Grevă la Fisc? Angajații urmăresc cu atenție restructurarea ANAF. Se discută despre grevă, dar o decizie va fi luată în funcție de cum decurg lucrurile

Grevă la Fisc? Angajații urmăresc cu atenție restructurarea ANAF. Se discută despre grevă, dar o decizie va fi luată în funcție de cum decurg lucrurile
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 16 nov 2018

SindFISC, cel mai mare sindicat din Finanțe și ANAF, urmărește cu atenție cum se desfășoară reorganizarea Fiscului în contextul în care vor fi eliminate, prin hotărâre de guvern, peste 3.000 de posturi neocupate. În funcție de impactul reorganizării asupra angajaților și activității acestora, nu este exclusă declanșarea unei greve, dacă membrii de sindicat cer începerea unui conflict de muncă. Greva rămâne o opțiune, dar, în prezent, nu sunt planuri concrete în acest sens.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

SindFisc este cel mai mare sindicat, ca număr de membri, din Finanțe și structurile subordonate, inclusiv din ANAF.

De ce este important: Fiscul este una dintre structurile esentiale ale statului. Orice întrerupere majoră a activității ANAF ar putea conduce la sincope în colectarea veniturilor la bugetul statului într-o perioadă în care Guvernul nu-și permite sub nicio formă astfel de probleme, din cauza defciitului bugetar estimat foarte aproape de limita de 3% acceptată în UE.

"Urmărim situația și, în funcție de elementele suplimentare care vor apărea din partea administrației, după consultarea membrilor de sindicat, vom lua o decizie. Până atunci, nu avansăm un astfel de scenariu. Dar niciodată nu vom anunța declanșarea unui astfel de protest înainte ca hotărârea să se ia la bază, de către membri. La ora actuală nu există o astfel de decizie, mai ales că nici nu știm exact care este situația acelor posturi rămase netăiate din cele vacante", a declarat, contactat de Profit.ro, Liviu Toader, președinte al sindicatului SindFISC.

Profit.ro a scris în urmă cu o săptămână că Guvernul va desființa peste 4.000 de posturi, preponderent neocupate din aparatul bugetar. Cele 21 de ministere ar urma să renunțe la aproape 870 de posturi în total, cele mai puține fiind desființate la Ministerul Afacerilor Externe (5), iar cele mai multe la Ministerul Finanțelor (102), potrivit calculelor Profit.ro. Grosul posturilor desființate va veni de la ANAF, unde dispar aproape 3.300 de posturi bugetate. Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, este cel care susține de mai mult timp acest demers, rezultatul fiind că, în final, din cele 4.138 de posturi care vor fi tăiate, 3.378 sunt din subordinea sa. Potrivit informațiilor Profit.ro, deși cele mai multe posturi desființate sunt deja vacante, în contextul reorganizărilor din această perioadă pot avea loc și restructurări de personal.

FMI: Guvernul trebuie să reconsidere majorările de salarii și pensii, pentru a fi sustenabile, și să combată corupția pentru a crește veniturile statului CITEȘTE ȘI FMI: Guvernul trebuie să reconsidere majorările de salarii și pensii, pentru a fi sustenabile, și să combată corupția pentru a crește veniturile statului

Cea mai mare tăiere de posturi neocupate, de fapt singura de amploare, are loc la ANAF, unde dispar 3.276 posturi, mai mult de 10% din totalul actual de peste 27.000. Pe noua schemă ar urma să rămână circa 24.300 de posturi bugetate, din care 24.011 ocupate.

"Nu știm exact cum și dacă cele 300 de posturi care rămân vacante influențează actuala structură organizatorică a ANAF. Este posibil să fie o reașezare din punct de vedere organizatoric a actualelor structuri. Spun acest lucru pentru faptul că foarte multe dintre serviciile și birourile din cadrul ANAF funcționează cu locuri vacante. Dacă li se iau parte din locurile vacante, vor trebui, la un moment dat, să fie comasate poate servicii, birouri, iar asta va duce la o regândire a actualei structuri organizatorice. Mai ales că din cele 300 de posturi rămase netăiate, sunt unele de care nu te poti atinge. De exemplu, posturi vacante de șefi de administrație. La fel, sunt posturi vacante la regionala București, unde în foarte multe servicii personalul este extrem de deficitar și s-au făcut delegări din teritoriu pentru a suplini lipsa personalului. E clar, parte dintre posturile netăiate acolo vor rămâne. La fel, la Antifraudă deficitul de personal este extrem de mare", a Liviu Toader.

În ultimele zile, în unele publicații, inclusiv din presa locală, au apărut discuții privind o eventuală grevă ca răspuns la decizia Guvernului de a tăia masiv din posturile vacante din ANAF.

Salariul rămâne principalul criteriu în funcție de care românii își aleg cariera, angajatorul și chiar orașul. Unde sunt cel mai bine plătiți angajați din România CITEȘTE ȘI Salariul rămâne principalul criteriu în funcție de care românii își aleg cariera, angajatorul și chiar orașul. Unde sunt cel mai bine plătiți angajați din România

Profit.ro a scris, la începutul lunii noiembrie, că direcția Antifraudă a ANAF, cea care desfășoară acțiunile de control inopinat, are în prezent în jur de 1.300 de angajați, cu 35% sub nivelul optim de posturi prevăzute, care se ridică la circa 2.000. Pe finalul anului trecut, deficitul de personal era în jurul a 20%. Mulți angajați nemulțumiți de eliminarea unui spor anul trecut se-au mutat pe salarii similare tot în ANAF, dar pe posturi cu rate de stres și pericol mai reduse, sau s-au orientat către mediul privat.

În urmă cu aproximativ un an și jumătate, în mai 2017, angajații ANAF au declanșat o grevă spontană, nemulțumiți de proiectul salarizării personalului din sectorul bugetar.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
ministerul finantelor
greva