Primul Airbus A380 va fi trimis la reciclare

Primul Airbus A380 va fi trimis la reciclare
scris 20 feb 2020

Primul avion super-jumbo Airbus SE A380 care a intrat în serviciul comercial, un avion care trebuia să revoluționeze transportul aerian și care acum va fi dezmembrat în piese de schimb, va reveni pe cer sub forma etichetelor pentru bagaje, transmite Bloomberg.

Cel mai mare avion de pasageri din lume, cu până la 544 de locuri și cu un preț de catalog de 436 milioane de dolari, Airbus A380 a fost lansat în 2007, scrie Agerpres.

FOTO SpaceX bate palma cu Space Adventures pentru o misiune privată pe orbita Pământului, la o altitudine record CITEȘTE ȘI FOTO SpaceX bate palma cu Space Adventures pentru o misiune privată pe orbita Pământului, la o altitudine record

Primul astfel de avion, cu numele de serie MSN003, a efectuat zborul inaugural pentru compania Singapore Airlines Ltd, între Singapore și Sydney, în luna octombrie 2007. Transportatorul asiatic a scos avionul din flota sa anul trecut și l-a transferat în sudul Franței, unde aparatul va fi dezmembrat pentru piese precum motoare și componente aeronautice.

Însă pentru a mai scoate ceva bani din acest uriaș avion, o parte din fuselajul de aluminiu va fi îndepărtat pentru a produce 7.000 de etichete de bagaje, care vor fi puse în vânzare la un preț de 27,95 euro pe bucată prin intermediul retailerului specializat Aviationtag.

Reciclarea avioanelor este o afacere profitabilă pentru că multe componente valorează mai mult vândute la bucată decât sub forma unui întreg avion.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
airbus a380
reciclare