DOCUMENT Cum va fi aplicată amnistia datoriilor la sănătate

DOCUMENT Cum va fi aplicată amnistia datoriilor la sănătate
scris 9 mai 2019

Contribuția de asigurări sociale de sănătate și obligațiile fiscale accesorii aferente, stabilite prin decizie de impunere, datorate de persoanele fizice pentru care baza de calcul a fost întregită la nivelul salariului de bază minim brut pe țară sau la valoarea a 12 salarii de bază minime brute pe țară, pentru perioadele fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 și 31 decembrie 2017, vor fi anulate, stabilește proiectul de ordonanță de urgență redactat de Guvern.

Aceeași facilitate va fi valabilă și în cazul persoanelor fizice care nu au realizat venituri în perioada fiscală cuprinsă între 1 iulie 2015 și 31 decembrie 2017, pentru care baza de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate este salariul de bază minim brut pe țară.

Urmărește-ne și pe Google News

"Prevederile proiectului de act normativ nu se aplică persoanelor fizice pentru care organul fiscal a emis decizie de impunere ca urmare a opțiunii acestora pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate în conformitate cu prevederile art. 180 din Legea nr. 227/2015, modificat prin dispozițiile Legii nr. 112/2016, respectiv fie  lunar, pe o perioadă de cel puțin 12 luni consecutive, începând cu luna în care se depune declarația, fie la data la care accesează serviciile acordate de sistemul public de asigurări sociale de sănătate. De asemenea, se propune ca pentru aceeași perioadă organul fiscal să nu mai emită decizie de impunere", scrie în documentul care poate fi citit integral AICI.

Valoarea totală a CASS stabilită prin deciziile emise și comunicate sau aflate în curs de comunicare în anul 2019 și care ar urma sa fie încasată în cursul acestui an este de circa 1,97 miliarde lei, din care aproximativ 1 miliard de lei va fi anulat ca efect al amnistiei.

Anterior a fost anunțat că Ministerul Finanțelor va elabora un proiect legislativ pentru a scuti de la plata contribuției la sănătate persoanele care în perioada 2014-2017 au obținut venituri sub nivelul a 12 salarii minime brute. ANAF trimite de mai mult timp decizii de impunere pentru astfel de sume datorate de persoane fizice pentru venituri din perioada 2014-2017, inclusiv pentru venituri mici.

Case de marcat cu jurnal electronic - Firmele distribuitoare sunt nemulțumite de birocrația ANAF, de lipsa comunicării și consideră controalele insuficiente. Antifrauda - amenzi și numerar confiscat de 4,1 milioane lei în controale într-o lună CITEȘTE ȘI Case de marcat cu jurnal electronic - Firmele distribuitoare sunt nemulțumite de birocrația ANAF, de lipsa comunicării și consideră controalele insuficiente. Antifrauda - amenzi și numerar confiscat de 4,1 milioane lei în controale într-o lună

Surse apropiate situației au declarat, în a doua jumătate a lunii aprilie, că Ministerul Finanțelor va iniția în scurt timp un proiect de ordonanță de urgență care să anuleze sumele datorate la CASS de către persoane care în ultimii ani au obținut venituri mici, cum sunt de exemplu cele din dobânzi la depozite bancare, și au ajuns să datoreze, din acest motiv, contribuție la sănătate la nivelul unui salariu minim. ANAF a început deja să emită astfel de decizii pentru anii 2016, 2017 și 2018. O situație similară a a fost rezolvată tot prin amnistie în 2015. Totodată, termenul de 31 martie până la care persoanele care au primit decizii de impunere din anii din urmă le pot achita beneficiind de o bonificație, ar urma să fie extinsă cu aproximativ 120 de zile.

Această ștergere a sumelor acumulate ca datorii la CASS pentru sume mici este o măsură oportună, consideră consultantul fiscal Cornel Grama.

De exemplu, în 2017, (din februarie) salariul minim brut a fost de 1.450 de lei, iar în 2018 de 1.900 de lei. Astfel, o persoană cu venituri din dobânzi de 20 de lei, care nu era asigurată în sistemul de sănătate, de exemplu ca salariat, datorează statului contribuția la sănătate la nivelul salariului minim, deci mai mult comparativ cu venitul de 20 de lei.

"Așa spune Codul Fiscal, baza de calcul nu poate fi mai mică decât un salariu minim. Prevederea este o prostie și din cauza asta s-a trezit lumea cu sume de plată pentru, de exemplu, venituri din dobânzi de 20-30 de lei", a declarat, contactat de Profit.ro, Cornel Grama.

Legea societăților, schimbată. ANAF - șah la SRL: va bloca transferul de părți sociale în cazul anumitor firme CITEȘTE ȘI Legea societăților, schimbată. ANAF - șah la SRL: va bloca transferul de părți sociale în cazul anumitor firme

Precedenta amnistie fiscală, care a rezolvat inclusiv o astfel de situație, a fost în 2015.

Termenul până la care sunt acordate bonificații va fi extins

De asemenea, sursele citate în luna aprilie au afirmat că termenul până la care persoanele care au primit decizia de impunere pot achita beneficiind de bonificație va fi extins, cel mai probabil cu 120 de zile.

Termenul limită a fost 31 martie, dar până la momentula respectiv ANAF a emis deciziile de impunere la CASS doar pentru anii 2013 și 2014, iar până la 1 aprilie a mai emis și 2015. Au rămas, astfel, multe persoane care nu pot beneficia de bonificația la plată, întrucât nu au primit deciziile de impunere.

"Au emis pentru 2013 și 2014 până la termenul de 31 martie, iar pentru 2015 abia după termenul până la care putea obține bonificația. La momentul acesta ANAF mai are de emis deciziile pentru anii 2016 și 2017", a spus Cornel Grama.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministerul finantelor
amnistie
cass
anaf
venituri
decizii de impunere
contributii
datorii