Euronext ia în calcul România, cel mai mare exportator de porumb din Uniunea Europeană, ca zonă de livrare fizică pentru contractele sale futures pe porumb, ca parte a unui efort de creștere a activității pe acest contract.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a dezvoltat un canal de Telegram prin care cetățenii pot fi anunțați cu privire la producerea unui cutremur, cu până la 25 de secunde (potrivit descrierii oficiale) înainte să fie resimțit și nu ulterior, cum se întâmplă în cazul sistemului RoAlert.
După modelul recunoașterii vechimii pentru persoane fizice autorizate (PFA), acum și activitățile economice desfășurate de persoana fizică independentă (PFI) vor constitui vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate, cu condiția autorizării profesionale și înregistrării fiscale, respectiv dacă veniturile ating nivelul salariului minim brut timp de un an, potrivit unui proiect legislativ căruia comisiile de specialitate ale Senatului i-au întocmit raport de adoptare și care urmează a fi votat de senatori.
Activitățile economice desfășurate de persoana fizică în calitate de PFA, fără contract de muncă, vor constitui vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate, cu condiția ca veniturile să atingă, în medie lunară, nivelul salariului minim brut timp de un an, potrivit unui proiect legislativ promulgat de președintele Iohannis.
Bonele vor putea fi angajate cu contract individual de muncă încheiat și de o persoană fizică, părinte sau, după caz, reprezentantul legal al copilului, conform unui proiect de lege adoptat de Guvern. Conform proiectului, prezentat anterior de Profit.ro, persoanele care au dobândit calificarea de baby-sitter se vor putea angaja ca bone, iar condițiile de calificare vor fi simplificate.
Activitățile economice desfășurate de persoana fizică în calitate de PFA, fără contract de muncă, vor constitui vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate, cu condiția ca veniturile să atingă în medie lunară nivelul salariului minim brut timp de un an, potrivit unui proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.
Bonele vor putea fi angajate cu contract individual de muncă încheiat și de o persoană fizică, părinte sau, după caz, reprezentantul legal al copilului, conform unor modificări legislative pregătite de Guvern. De asemenea, persoanele care au dobândit calificarea de baby-sitter se vor putea angaja ca bone, iar condițiile de calificare vor fi simplificate.
Activitățile economice desfășurate de persoana fizică în calitate de PFA vor constitui vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate, prevede un proiect legislativ al actualei puteri, adoptat luni în Senat.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor - ANPC pregătește un proiect în domeniul insolvenței persoanelor fizice, pentru care va solicita un grant de la Uniunea Europeană.
Activitățile economice desfășurate de persoana fizică ca PFA vor constitui vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate, prevede un proiect legislativ al actualei puteri.
Persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului vor fi obligate să depună din nou anual declarația privind beneficiarul real, nu doar la înmatriculare sau ori de câte ori intervine o modificare privind beneficiarul, potrivit unui proiect de lege adoptat de Parlament și care va fi trimis acum spre promulgare președintelui.
Guvernul va promova un proiect de lege care va reglementa desfășurarea activităților casnice de către un salariat în folosul unei persoane fizice.
Acțiunile și cererile în instanță având ca obiect despăgubiri civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din vătămări ale integrității fizice și/sau psihice vor fi taxate cu 100 lei, similar cu taxele judiciare de timbru privind stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că va propune, în discuțiile cu MInisterul Sănătății, eliminarea obligației ca elevii, care participă la cursuri în școli, să poarte masca de protecție inclusiv la orele de educație fizică. Ministrul a constatat că niciun stat din UE nu solicită acest lucru elevilor.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunță că elevii care participă la cursuri în scenariul verde vor purta masca de protecție inclusiv la orele de educație fizică, el explicând că aceasta este una dintre cerințele specialiștilor din domeniul sanitar.
După ce în luna iulie, a intrat în vigoare legea care elimină obligația depunerii declarațiilor anuale privind beneficiarii reali în cazul societăților constituite doar din persoane fizice, un proiect de lege promulgat vineri de președintele Iohannis stabilește prevederi similare pentru asociații și fundații. Totodată, noua lege elimină obligația patrimoniului inițial de minim 200 lei și reduce numărul de asociați necesari la înființare.
După ce în luna iulie, a intrat în vigoare legea care elimină obligația depunerii declarațiilor anuale privind beneficiarii reali în cazul societăților constituite doar din persoane fizice, Parlmentul a adoptat marți, prin votul final al deputaților, un proiect de lege care stabilește prevederi similare pentru asociații și fundații. Totodată, proiectul elimină obligația patrimoniului inițial de minim 200 lei și reduce numărul de asociați necesari la înființare.
După ce în luna iulie, a intrat în vigoare legea care elimină obligația depunerii declarațiilor anuale privind beneficiarii reali în cazul societăților constituite doar din persoane fizice, Senatul a adoptat miercuri un proiect de lege care stabilește prevederi similare pentru asociații și fundații. Totodată, proiectul elimină obligația patrimoniului inițial de minim 200 lei și reduce numărul de asociați necesari la înființare.
De la intrarea în vigoare a Legii privind insolvența persoanelor fizice, în ianuarie 2018, doar câteva zeci de români au apelat anual la procedurile prevăzute de lege pentru redresarea situației financiare. Astfel, până în luna iunie acest an, doar 62 de persoane au înregistrat cereri de deschidere a procedurii de insolvență, relevă date analizate de Profit.ro. La nivelul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, posturile alocate direcției de specialitate au fost reduse periodic, iar în multe județe nici nu există personal local pentru comisiile de insolvență.
Aproximativ 80% dintre tinerii cercetători de fizică nucleară din cadrul laboratorului de laser de mare intensitate de la Măgurele își trimit în prezent CV-urile la angajatori din străinătate, nemulțumiți de sabotarea activității institutului de cercetare.
Președintele Iohannis a promulgat legea care elimină obligația depunerii declarațiilor privind beneficiarii reali în cazul societăților constituite doar din persoane fizice. Totodată, prin proiect este eliminată depunerea declarației anuale și menținerea doar a obligației de a depune o declarație privind beneficiarii reali oricând intervine o schimbare în societate.
Parlamentul, prin votul final al Camerei Deputaților, a adoptat proiectul legislativ care elimină obligația depunerii declarațiilor privind beneficiarii reali în cazul societăților constituite doar din persoane fizice. Totodată, prin proiect este eliminată depunerea declarației anuale și menținerea doar a obligației de a depune o declarație privind beneficiarii reali oricând intervine o schimbare în societate.
Firmele vor putea cumpăra de la persoane fizice și comercializa bijuterii cu conținut de metal prețios doar dacă acestea vor purta o marcă a statului român aplicată după anul 1906 sau dacă vor fi însoțite de un buletin de expertiză al ANPC obținut înainte de punerea pe piață de către persoana fizică de la care a fost achiziționat/gajat.
Acțiunile și cererile în instanță având ca obiect despăgubiri civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din vătămări ale integrității fizice și/sau psihice tar urma să fie taxate cu 100 lei, similar cu taxele judiciare de timbru privind stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice.
Senatul a adoptat proiectul legislativ care elimină obligația depunerii declarațiilor privind beneficiarii reali în cazul societăților, inclusiv asociații și fundații, formate doar din persoane fizice. Totodată, prin proiect este eliminată depunerea declarației anuale și menținerea doar a obligației de a depune o declarație privind beneficiarii reali oricând intervine o schimbare în societate.