Anterior, noul ministru al Dezvoltării, Alexandru Stoica, a anuțat că proprietarii care și-au închis balconul apartamentului fără autorizație vor fi amendați dacă nu intră rapid în legalitate - VEZI MAI JOS
El a anunțat acum că a emis un ordin pentru a clarifica interpretarea prevederilor legale referitoare la regimul juridic al balcoanelor închise fără autorizație de construire.
'Am emis astăzi un ordin pentru a clarifica interpretarea prevederilor legale. Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite și nici să cheltuiască mii de lei ca să-și legalizeze balconul', a precizat ministrul.
Potrivit ordinului ministrului, prin instrucțiunile emise, aplicarea normelor este clarificată pe deplin la nivel administrativ, fiind asigurată aplicarea lor corectă și unitară în teren, fără a mai fi necesară o modificare a legii.
Ordinul prevede:
* Distincție juridică esențială: Clădirea nu se consideră ilegal edificată dacă se fac intervenții neautorizate pe balcoane.
Sancțiunea majorării cu 100% a impozitului pe clădiri a fost concepută de legiuitor exclusiv pentru clădirile realizate integral ilegal (fără autorizație), iar nu pentru extinderi minore sau adaptări secundare (cum este închiderea unui balcon) aduse unei clădiri construite legal, precum blocurile de locuințe.
Trebuie făcută distincția între clădirile realizate fără respectarea regimului legal de autorizare și cele edificate în mod legal, asupra cărora au fost efectuate ulterior anumite lucrări punctuale, precum închiderea balcoanelor. Aceste intervenții nu schimbă, prin ele însele, situația juridică a clădirii în ceea ce privește legalitatea edificării sale inițiale și nu conduc la încadrarea întregii clădiri în categoria celor executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea acesteia.
În consecință, majorarea impozitului nu este aplicabilă pentru închiderea balcoanelor în clădirile construite în mod legal.
Dublarea impozitului pe întreaga suprafață a unui apartament legal de 70-80 mp pentru o modificare neautorizată de 3-4 mp de balcon reprezintă o măsură disproporționată, abuzivă și neconstituțională, care distorsionează intenția legii; ca atare, aceasta nu poate fi aplicată, se prevede în document.
* Imposibilitatea aplicării retroactive a amenzilor pentru faptele prescrise (termenul de 3 ani)
Executarea lucrărilor fără autorizație este o contravenție supusă termenului general de prescripție de 3 ani de la finalizarea faptei (conform legislației contravenționale și a disciplinei în construcții).
Pentru balcoanele închise în urmă cu mai mult de 3 ani, dreptul statului de a aplica amenzi sau măsuri punitive este prescris. Legea nr. 169/2026 nu retroactivează și nu poate transforma o faptă prescrisă într-un motiv de penalizare fiscală asupra unei clădiri construite legal.
* Regimul juridic al balcoanelor închise (Art. 301 din Legea nr. 169/2026)
Alineatul (2) - Regim permanent: Închiderea balcoanelor sau logiilor la clădiri de locuit multietajate se consideră de importanță redusă, excepție făcând lucrările de extindere pe domeniul public a balcoanelor sau logiilor de la nivelul parterului.
Proprietarii au dreptul de a solicita autorizație de regularizare pentru aceste lucrări de închidere a balcoanelor sau logiilor de importanță redusă oricând, fără limită de timp și fără a fi condiționați de termenul tranzitoriu de 1 an.
Alineatele (7) și (8) - acestea creează un regim tranzitoriu de doar 1 an (până la 25 august 2027) dedicat exclusiv altor categorii de construcții ilegale cu impact major (indisciplină în construcții majoră), nu pentru închiderea de balcoane.
Taxele suplimentare majorate (de 10 ori) prevăzute la alin. (8) se aplică strict cazurilor din regimul tranzitoriu de la alin. (7). Pentru balcoanele care sunt prevăzute la alin. (2) nu se plătesc taxe majorate de 10 ori, ci taxele standard de autorizare.
