GRAFIC Bitcoin coboară la minimele ultimelor 2 săptămâni în urma problemelor Silvergate

GRAFIC Bitcoin coboară la minimele ultimelor 2 săptămâni în urma problemelor Silvergate
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 3 mar 2023

Cotațiile bitcoin au coborât la cel mai redus nivel din ultimele aproape două săptămâni în tranzacțiile de vineri, pe o piață în scădere, în contextul în care investitorii analizează implicațiile unui nou colaps potențial în industrie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Banca americană Silvergate, specializată în tranzacții cu criptoactive, a anunțat că își evaluează capacitatea de a continua să funcționeze în următoarele 12 luni, după ce investitorii și-au retras depozitele în urma falimentului FTX, printre principalii săi clienți.

Acțiunile Silvergate Capital, compania-mamă a băncii, s-au prăbușit cu peste 57% pe bursa de la New York, până la un minim record de 5,72 dolari. Banca a anunțat o pierdere neauditată de aproape 950 milioane de dolari pentru exercițiul financiar din 2022 și a amânat publicarea rezultatelor auditate.

GRAFIC Inflația din zona euro a încetinit sub estimări. Lagarde: Posibil ca BCE să majoreze ratele și după martie CITEȘTE ȘI GRAFIC Inflația din zona euro a încetinit sub estimări. Lagarde: Posibil ca BCE să majoreze ratele și după martie

“Compania se află în prezent în procesul de reevaluare a afacerilor și strategiilor sale, având în vedere provocările comerciale și de reglementare cu care se confruntă în prezent”, potrivit Silvergate Capital.

Coinbase și alte platforme de tranzacționare pentru criptomonede au transmis că nu mai efectuează plăți prin intermediul Silvergate, mutare urmată de anunțuri similare din partea emitenților de stablecoins, potrivit Bloomberg și MarketWatch.

Bitcoin s-a depreciat cu până la 6% în tranzacțiile de astăzi, înainte să recupereze parțial din pierderi. În jurul orei 13:20, cea mai importantă criptomonedă era cotată la 22.350 dolari, în scădere cu 4,6% față de referința de joi.

GRAFIC Bitcoin coboară la minimele ultimelor 2 săptămâni în urma problemelor Silvergate

Dintre criptomonedele rivale, Ether se deprecia cu 4,7%, Cardano și Ripple (XRP) consemnau scăderi de circa 3,1% fiecare, iar Bitcoin Cash a coborât cu 5%.

"Silvergate este unul dintre principalii furnizori de servicii bancare în dolari americani pentru industria cripto. Orice problemă de lichiditate va avea un impact direct asupra condițiilor de piață și poate afecta disponibilitatea unor fonduri ale clienților", a declarat John Toro, șeful departamentului de tranzacționare de la bursa de active digitale Independent Reserve, citat de Bloomberg.

Problemele Silvergate reprezintă cel mai recent exemplu de contagiune în urma prăbușirii bursei de criptomonede FTX în noiembrie.

Sectorul activelor digitale se confruntă, de asemenea, cu restricții de reglementare mai ample în SUA, precum și cu așteptările că ratele dobânzilor vor rămâne ridicate mai mult timp pentru a combate inflația, ceea ce scade apetitul pentru active riscante.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
bitcoin
cotatii bitcoin
silvergate bank
probleme lichiditate
prabusire silvergate
colaps ftx