Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, consideră că scurtarea termenului de prescripție a datoriilor, de la 5 ani, în prezent, la 2 ani, ar fi benefică, întrucât ar forța Fiscul să acționeze mai repede, fără să poată aștepta perioade foarte lungi înainte să notifice datoria firmei sau persoanei fizice. Ministrul afirmă că ideea unei propuneri legislative în acest sens i-a venit recent, după o discuție cu un vicepreședinte ANAF, discuție avută în contextul în care, cum a anunțat în premieră Profit.ro, Fiscul a început să trimită tinerilor căsătoriți solicitări și formulare în care să declare raporturile economice cu furnizorii unor servicii pe care le-au contractat cu ocazia căsătoriei, precum cele de fotografie/video sau formația.
Guvernul analizează pentru bugetul pe 2019 o serie de măsuri de limitare a cheltuielilor, cum ar fi înghețarea bugetarilor la nivelul din decembrie 2018, păstrarea actualului număr de angajați din sectorul public și înghețarea cotei de transfer la Pilonul II de pensii. Măsurile sunt prezentate într-un document transmis Comisiei Europene, în care Finanțele explică cum vor reduce deficitul bugetar la 2,58% (cash) în 2019, de la 2,97% pentru anul în curs. România are de mai mulți ani deficite bugetare ridicate, după ce Guvernul a urcat accelerat salariile bugetarilor, pensii și alte cheltuielil, iar veniturile nu au ținut pasul.
Destul de multe persoane par să susțină acțiunea Fiscului de a cere tinerilor căsătoriți să declare raporturile economice cu furnizorii de servicii de fotografie/video, muzică sau cu restaurantul unde organizează petrecerea de nuntă, anunțată în premieră de Profit.ro, reiese din discuții purtate într-un topic pe această temă deschis pe internet. Din discuții nu lipsesc nici glumele sau referirile la politicieni.
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF au oprit și verificat în trafic, din 8 august și până în prezent, 43.794 de autovehicule de transport marfă în apropierea punctelor de frontieră. Acțiunea are ca scop prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și fraudei vamale. Verificările de acest fel vor continua și în perioada următoare.
Numărul caselor de marcat cu jurnal electronic în funcțiune la firme a depășit acum pragul de 100.000, însă acestea au fost instalate în aproximativ patru luni și jumătate, de la începutul lunii iunie și până în prezent. În proces de instalare mai sunt circa 100.000 de case, însă marea problemă este că pe piață se găsesc cu greu case noi de cumpărat, iar asociațiile importatorilor estimează că mai este nevoie de câteva luni pentru ca totalul să se apropie de 800.000, numărul aparatelor care trebuie deja să fie operaționale la 1 noiembrie.