Fiscul trebuie să își facă ordine cu un plan anticorupție, dar Direcția ia în calcul ca șefii să fie dezinteresați, angajații să refuze instruirea, iar pedepsele să fie blânde

Fiscul trebuie să își facă ordine cu un plan anticorupție, dar Direcția ia în calcul ca șefii să fie dezinteresați, angajații să refuze instruirea, iar pedepsele să fie blânde
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 3 mar 2017

Fiscul trebuie să își facă ordine în propria instituție și să aplice un plan anticorupție, dar Direcția responsabilă din ANAF ia în calcul ca șefii să nu fie interesați, angajații să refuze să participe la programe de instruire, iar activitatea comisiilor de disciplină, care ar trebui să dispună sancțiuni, să aibă doar un caracter formal, cu aplicarea celor mai blânde pedepse.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Planul de Integritate elaborat de Agenția națională de Administrare Fiscală (ANAF) este parte a unui proiect de ordin pentru transpunerea prevederilor Strategiei Naționale Anticorupție 2016-2020, aprobată de Guvern anul trecut.

ANAF a constatat că statul român a fost prejudiciat cu 525,9 milioane euro în contractul cu Bechtel CITEȘTE ȘI ANAF a constatat că statul român a fost prejudiciat cu 525,9 milioane euro în contractul cu Bechtel

Exemple de riscuri semnalate pentru unele măsuri din cadrul Planului de Integritate

Auditarea internă, o dată la doi ani, a sistemului de prevenire a corupției la nivelul tuturor structurilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Riscuri

  • Resurse umane insuficiente

Stabilirea de ținte de management pentru funcțiile de conducere privind gradul de conformitate administrativă și de implementare a standardelor legale de integritate, precum și aplicarea corelativă de măsuri manageriale corective.

Riscuri

  • Lipsa interesului conducerii ANAF

Participarea propriilor angajați la programe anuale de formare profesională pe teme privind integritatea în funcția publică, cu caracter obligatoriu, dedicat personalului cu funcții de conducere și de execuție.

Riscuri

  • Nivel scăzut de pregătire
  • Lipsa resurselor bugetare
  • Refuz de participare din partea angajaților
Fiscul înființează o structură de control pentru comerțul electronic. Deja cere date de la olx, okazii și firme de curierat pentru a afla cine nu achită taxe CITEȘTE ȘI Fiscul înființează o structură de control pentru comerțul electronic. Deja cere date de la olx, okazii și firme de curierat pentru a afla cine nu achită taxe

Organizarea și derularea de activități de creștere a gradului de conștientizare și a nivelului de educație anticorupție în rândul personalului din Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Riscuri

  • Resurse  financiare  insuficiente
  • Nivel scăzut de participare  și implicare
  • Nivel scăzut de pregătire

Organizarea și derularea de campanii de informare publică, în vederea creșterii gradului de conștientizare și a nivelului de educație anticorupție în rândul cetățenilor.

Riscuri

  • Resurse financiare insuficiente
  • Nivel scăzut de participare și implicare a ANAF

Continuarea activității de  identificare și documentare a potențialelor situații de conflicte de interese și/sau stări de incompatibilitate în care se poate afla personalul ANAF.

Riscuri

  • Resurse umane insuficiente
Perspective: Consiliul Concurenței va declanșa noi investigații, iar amenzile vor crește. În ce domenii vor fi controale CITEȘTE ȘI Perspective: Consiliul Concurenței va declanșa noi investigații, iar amenzile vor crește. În ce domenii vor fi controale

Identificarea funcționarilor publici din cadrul ANAF care prezintă risc fiscal și dispunerea măsurilor legale corespunzătoare.

Riscuri

  • Resurse umane insuficiente

Dinamizarea activității de prevenție, conștientizare și educație în cazul persoanelor care au obligația depunerii declarațiilor de avere și de interese.

Riscuri

  • Resurse bugetare și umane insuficiente

Valorificarea rezultatelor activității structurilor de control intern prin sesizarea organelor judiciare competente.

Riscuri

  • Resurse umane insuficient pregătite din punct de vedere profesional

Aplicarea de sancțiuni disciplinare cu caracter disuasiv pentru încălcarea standardelor etice și de conduită anticorupție la nivelul tuturor funcțiilor și demnităților publice.

Riscuri

  • Caracter formal al activității comisiilor de disciplină
  • Orientarea practicii comisiilor spre cele mai ușoare sancțiuni

Consultarea angajaților în procesul de elaborare a planului de integritate.

Riscuri

  • Caracter exclusiv formal al informării
  • Neparticiparea majorității angajaților
Fiscul își ia sistem informatic pentru a-și verifica angajații care accesează bazele de date interne. Cine a câștigat contractul CITEȘTE ȘI Fiscul își ia sistem informatic pentru a-și verifica angajații care accesează bazele de date interne. Cine a câștigat contractul

Identificarea riscurilor și vulnerabilităților la corupție și a riscurilor operaționale specifice ANAF.

Riscuri

  • Caracter formal al activităților de management al riscurilor de corupție și de gestionare a riscurilor operaționale

Identificarea măsurilor de remediere a vulnerabilităților specifice ANAF, precum și a celor de gestionare a riscurilor operaționale.

Riscuri

  • Caracter formal al demersului în absența unei metodologii de evaluare a riscurilor
  • Neevaluarea aprofundată a standardelor de control intern managerial


Aprobarea și distribuirea în cadrul ANAF a planului și a declarației de aderare la SNA.

Riscuri

  • Caracter formal al demersului

Evaluarea anuală a modului de implementare a planului și adaptarea acestuia la riscurile și vulnerabilitățile nou apărute.

Riscuri

  • Caracter formal al demersului în absența unei metodologii de evaluare a riscurilor


Transmiterea contribuțiilor solicitate de secretariatul tehnic și participarea la activitățile de coordonare și monitorizare ale strategiei.

Riscuri

  • Transmiterea de date incomplete sau cu întârziere
  • Nepreluarea în fișa de post a atribuțiilor de coordonare și monitorizare a planului sectorial
  • Lipsa desemnării persoanelor responsabile pentru implementarea strategiei și a planului sectorial
viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
directia generala de integritate
riscuri
proiect ordin