Legea privind cumpărarea vechimii în muncă, cu prelungire de termen, promulgată

Legea privind cumpărarea vechimii în muncă, cu prelungire de termen, promulgată
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 iun 2021

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului 163/2020 pentru completarea art. 159 din legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum și pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii.

Evenimente:
21 martie - Maraton Profit News TV Economia Sustenabila (ediția a II-a) – cu sprijinul: ACUE, Auchan, Liberty, OMV Petrom, Romgaz, Tinmar Energy, Transgaz, Hidroelectrica, Borsec, Nuclearelectrica
26 martie - Maraton Medika TV Inovație în estetică - cu sprijinul: Regina Maria
28 martie - Eveniment Profit.ro IMM (ediția a IV-a) - cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto), UniCredit Bank, Garanti BBVA și REI Grup

Urmărește-ne și pe Google News

Profit.ro a anunțat anterior că persoanele care nu îndeplinesc condiția stagiului minim de cotizare pentru a beneficia de o pensie în sistemul public au în prezent posibilitatea, temporară, să contribuie la sistem prin plata contribuțiilor de asigurări sociale pentru cel mult 6 ani anteriori, astfel încât să-și completeze stagiul. Parlamentul a prelungit acum cu 2 ani, respectiv până la 31 august 2023, termenul până la care contribuția de asigurări sociale datorată trebuie achitată în întregime.

Actul normativ are ca obiect de reglementare aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului nr.163/2020 care stabilește cadrul legal pentru completarea, de către persoanele care nu au calitatea de pensionar, a stagiului de cotizare în sistemul public de pensii necesar pentru acordarea unei pensii pentru limită de vârstă, a unei pensii anticipate ori a unei pensii anticipate parțial, prin încheierea unui contract de asigurare socială pentru perioade de timp de maximum 6 ani anteriori împlinirii vârstei standard de pensionare, scrie Agerpres.

ANRE a amendat societatea de distribuție a Electrica pentru nereguli la racordarea prosumatorilor CITEȘTE ȘI ANRE a amendat societatea de distribuție a Electrica pentru nereguli la racordarea prosumatorilor

De asemenea este propusă reglementarea, pentru situații excepționale, a utilizării informațiilor existente în arhiva electronică, creată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.1768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare.

„Până la data de 1 septembrie 2023, persoanele prevăzute la art. 1 pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă”, prevede legea promulgată de șeful statului.

Conform actului normativ plata contribuției de asigurări sociale datorate este efectuată într-o singură tranșă sau eșalonat, în tranșe lunare, până la data de 31 august 2023.

CONFIRMARE OMV Petrom intră pe piața gazelor naturale lichefiate CITEȘTE ȘI CONFIRMARE OMV Petrom intră pe piața gazelor naturale lichefiate

„În situația în care la data de 31 august 2023 contribuția de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plății efectuate”, potrivit sursei citate.

Pe 21 octombrie 2020, Senatul a adoptat proiectul de lege, în calitate de prim for sesizat, iar pe 26 mai Camera Deputaților l-a adoptat decizional. 

viewscnt
Afla mai multe despre
vechime in munca
klaus iohannis