniștrii de Finanțe din zona euro au salutat vineri apelul președintelui Comisiei Europene de extindere a zonei euro deși au declarat că nicio țară nu ar trebui forțată să se alăture împotriva voinței sale sau nu ar trebui să se permită intrarea în uniunea monetară fără îndeplinirea cerințelor.
Banca Centrală Europeană (BCE) a menținut astăzi dobânda cheie la 0%, reiterând angajamentul pentru continuarea programului de achiziții lunare de active cel puțin până la finele anului.
Economia zonei euro se îndreaptă spre cea mai rapidă creștere economică din ultimul deceniu, chiar dacă avansul serviciilor a încetinit în august la cel mai scăzut ritm de la începutul acestui an, potrivit datelor publicate marți de IHS Markit, transmite Bloomberg.
Statele membre UE care ezită să treacă la euro în prezent ar putea întâmpina dificultăți dacă vor dori să adopte moneda europeană pe viitor, în contextul în care țările din zona euro continuă procesul de integrare, potrivit ministrului portughez de Externe.
Inflația din zona euro a accelerat la 1,5% în august și a atins cel mai ridicat nivel din ultimele patru luni, potrivit datelor semnal publicate joi de Eurostat. Avansul prețurilor de consum alimentează așteptările din piețe referitoare la o eventuală încetinire a tiparniței de euro.
Inflația de bază din zona euro, indicator urmărit de Banca Centrală Europeană (BCE) în stabilirea politicilor monetare, a accelerat în iulie la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, în timp ce rata șomajului din regiune a atins cele mai scăzute valori începând cu 2009, evoluții care ar putea determina BCE să înceapă restrângerea programului de relaxare cantitativă.
Activitățile economice din zona euro au încetinit ușor în iunie, dar în trimestrul al doilea au înregistrat cele mai bune performanțe din ultimii peste șase ani, potrivit datelor publicate miercuri de IHS Markit, transmite Reuters.
Încrederea în economia zonei euro a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani, potrivit datelor publicate joi de Comisia Europeană, în timp ce Banca Centrală Europeană (BCE) se îndreaptă spre retragerea măsurilor monetare de stimulare fără precedent, transmite Bloomberg.
Moneda euro a atins marți maximul ultimelor aproape două săptămâni față de dolarul american, susținută de comentariile președintelui Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, care a sugerat că ar putea începe, curând, retragerea treptată a programului de cumpărare de obligațiuni.
Creșterea activităților de afaceri don zona euro a încetinit în mod neașteptat spre sfârșitul trimestrului al doilea, fiind frânată de sectorul serviciilor, potrivit datelor publicate vineri de IHS Markit, transmite Reuters.
România trebuie să adere la zona euro. Ceea ce contează, însă, este și modul de realizare a nivelului de convergență cu zona euro. Impactul psihologic asupra populației nu trebuie subestimat, a declarat viceguvernatorul BNR, Liviu Voinea, în deschiderea Profit Growth.forum, organizat cu sprijinul BNR, relatând și discuții personale avute cu oameni obișnuiți.
Ritmul de redresare economică din zona euro devine mai rapid, dat statele cu datorii mari din regiune ar putea avea dificultăți odată cu reducerea măsurilor de stimulare monetară, provocate de creșterea costurilor de finanțare, a apreciat FMI după consultările regulate avute joi cu reprezentanții celor 19 state membre, transmite Bloomberg.