''Regularizarea urmărește exclusiv verificarea siguranței clădirii, legea urmărind siguranța locatarilor, nu penalizarea abuzivă. Direcțiile de taxe și impozite locale nu au temei legal să aplice cota majorată de 100% la impozitul pe apartament pentru simpla existență a unui balcon închis. Intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2026 nu instituie obligația unei inventarieri generale a balcoanelor închise fără autorizație de către autoritățile administrației publice locale'', se precizează în ordin.
Proprietarii apartamentelor din municipiul Brăila care și-au închis balcoanele nu vor plăti impozite majorate sau alte taxe suplimentare pentru aceste lucrări, după ce administrația locală a identificat o soluție legală pentru evitarea costurilor prevăzute de noile reglementări, spune primarul Viorel Marian Dragomir.
Primarul Dragomir a criticat prevederile legislative adoptate la nivel central în luna august, despre care susține că ar impune dublarea impozitului sau desființarea construcției în cazul balcoanelor închise, considerând că o asemenea măsură este nedreaptă pentru proprietarii de locuințe.
„În august, niște "minți odihnite" de la capitală s-au gândit cum să mai stoarcă niște bani de la români cu o nouă trăznaie. Prevederea legală vorbește despre dublarea impozitului sau desființarea construcției în cazul balcoanelor închise. Un balcon închis nu este un lux, ca să fie clar. Este o necesitate pentru confortul și liniștea unei familii. Ideea unor taxe mai mari este nedreaptă și halucinantă”, a transmis primarul Viorel Marian Dragomir.
Potrivit acestuia, Primăria Brăila a identificat o soluție pe care o consideră legală și sigură, astfel încât niciun proprietar din municipiu care și-a închis balconul să nu fie obligat să achite sume suplimentare.
Dragomir a precizat că, în lipsa acestei soluții, proprietarii ar fi fost nevoiți să suporte o serie de cheltuieli, respectiv dublarea impozitului pe apartament și majorarea de zece ori a taxelor pentru eliberarea certificatului de urbanism și a autorizației de construire, precum și a taxei datorate Inspectoratului de Stat în Construcții.
La aceste costuri s-ar fi adăugat cheltuielile pentru realizarea expertizelor tehnice privind rezistența mecanică și stabilitatea construcției, securitatea la incendiu, igiena, sănătatea și mediul înconjurător, siguranța și accesibilitatea în exploatare, protecția împotriva zgomotului, economia de energie și izolarea termică, precum și plata proiectului și a avizelor necesare, la care s-ar fi adăugat timpul pierdut cu parcurgerea procedurilor administrative.
„Asta era ultima grijă a celor de la București? Aici era ilegalitatea în domeniul construcțiilor? Închiderea balcoanelor cu geamuri? Dacă n-ar fi de râs, ar fi de plâns”, a mai afirmat Dragomir.
Primarul a subliniat că administrația locală a identificat o modalitate de evitare a acestor costuri și a dat asigurări că soluția respectă legislația în vigoare.
„Primăria Brăila a identificat o soluție legală și nimeni, niciun brăilean care și-a închis balconul, nu va plăti nimic în plus. Eu am fost ales primar pentru a moderniza orașul, pentru a-i schimba fața și a-l duce acolo unde îi este locul, nu ca să complic viața brăilenilor cu birocrație inutilă și taxe inventate peste noapte de tot felul de profitori și habarniști de pe la București”, a precizat Dragomir.
Primarul a mai afirmat că se va opune în continuare deciziilor adoptate la nivel central pe care le consideră nedrepte și care afectează locuitorii municipiului, invocând inclusiv pozițiile adoptate de administrația locală în perioada pandemiei.
„Cât timp sunt eu primar, la Brăila facem administrație pentru oameni, nu împotriva lor”, a subliniat edilul.
Primarul Marian Dragomir a declaratc ă soluția identificată de Primăria Brăila este „100% legală și sigură”, însă nu a prezentat în postarea sa mecanismul juridic prin care proprietarii apartamentelor cu balcoane închise vor fi scutiți de costurile suplimentare.
