Modificare importantă adoptată în primă etapă la regimul PFA: Vechimea în muncă - recunoscută

Modificare importantă adoptată în primă etapă la regimul PFA: Vechimea în muncă - recunoscută
scris 5 oct 2021

Activitățile economice desfășurate de persoana fizică în calitate de PFA vor constitui vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate, prevede un proiect legislativ al actualei puteri, adoptat în Senat.

Proiectul, prezentat anterior de Profit.ro, va fi transmis acum spre dezbatere și adoptare Camerei Deputaților

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

De ce este important: Legislația prevede acum că persoana fizică ce desfășoară activități economice ca PFA este asigurată în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și al asigurărilor pentru șomaj.

DECIZIE Salariul minim net crește cu 10% de la 1 ianuarie CITEȘTE ȘI DECIZIE Salariul minim net crește cu 10% de la 1 ianuarie

Cu toate acestea, după cum subliniază inițiatorii noului proiect, legislația nu permite acum ca activitatea prestată de o persoană fizică autorizată să fie considerată vechime în muncă.

”Ideea conform căreia doar o activitate prestată în baza unui contract de muncă poate fi considerată vechime în muncă este, în 2021, o idee caducă, care nu corespunde foarte bine cu realitatea economică în care trăim. Nu există niciun argument și niciun motiv pentru care să menținem această discriminare față de persoanele fizice autorizate. Dimpotrivă, statul trebuie să îi susțină și să îi încurajeze pe toți cetățenii care doresc să lucreze, fie că este vorba de muncă prin contract sau ca liber profesioniști, întrucât ambele categorii cotizează la bugetul de stat”, arată autorii proiectului.

Potrivit acestora, faptul că nu există în lege un articol care să menționeze că activitatea unui PFA se consideră vechime în muncă a dus la două tipuri de interpretări distincte:

- persoane fizice care lucrează ca PFA, cotizează la sistemul de pensii, asigurări de sănătate și impozit pe venit și își desfășoară activitatea pur și simplu;

- persoane fizice care, din cauza acestei prevederi din legislație, s-au auto-angajat, la recomandarea experților contabili, pe salariul minim pe economie și astfel au ajuns în situația în care lunar plătesc două rânduri de taxe către stat.

DOCUMENT Guvernul reintroduce plata șomajului tehnic de la buget, în contextul creșterii fără precedent a cazurilor de infectare cu coronavirus și pregătirii închiderii sau restrângerii mai multor activități economice CITEȘTE ȘI DOCUMENT Guvernul reintroduce plata șomajului tehnic de la buget, în contextul creșterii fără precedent a cazurilor de infectare cu coronavirus și pregătirii închiderii sau restrângerii mai multor activități economice

Totodată, ca urmare a legislației în vigoare:

- o PFA care își folosește propria forță de muncă pentru a presta servicii nu are dreptul la vechime în muncă;

- o persoană angajată de o PFA și care face exact același lucru ca o PFA, dar în baza unui contract de muncă, are dreptul la vechime în muncă;

- în cazul unei PFA cu 3 angajați, care fac împreună aceeași muncă, cei 3 angajați au dreptul la vechime în muncă, dar angajatorul lor nu.

ANAF declanșează controale Antifraudă pe case de marcat. Firmele mici și mijlocii mai au timp până la finele lunii noiembrie pentru a le conecta la sistemul informatic al ANAF CITEȘTE ȘI ANAF declanșează controale Antifraudă pe case de marcat. Firmele mici și mijlocii mai au timp până la finele lunii noiembrie pentru a le conecta la sistemul informatic al ANAF

Prin urmare, proiectul adoptat și modificat de Senat stabilește că: 

- Activitățile economice desfășurate de persoana fizică autorizată constituie vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate dacă activitatea economică pe care o desfășoară a produs venituri nete în anul supus recunoașterii vechimii a căror valoare este cel puțin egală cu 12 salarii minime brute pe țară și este înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu un singur cod CAEN de activitate sau cu codul CAEN principal de activitate pentru care se dorește recunoașterea vechimii.

EXCLUSIV Ministrul Finanțelor: Aria regimului de microîntreprinderi va fi limitată. Antreprenorii să nu mai poată să fragmenteze business-urile! CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Ministrul Finanțelor: Aria regimului de microîntreprinderi va fi limitată. Antreprenorii să nu mai poată să fragmenteze business-urile!

Inițiatorii arată că, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, 22,6% din populația activă a României lucrează pe cont propriu sau ca lucrători familiali neremunerați, fiind vorba de un segment important din totalul populației active.

Pe lângă contribuabili, care nu mai sunt astfel discrimanți, administrația publică ar avea de câștigat de pe urma modificării legislative, consideră autorii proiectului. Aceșita subliniază că  administrația are foarte mare nevoie să își regenereze resursele, dar persoane tinere, cu competențe, care au lucrat de pildă ca PFA, nu pot fi luate în considerare de către angajatorul public pentru că activitatea pe care o fac ei nu este considerată vechirne în muncă.

DOCUMENT PNL a depus proiect de lege pentru anularea obligațiilor stabilite de către ANAF în privința diurnelor transportatorilor, înainte de protestul de mâine al transportatorilor de marfă. ANAF a impus în ultima perioadă sume mari de plată firmelor din CITEȘTE ȘI DOCUMENT PNL a depus proiect de lege pentru anularea obligațiilor stabilite de către ANAF în privința diurnelor transportatorilor, înainte de protestul de mâine al transportatorilor de marfă. ANAF a impus în ultima perioadă sume mari de plată firmelor din

”Absența/lipsa unei strategii prin care persoanele competente din sectorul privat (în special persoanele tinere) să fie atrase către sistemul public se corelează și cu datele publicate de Comisia Europeană, DG Muncă, Afaceri sociale și Incluziune. România este un stat “închis” din acest punct de vedere. Accesul la locuri de muncă în instituțiile publice se face foarte greu și în marea majoritate a cazurilor, doar pentru pozițiile ierarhic inferioare din cadrul structurilor. Deși nu putem afirma că posibilitatea angajării PFA-urilor va reprezenta o parte uriașă sau semnificativă din deschiderea sistemului public către mediul privat, ea este cu siguranță o măsură importantă, care ajută pe termen lung”, argumentează autorii propunerii legislative. 

viewscnt
Afla mai multe despre
persoana
fizica
autorizata
pfa
vechime
munca
specialitate
proiect
lege