ANAF va publica marți listele cu datoriile de peste 10.000 lei ale micilor contribuabili

ANAF va publica marți listele cu datoriile de peste 10.000 lei ale micilor contribuabili
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 mai 2016

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va publica marți listele cu micii contribuabili care figurează cu restanțe fiscale la data de 31 martie 2016, a declarat luni, președintele ANAF, Dragoș Doroș. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“Mâine (marți - n. r.) afișăm listele cu micii contribuabili cu restanțe. La cele cu persoane fizice încă se lucrează, pentru că aici sunt cei mai mulți”, a spus șeful Fiscului.  El a precizat că lista cu persoanele fizice va fi gata în câteva zile.

ANAF a publicat, în data de 3 mai 2016, primele liste cu cei 2.672 de contribuabili mari și mijlocii care au restanțe fiscale. Obligația de publicare a listei debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante este prevăzută de art. 162 din Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea nr. 207/2015.

ANAF a majorat, la începutul lunii aprilie, limitele minime de la care datoriile restante la 31 martie 2016 se publică pe site-ul instituției. Astfel, Fiscul va include pe listă firmele mari care au datorii de peste 100.000 lei, contribuabilii mijlocii cu restanțe de peste 50.000 lei, persoanele fizice care desfășoară activități economice independente sau profesii libere pentru datorii de peste 10.000 lei și persoanele fizice cu datorii de peste 1.500 de lei.

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
datorii
mici contribuabili
anaf