„Continuăm împreună să construim pentru Brăila, nu să demolăm balcoane și să plătim dublu sau de 10 ori”, a încheiat Dragomir.
Anterior, noul ministru al Dezvoltării, Alexandru Stoica, a anuțat că proprietarii care și-au închis balconul apartamentului fără autorizație vor fi amendați dacă nu intră rapid în legalitate.
El precizează că nu este vorba despre o creștere a impozitului, ci despre o obligație de a intra în legalitate.
„Cei care au avut balcoane închise înainte de aprobarea acestui Cod al urbanismului (…) vor intra în legalitate și vor plăti impozitul care se plătește normal, ca pentru apartamentul pe care îl au oamenii, la suprafața respectivă.
După aprobarea acestui Cod al urbanismului, ei vor intra în legalitate, conform legii. Se duc la proiectant și trebuie să își facă un anumit proiect la arhitect, și pe urmă el se va aviza și aproba de autoritatea locală”, a declarat ministrul.
Întrebat ce riscă aceia care nu vor intra în legalitate, ministrul Dezvoltării a răspuns: „Vine de la primărie și poate să îi amendeze. Asta va fi obligația, să intre în legalitate”.
Proprietarii care și-au închis balconul apartamentului fără autorizație vor avea de plătit un impozit pe clădire majorat cu 100% a fost relatat anterior.
Majorarea de impozit era prezentată ca fiind inclusă în noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, intrat acum în vigoare, cu observația că măsura nu se aplică însă automat tuturor apartamentelor cu balcoane închise. Mai întâi trebuie ca primăria să constate că lucrările au fost executate fără respectarea obligațiilor legale de autorizare.
În cazul balcoanelor deja închise fără documentele necesare, proprietarii trebuie să analizeze posibilitatea regularizării lucrărilor, în loc să presupună că plata unui impozit mai mare rezolvă problema juridică.
Cum pot fi regularizate lucrările fără autorizație
Articolul 301 reglementează procedura prin care anumite lucrări neautorizate pot fi aduse în legalitate prin obținerea unei autorizații de regularizare.
Procedura presupune verificarea situației construcției și a respectării cerințelor legale. În funcție de caz, autoritatea locală poate solicita documentații tehnice, expertize și lucrări pentru aducerea construcției la conformitate cu reglementările urbanistice și cu normele privind calitatea în construcții.
Faptul că un balcon există de mai mulți ani nu înseamnă, în sine, că lucrarea este legală. De asemenea, plata impozitului majorat nu ține loc de autorizație și nu înlătură eventualele sancțiuni aplicabile pentru nerespectarea disciplinei în construcții.
Proprietarii care au închis balconul fără documentația necesară trebuie să verifice la primăria de care aparține imobilul ce procedură se aplică situației lor și ce acte sunt necesare pentru regularizare.
Ce trebuie să verifice proprietarii de apartamente
Pentru persoanele care au închis balconul în trecut, primul pas este verificarea documentelor apartamentului și a eventualelor autorizații obținute pentru lucrare.
Dacă documentația lipsește sau nu corespunde situației existente, proprietarul ar trebui să solicite informații de la serviciul de urbanism al primăriei.
Este important de stabilit dacă lucrarea poate fi regularizată, ce documente tehnice sunt necesare și dacă sunt impuse măsuri pentru aducerea acesteia la conformitate.
Separat, proprietarul poate solicita direcției locale de taxe și impozite clarificări privind eventuala aplicare a majorării fiscale.
Noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor stabilește, astfel, două obligații distincte: respectarea regimului legal al lucrărilor de construire și plata impozitului în condițiile prevăzute de lege. Pentru proprietarii cu balcoane închise fără autorizație, verificarea situației juridice a lucrării poate fi esențială pentru evitarea unor costuri suplimentare și pentru clarificarea obligațiilor care le revin.
Nu au fost raportate victime, însă cazul arată că incidentele asociate unei locuințe pot afecta și bunurile altor persoane, dincolo de limitele apartamentului sau ale clădirii.






















