FOTO Revenirea la impozit de 5% pe dividende, propusă de Cîțu - la un pas de adoptare. Majoritatea liberalilor au votat pentru

FOTO Revenirea la impozit de 5% pe dividende, propusă de Cîțu - la un pas de adoptare. Majoritatea liberalilor au votat pentru
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 10 mai 2023

Proiectul legislativ care prevede reducerea impozitului pe dividende de la 8% la 5%, așa cum a fost până anul trecut, a fost respins la doar un vot diferență în plenul Senatului. Proiectul va fi transmis acum deputaților pentru dezbatere și vot final.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Propunerea legislativă a fost inițiată de fostul premier și ministru de Finanțe Florin Cîțu, în calitate de senator PNL, împreună cu deputatul liberal Dan Vîlceanu, cel care a deținut, la rândul său, portofoliul de finanțe în Guvernul Cîțu, alături de alți cinci deputați din PNL.

Puterea vrea să mai înființeze o structură, cu personal salarizat la nivel parlamentar CITEȘTE ȘI Puterea vrea să mai înființeze o structură, cu personal salarizat la nivel parlamentar

Comisia de buget întocmise raport de respingere a proiectului, dar la votul final pentru raport s-au exprimat 40 de senatori, în timp ce 39 de senatori au votat împotrivă, iar 3 s-au abținut.

FOTO Revenirea la impozit de 5% pe dividende, propusă de Cîțu - la un pas de adoptare. Majoritatea liberalilor au votat pentru

Cum numărul senatorilor care au respins sau nu au votat raportul nefavorabil a fost mai mare decât al celor care l-au aprobat, proiectul a fost supus în forma propusă votului plenului Senatului și a fost respins în cele din urmă la doar un vot diferență, 41 de senatori votând împotrivă față de 40 de senatori care s-au exprimat în favoarea propunerii.    

FOTO Revenirea la impozit de 5% pe dividende, propusă de Cîțu - la un pas de adoptare. Majoritatea liberalilor au votat pentru

Conform centralizării voturilor, din cei 17 senatori PNL prezenți, 11 au votat pentru revenirea la 5% impozit pe dividende, senatorii PSD și UDMR votând disciplinat și în bloc împotriva proiectului.

FOTO Revenirea la impozit de 5% pe dividende, propusă de Cîțu - la un pas de adoptare. Majoritatea liberalilor au votat pentru

Nouă sancțiune avizată în Codul Penal: Închisoare de până la 3 ani pentru difuzarea fără consimțământ a imaginii intime a unei persoane, nude sau făcând sex CITEȘTE ȘI Nouă sancțiune avizată în Codul Penal: Închisoare de până la 3 ani pentru difuzarea fără consimțământ a imaginii intime a unei persoane, nude sau făcând sex

Florin Cîțu, care nu se mai află în cercul de încredere al actualei conduceri a PNL, a criticat măsurile luate de Guvernul Ciucă, arătând că cele mai mari schimbări fiscale din ultimii ani, incluse în Ordonanța Guvernului nr. 16/2022, inclusiv majorarea impozitului pe dividende de la 5% la 8%, au fost ”resimţite brutal la nivelul economiei”.

Potrivit inițiatorilor proiectului, ordonanța citată ”a produs pagube pe mai multe planuri, luând în calcul nivelul veniturilor din dividende în economie, numărul de persoane fizice sau juridice care primesc dividende şi, de asemenea, natura economică a companiilor care plătesc dividende”.

Conform autorilor proiectului, creşterea impozitului pe veniturile din dividende a redus disponibilitatea investitorilor de a cumpăra acţiuni şi are un impact negativ asupra pieţei de capital. De asemenea, companiile au fost afectate în ceea ce priveşte costurile de finanţare, deoarece veniturile din dividende reprezintă o modalitate importantă de a obţine finanţare.

”Procentul investiţiilor în România a scăzut deşi creşterea impozitului pe veniturile din dividende era explicat şi ca o nevoie de a finanţa programe publice, cum ar fi sănătatea, educaţia sau infrastructura”, susțin inițiatorii.

Din aceste motive, prin proiect se propune scăderea impozitului din dividende de la 8% la 5%.

Totodată, propunerea legislativă prevede şi modificarea mai multor articole referitoare la veniturile obţinute precum şi baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale ale persoanelor fizice care realizează astfel de venituri.

DECIZIE Nou document obligatoriu la vânzarea unui autoturism CITEȘTE ȘI DECIZIE Nou document obligatoriu la vânzarea unui autoturism

Inițiativa avea sorți mici de a fi adoptată în contextul actualei coaliții de guvernare, președintele PSD și viitorul prim-ministru convenit la nivelul acesteia, Marcel Ciolacu, fiind de părere că impozitul pe dividende e prea mic și la 8%.

”La dividende avem impozit de 8% în România, în Germania e 26%. Nu poți să scoți dividende de la firmă, apoi să împrumuți propria firmă și să iei dobândă. Avem datoria de a impune echitatea socială”, a declarat, chiar la începutul acestui an, Ciolacu.

viewscnt
Afla mai multe despre
impozit
dividende
5%
florin citu
dan vilceanu
pal
ciolacu