China se va confrunta anul viitor cu o încetinire a cererii de petrol, țiței și combustibili

China se va confrunta anul viitor cu o încetinire a cererii de petrol, țiței și combustibili
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 dec 2023

China se va confrunta anul viitor cu o încetinire a creșterii cererii de petrol, sporind temerile privind evoluțiile globale din 2024, în condițiile în care impactul apetitului ridicat pentru călătorii și consum, după trei ani de pandemie, începe să se atenueze, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cel mai mare importator mondial de țiței va consuma anul viitor încă 500.000 barili pe zi (bpd), conform estimărilor consultanților din industrie și analiștilor intervievați de Bloomberg, mai puțin de o treime din creșterea din acest an. Cea mai mare parte a creșterii va fi reprezentată de materiile prime din petrochimie, de gazele petroliere lichefiate (LPG) și kerosen. În schimb, combustibilii pentru transport, cum ar fi benzina, vor deveni mai puțin importanți, în contextul creșterii vânzărilor de vehicule electrice (EV), scrie Agerpres.

Amazon taie din comisioanele la îmbrăcăminte. Cumpărăturile second-hand, o afacere de peste un miliard de dolari CITEȘTE ȘI Amazon taie din comisioanele la îmbrăcăminte. Cumpărăturile second-hand, o afacere de peste un miliard de dolari

"Anul viitor, creșterea va reveni pe o traiectorie normală, pe fondul atenuării factorilor legați de pandemie. Perspectivele nu sunt prea încurajatoare", a apreciat Ke Xiaoming, expert la Sinopec, cea mai mare rafinărie din China, adăugând că evoluția produselor petroliere este strâns legată de cea a economiei în ansamblu.

Într-un raport publicat în noiembrie, IEA, Agenția Internațională a Energiei (principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state), estima că "în 2023 majorarea cererii de petrol este sprijinită de un grup restrâns de state care nu sunt membre OCDE, în frunte cu China", dar a previzionat un declin al cererii globale de petrol în 2024, pe fondul excedentului, chiar dacă grupul OPEC+ (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații) reduce și mai mult producția de țiței.

China a fost responsabilă pentru 75% din creșterea globală a cererii de petrol, conform IEA. Pe fondul perspectivelor mai slabe ale celei de-a doua economii mondiale, și a saturării pieței petrolului, cotațiile la țiței sunt în scădere.

"Creșterea de 10% a cererii de petrol din acest an nu se va mai repeta niciodată", susține Li Ran, analist la Economics & Technology Research Institute al China National Petroleum Corp (CNPC), în marja unei conferințe desfășurate la Beijing.

Trafic închis pe Drumul Expres Craiova-Pitești, pentru a se putea executa lucrările de racordare a tronsonului 2 cu tronsonul 3 CITEȘTE ȘI Trafic închis pe Drumul Expres Craiova-Pitești, pentru a se putea executa lucrările de racordare a tronsonului 2 cu tronsonul 3

CNPC se așteaptă ca cererea de petrol al Chinei să revină la nivelul din 2019. Va crește consumul de kerosen dar încetinirea economiei va afecta cererea de benzină și motorină, previzionează Li.

Anul trecut, vânzările de vehicule electrice (EV) au reprezentat un sfert din totalul automobilelor vândute în China, cea mai mare piață auto mondială. Asociația Constructorilor de Automobile din China (CPCA) a anunțat vineri că vânzările de vehicule electrice și hibride plug-in au crescut cu 39,8% în noiembrie, reprezentând 40% din totalul vânzărilor de mașini.

În acest context, analiștii de la Rystad Energy se așteaptă în 2024 la o majorare a cererii pentru benzină de sub 4%, și a celei de motorină de 5%, parțial în urma redresării sectorului construcțiilor, și o creștere de 33% a consumului de kerosen, pe fondul redresării turismului internațional.

viewscnt
Afla mai multe despre
china
petrol