DOCUMENT Separarea Vămii de ANAF a primit ultimul aviz

DOCUMENT Separarea Vămii de ANAF a primit ultimul aviz
scris 8 iul 2021

Proiectul de lege care prevede separarea Vămii de ANAF ca entitate distinctă în subordinea Ministerului Finanțelor, cu numele Autoritatea Vamală Română, a primit ultimul aviz necesar, cel al Comisiei de buget din Camera Deputaților, înainte să se îndrepte către votul final al Camerei și, astfel, adoptarea de către Parlament. Proiectul a fost inițiat în toamna anului 2019 de Eugen Teodorovici, la acel moment senator și ministru al Finanțelor, și a beneficiat ulterior și de susținerea PNL, inclusiv a Ministerului Finanțelor în perioada în care instituția era condusă de actualul premier, Florin Cîțu.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din data de 9 octombrie 2019. Până în prezent, proiectul a primit la Camera Deputaților aviz negativ al Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, aviz favorabil al Comisiei pentru muncă și protecție socială, aviz favorabil al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, aviz favorabil al Consiliului Legislativ și aviz favorabil al Consiliului Economic și Social.

Acum, proiectul de lege a primit cu unele modificări, în principal de natură tehnică, și avizul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci.

Statul vine cu tichete sociale pentru sprijin educational, ajutor atât pentru familii, dar și pentru retailerii loviți de pandemie. Cum poți intra în program CITEȘTE ȘI Statul vine cu tichete sociale pentru sprijin educational, ajutor atât pentru familii, dar și pentru retailerii loviți de pandemie. Cum poți intra în program

Având în vedere că Parlamentul este în prezent în vacanță, proiectul de lege ar putea intra în plenul Camerei prin octombrie sau noiembrie, urmând ca în termen de 45 de zile Guvernul să adopte o hotărâre de organizare. Operaționalizarea Autorității Vamale Române ar putea avea loc cu 1 ianuarie 2022.

Raportul întocmit de Comisie aduce și unele amendamente, cum ar fi, de exemplu, privind preluarea personalului personalul vamal care are în dotare câini de serviciu.

Raportul este disponibil aici

Actuala Direcție Generală a Vămilor a fost înființată în 2013, preluând activitatea Autorității Naționale a Vămilor, iar înființarea Autorității Vamale Române ar însemna o revenire la situația de dinainte de 2013.

Proiectul a fost reluat de Teodorovici, după ce și guvernarea tehnocrată din 2016 a avut o inițiativă similară.

viewscnt
Afla mai multe despre
vama
directia generala a vamilor
anaf
ministerul finantelor