Eliminarea eșalonării simplificate și modificarea celei clasice, folosite de antreprenorii care au probleme financiare, îi afectează exact pe cei de bună credință. În condițiile în care România se confruntă cu o posibilă recesiune, Ministerul Finanțelor, prin cel de-al doilea pachet fiscal, le ia colacul de salvare.
Eșalonarea simplificată este pe o perioadă de maximum 12 luni, fără obligația de constituire a unor garanții din partea debitorului, iar cea clasică pe maximum 5 ani, cu constituirea de garanții care să acopere debitele fiscale.
“Propunerile de modificare în ceea ce privește eșalonările la plată sunt îngrijorătoare. Practic, Pachetul 2 al Guvernului Bolojan elimină complet eșalonarea simplificată, iar pentru obținerea și/sau menținerea eșalonării clasice impune constituirea unei garanții personale din partea beneficiarului real (asociat/administrator). Ambele măsuri par foarte grave”, susține Luisiana Dobrinescu, avocat, managing partner Dobrinescu Dobrev SCA.
În primul rând, măsurile reduc la minimum perspectiva unei redresări a contribuabilului pus în fața unor debite fiscale semnificative.
În al doilea rând, obligă asociații și administratorii să răspundă în solidar cu compania, situație care trebuie să aibă loc doar în mod excepțional, ca „sancțiune” pentru cazurile în care aceste persoane, cu intenție directă sau indirectă, au condus la acumularea acestor debite.
În al treilea rând, modificările propuse nu iau în considerare posibilitatea ca ANAF să greșească prin sumele instituite. Nu sunt puține cazurile în care, după ani de procese, debitele fiscale să fie anulate. În toată această perioadă, contribuabilul stă sub perfuzia eșalonării.
“Eliminarea eșalonării simplificate, utilizată la scară largă de către contribuabili și care a dus întotdeauna la încasări rapide pentru bugetul de stat (perioada fiind de maximum 12 luni), și introducerea obligației de garantare cu averea personală a eșalonărilor clasice vor descuraja orice antreprenor, inclusiv companiile mari”, a mai afirmat Luisiana Dobrinescu.
În opinia sa, întotdeauna contribuabilul trebuie să aibă un Plan B pentru că numai așa își poate asuma și administra riscul de business.
În țările nordice, debitul fiscal stabilit în urma inspecțiilor este chiar negociat în faza de executare cu Fiscul, astfel încât contribuabilul să supraviețuiască și să plătească maximum din debitul fiscal stabilit.
Moartea contribuabilului nu ajută pe nimeni: nu produce contribuții de asigurări sociale, nu produce TVA și nici nu achită arieratele.
Pentru unii despre care se consideră că au abuzat, Ministerul Finanțelor modifică cele două eșalonări, lovindu-i și pe ceilalți. O legislație onestă nu se poate baza pe principiul relei credințe și a prezumției de hoț, chiar dacă, câteodată, există excepții care confirmă regula.
