GRAFIC Bitcoin scade puternic și se îndreaptă spre cel mai pronunțat declin săptămânal din ultimul an

GRAFIC Bitcoin scade puternic și se îndreaptă spre cel mai pronunțat declin săptămânal din ultimul an
scris 26 feb 2021

Cotațiile bitcoin se depreciază vineri, în contextul unui declin generalizat pentru activele considerate riscante, cea mai populară criptomonedă fiind pe cale să înregistreze cea mai pronunțată scădere săptămânală din ultimul an.

Bitcoin s-a ieftinit cu circa 21% de la începutul săptămânii, cel mai mult începând cu luna martie din 2020, potrivit Bloomberg. Indicele extins Bloomberg Galaxy Crypto, care urmărește evoluțiile principalelor monede virtuale, printre care bitcoin și ether, s-a depreciat cu 23% în această săptămână.

Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online? CITEȘTE ȘI Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online?

Cotațiile bitcoin au atins un minim intraday de 44.246 dolari/unitate în prima parte a tranzacțiilor astăzi, înainte să recupereze o parte din pierderi.

Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online

În jurul orei 13:30 (ora României), bitcoin se deprecia cu 5,1% (-2.437 dolari) față de referința de joi, până la prețul de 45.763 dolari.

Declinul survine în contextul în care investitorii își reduc expunerile pe activele considerate riscante, după ce creșterea randamentelor obligațiunilor suverane a alimentat temerile privind majorarea ratelor dobânzilor, chiar dacă Rezerva Federală (Fed) și Banca Centrală Europeană (BCE) au indicat că acest lucru nu se va întâmpla prea curând.

VIDEO Un duplex de la nivelul superior al unui complex rezidențial nou din Brașov, cu panoramă superbă către Tâmpa și zona istorică CITEȘTE ȘI VIDEO Un duplex de la nivelul superior al unui complex rezidențial nou din Brașov, cu panoramă superbă către Tâmpa și zona istorică

Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani a urcat la maximul ultimului an ieri, declanșând un val de vânzări pe piețele de capital și financiare. Principalii indici bursieri de pe Wall Street s-au corectat cu până la 3,5% în tranzacțiile de joi, evoluție urmată de scăderi similare în piețele asiatice astăzi.

Experții THC.RO estimează o creștere solidă a mediului e-commerce în România și în 2021 CITEȘTE ȘI Experții THC.RO estimează o creștere solidă a mediului e-commerce în România și în 2021

În Europa, indicele Stoxx Europe 600 se deprecia cu circa 0,9% în jurul orei menționate, cu scăderi pe toate bursele majore, alimentate de acțiunile din tehnologie, considerate supraevaluate de investitori. Stoxx 600 a coborât cu până la 1,5% în prima parte a zilei.

GRAFIC Bitcoin scade puternic și se îndreaptă spre cel mai pronunțat declin săptămânal din ultimul an

viewscnt
Afla mai multe despre
bitcoin
scadere bitcoin
pret bitcoin
randament obligatiuni
burse europene
actiuni