Abordare mai puțin draconică a ANAF, scăderi pe linie la direcțiile Antifraudă și Inspecție fiscală. Controalele se mențin totuși la un nivel ridicat

Abordare mai puțin draconică a ANAF, scăderi pe linie la direcțiile Antifraudă și Inspecție fiscală. Controalele se mențin totuși la un nivel ridicat
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 4 nov 2019

Inspectorii ANAF de la direcțiile Antifraudă și Inspecție Fiscală au avut în prima jumătate a anului o activitate semnificativ mai redusă raportat la aceeași perioadă a anului trecut. Numărul de verificări derulate de Inspecția Fiscală a consemnat o scădere foarte redusă, iar la Antifraudă controalele, vizând în principal utilizarea caselor de marcat, au fost în prima jumătate a anului cu 30% mai puține după recordul de anul trecut, dar s-au menținut la un nivel foarte ridicat. Foarte important, însă, numărul de sancțiuni, valoarea prejudiciilor, obligațiile suplimentare, măsurile asigurătorii și sesizările penale au consemnat un recul important. Evoluția este parțial determinată de abordarea mai puțin draconică a ANAF în contextul aplicării Legii prevenirii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Șefii celor mai mari bănci din România vor dezbate cu celebrul economist Nouriel Roubini starea reală a economiei și perspectivele izbucnirii unei noi crize. Te așteptăm la eveniment! Click pentru detalii și înregistrare

Scăderea numărului de verificări la Antifraudă vine după recordul stabilit în trimestrul al doilea din 2018, despre care Profit.ro a scris aici. În primele trei luni din acest an, verificările Antifraudă au crescut cu 60%, la peste 8.200, în timp ce în trimestrul al doilea au scăzut cu 43%, de la aproape 29.800 anul trecut la 17.000 anul acesta. Chiar și așa, cifra de 17.000 reprezintă al doilea cel mai ridicat număr trimestrial de controale din istoria Antifraudei, după aprilie-iunie 2018.

Activitatea de inspecție fiscală

Din perspectiva controalelor efectuate la firme și persoane fizice, în semestrul I din 2019, activitatea de inspecție fiscală a înregistrat, în principal, următoarele rezultate:

  • număr inspecții fiscale (generale și parțiale): 20.618, din care:
    • 15.109 la firme și
    • 5.509 la persoane fizice;
  • obligații suplimentare stabilite: 2,65 miliarde lei, din care:
    • 2,5 miliarde lei la firme și
    • 138,6 milioane lei la persoane fizice.

​​​Din punct de vedere al ponderii impozitelor în total obligații suplimentare stabilite la firme, sumele reprezentând TVA dețin ponderea cea mai importantă, respectiv 51%;

  • diminuarea pierderii fiscale cu suma de 1,57 miliarde lei la firme;
  • număr măsuri asigurătorii instituite: 587 în valoare de 485,9 milioane lei;
  • număr amenzi contravenționale aplicate: 1.789 în valoare de 4,9 milioane lei;
GRAFICE Avertisment ING Bank: Deficitul bugetar va depăși limita admisă de UE. Deteriorarea finanțelor publice accelerează, niveluri nemaivăzute din 2010. Încep să apară semne de \ CITEȘTE ȘI GRAFICE Avertisment ING Bank: Deficitul bugetar va depăși limita admisă de UE. Deteriorarea finanțelor publice accelerează, niveluri nemaivăzute din 2010. Încep să apară semne de "oboseală"

În ceea ce privește inspecțiile fiscale desfășurate la firme care au derulat tranzacții cu persoanele afiliate în cadrul cărora au fost verificate și prețurile de transfer practicate, obligațiile fiscale suplimentare stabilite (impozit pe profit și accesorii) au totalizat de 24,3 milioane lei, fiind diminuată pierderea fiscală la firmele în cauză cu 175,8 milioane lei. În primul semestru din 2019, baza impozabilă stabilită suplimentar la contribuabilii verificați din perspectiva prețurilor de transfer a fost de 395,4 milioane lei.

Abordare mai puțin draconică a ANAF, scăderi pe linie la direcțiile Antifraudă și Inspecție fiscală. Controalele se mențin totuși la un nivel ridicat

Situația obligațiilor principale stabilite suplimentar firmelor pe domenii de activitate (coduri CAEN)

După cum se vede mai jos, domeniile în care inspecția fiscală a stabilit cele mai mari sume suplimentare sunt industria prelucrătoare, comerț și construcții.

Abordare mai puțin draconică a ANAF, scăderi pe linie la direcțiile Antifraudă și Inspecție fiscală. Controalele se mențin totuși la un nivel ridicat

Activitatea de antifraudă fiscală

Antifrauda a desfășurat controale care au vizat, în principal, utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale de către firmele care efectuează comerț de bunuri cu amănuntul și prestări de servicii direct către populație. De asemenea, controalele au vizat și legalitatea desfășurării activității, precum și existența documentelor justificative pentru bunurile comercializate.

Ce așteaptă Antifrauda de la aceste controale:

  • reducerea sensibilă a fenomenelor de evaziune și fraudă fiscală care afectează colectarea TVA,
  • restrângerea impactului economiei subterane asupra bugetului de stat și societății în ansamblul său,
  • determinarea indirectă a creșterii nivelului de conformare voluntară a contribuabililor, ca premisă pentru îmbunătățirea colectării creanțelor fiscale.

În primul semestru din 2019, ca urmare a controalelor la un număr de 18.429 de contribuabili, au fost stabilite/cuantificate prejudicii aferente actelor de sesizare înaintate organelor de urmărire penală și sancțiuni contravenționale (amenzi și confiscări) în sumă totală de 375,1 milioane lei (echivalentul a 81,5 milioane euro).

Amenzile pentru nerespectarea protecției mediului au crescut cu peste o treime în primele 9 luni CITEȘTE ȘI Amenzile pentru nerespectarea protecției mediului au crescut cu peste o treime în primele 9 luni

Din total, 63,6% reprezintă prejudicii aferente actelor de sesizare înaintate organelor de urmărire penală, în timp ce sancțiunile contravenționale (amenzi și confiscări) reprezintă 36,4%.

Totodată, au fost înaintate organelor de urmărire penală 111 acte de sesizare pentru un prejudiciu total estimat de 238,6 milioane lei (echivalentul a 51,9 milioane euro). Valoarea actelor de sesizare care înregistrează prejudicii mai mari de 1 milion lei reprezintă 93% în total valoare prejudicii stabilite prin actele de sesizare înaintate organelor de urmărire penală în semestrul I din 2019.

Pentru asigurarea recuperării prejudiciilor aferente cazurilor investigate, au fost instituite 95 măsuri asigurătorii în sumă de 90,5 milioane lei (echivalentul a 19,2 milioane euro). De asemenea, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 136,5 milioane lei (echivalentul a 29,6 milioane euro),reprezentând amenzi contravenționale și confiscări de bunuri, sume de bani în numerar și venituri a căror proveniență a fost considerată ilicită.

Abordare mai puțin draconică a ANAF, scăderi pe linie la direcțiile Antifraudă și Inspecție fiscală. Controalele se mențin totuși la un nivel ridicat

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
antifrauda
inspectie fiscala
amenzi
confiscari
obligatii fiscale suplimentare
masuri asiguratorii
prejudicii