FOTO Primăria Arad va aplica ”taxă de paragină” pentru 210 clădiri istorice degradate, ai căror proprietari refuză să execute lucrări de reparații

FOTO Primăria Arad va aplica ”taxă de paragină” pentru 210 clădiri istorice degradate, ai căror proprietari refuză să execute lucrări de reparații
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 nov 2018

Primăria Arad i-a somat pe proprietarii a 1.600 de imobile să execute reparații la fațade, însă în cazul a 210 de clădiri istorice foarte degradate, multe palate din centrul orașului care pot pune în pericol siguranța pietonală, s-a decis aplicarea așa-numitei ”taxe de paragină” pentru cei 1.032 de proprietari ai locuințelor, respectiv un impozit mai mare cu până la 500 la sută în anul 2019. În cazul unei clădiri-simbol din oraș, Teatrul Vechi, impozitul va crește de la 3.209 lei, la 19.254 lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

O comisie de specialitate a Primăriei Arad a inventariat, de-a lungul anului 2018, toate clădirile din oraș și a eleborat o fișă tehnică pentru fiecare, fiind constatate degradări mari la sute de imobile. În total, 1600 de somații au fost transmise, proprietarii primind recomandarea de a face lucrări de reabilitare, pentru a evita aplicarea unui supraimpozit de până la 500 la sută, posibilitate dată de Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, scrie News.ro.

Conform unui comunicat de presă remis de Primăria Arad, până în acest moment s-a decis că vor intra la supraimpozitare 210 imobile degradate, în care au locuințe 1032 de proprietari. Aceștia vor plăti, din 2019, un impozit majorat cu până la 500%.

De exemplu, conform Primăriei, pentru o clădire-simbol din oraș, Teatrul Vechi, impozitul va fi majorat de la 3.209 lei, la 19.254 lei.

FOTO Primăria Arad va aplica ”taxă de paragină” pentru 210 clădiri istorice degradate, ai căror proprietari refuză să execute lucrări de reparații

În centrul orașului, majoritatea clădirilor degradate sunt palate istorice, construite de peste un secol, unele dintre acestea prezentând pericol pentru pietoni pentru că adesea cad de pe fațade ornamente care fac parte din arhitectură, cărămizi sau tencuială.

„Legea ne obligă să aplicăm această supraimpozitare. Municipalitatea este, în continuare, dispusă să devină partener cu deținătorii acestor proprietăți. Acordăm scutire de la impozit pe cinci ani pentru cei care își reabilitează proprietățile. Mai mult decât atât, putem să realizăm reabilitarea acestor fațade pe banii municipalității, iar apoi, în cinci ani, cetățenii să ramburseze costurile. Încercăm să îi convingem că este imperativ necesar să se intervină pentru reabilitarea fațadelor”, afirmă, în comunicat, primarul Aradului, Gheorghe Falcă.

În acest an, în urma somațiilor transmite de municipalitate, 12 clădiri au fost reabilitate, iar mai mulți proprietari și-au anunțat începerea lucrărilor.

Primăria a decis că nu va aplica ”taxa de paragină” în cazul clădirilor pentru care s-au obținut autorizații de construire și a fost anunțată începerea lucrărilor  până cel târziu în 31 decembrie 2018.

FOTO Primăria Arad va aplica ”taxă de paragină” pentru 210 clădiri istorice degradate, ai căror proprietari refuză să execute lucrări de reparații

viewscnt
Afla mai multe despre
primaria arad
cladiri. taxe