Românii care lucrează în străinătate vor fi scutiți de contribuția de sănătate pentru chirii

Românii care lucrează în străinătate vor fi scutiți de contribuția de sănătate pentru chirii
Diana Zaharia
Diana Zaharia
scris 3 dec 2015

Persoanele asigurate în străinătate vor fi scutite de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru veniturile din chirii și arendă obținute în România dacă depun o declarație pe proprie răspundere, potrivit unei decizii a Comisiei fiscale centrale, aplicată într-un ordin al ANAF, de la sfârșitul lunii trecute.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Scutirea vizează atât cetățenii românii, cât și cetățenii străini care au venituri din chirii și arendă în România, dar sunt deja asigurați în alte state.

Cu forme legale, în alte state lucrează peste 2 milioane de români. Numărul celor plecați din țară este, însă, mult mai mare. Potrivit unor date obținute de Profit.ro, centralizate în luna august a acestui an, pe baza informațiilor transmise de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, aproape 5 milioane de români au plecat din țară pentru a locui și lucra în alte state, în principal Italia, Spania și Statele Unite ale Americii.

Codul fiscal prevede că CASS pentru veniturile din chirii și arendă se datorează chiar dacă există asigurare în altă țară. Reglementarea intră în contradicție cu Regulamentul CE 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, care stabilește că persoanele care au activitate în două sau mai multe state sunt supuse legislației unui singur stat.

Din această cauză, în vară, Comisia fiscală centrală a emis o decizie, publicată în Monitorul Oficial, prin care sunt scutite de CASS pentru chirii și arendă toate persoanele care sunt asigurate în alt stat, indiferent de cetățenie, domiciliu, reședință.

Prin urmare, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a emis un ordin, pe 24 noiembrie, care conține o declarație pe propria răspundere pentru exceptarea de la plată.

Cum se obține scutirea?

Mai precis, Comisia fiscală centrală a hotărât că scutirea se aplică pentru persoanele fizice, indiferent de cetățenie și de domiciliul stabil sau reședință, care dețin o asigurare socială de sănătate încheiată pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene, Spațiului Economic European (Islanda, Lichtenstein, Norvegia) și Confederației Elvețiene sau în statele cu care România are încheiată acorduri bilaterale de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate, în temeiul legislației interne a statelor respective care produce efecte pe teritoriul României și fac dovadă valabilității asigurării.

Aceeași decizie vizează și persoanele fizice, indiferent de cetățenie, care au domiciliul ori reședința într-un stat cu care România nu are încheiate acorduri privind sistemele de securitate socială sau care nu beneficiază de prelungirea dreptului de ședere temporară în România pentru o perioadă mai mare de 90 de zile.

Pentru a nu plăti CASS, trebuie depus formularul 602 ”Declarația pe propria răspundere pentru exceptarea de la plată CASS a persoanelor fizice care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor”, însoțit de documente justificative precum: Document portabil A1, TR/R1 – formular privind legislația aplicabilă, PM/RO101- Certificat privind legislația aplicabilă, MD/RO101 - Certificat privind legislația aplicabilă. Contribuția va fi achitată inclusiv pentru luna în care se depune declarația în cazul în care existau venituri declarate din această sursă.

viewscnt
Afla mai multe despre
cass
contribuții
chirii
venituri din străinătate
scutire