Președintele Fed anticipează cel puțin două majorări de dobânzi anul acest an, în pofida unei pauze

Președintele Fed anticipează cel puțin două majorări de dobânzi anul acest an, în pofida unei pauze
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 15 iun 2023
Oficialii Rezervei Federale și-au întrerupt seria de majorări ale ratelor de dobândă, dar estimează costuri de împrumut mai mari decât anterior, din cauza inflației surprinzător de persistente și rezistenței pieței muncii.
Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
 
Președintele Fed, Jerome Powell, a vorbit într-o conferință de presă despre două aspecte posibil contradictorii: decizia de a lăsa ratele neschimbate după 10 creșteri consecutive și necesitatea de a anunța cel puțin încă două majorări în acest an, posibil chiar din iulie.
Acțiunile Fondul Proprietatea au o ușoară revenire. Piața mizează că emitentul va promova la preț de discount o ofertă la Hidroelectrica ce este împinsă către finalul lunii CITEȘTE ȘI Acțiunile Fondul Proprietatea au o ușoară revenire. Piața mizează că emitentul va promova la preț de discount o ofertă la Hidroelectrica ce este împinsă către finalul lunii

"Comitetul a considerat că, în general, a fost oportună moderarea ritmului. Acest lucru ne oferă timp să strângem mai multe informații pentru a lua decizii. Este posibil să încercăm să luăm decizii mai bune. Această pauză oferă economiei ceva mai mult timp pentru a se adapta pe măsură ce luăm decizii în continuare", a declarat Powell, citat de Bloomberg. 

Pauza de majorare a ratelor și, în același timp, semnalarea unor potențiale creșteri suplimentare "oferă (Fed-n.red) flexibilitate maximă", crede James Knightley, economist șef internațional la ING. 
 
"Au pregătit terenul pentru o majorare dacă datele rămân bune, dar pot cu ușurință să inverseze cursul dacă acestea sunt mai slabe", explică economistul, într-o notă.
viewscnt
Afla mai multe despre
fed
dobanzi
dobanda
sua
powell
inasprire monetara