Restaurante McDonald's - obligate să micșoreze porțiile de cartofi prăjiți

Restaurante McDonald's - obligate să micșoreze porțiile de cartofi prăjiți
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 dec 2021

Lanțul de restaurante McDonald's din Japonia a anunțat că începând de vineri va oferi clienților doar porții mici de cartofi prăjiți, după ce inundațiile din portul canadian Vancouver și pandemia de coronavirus au afectat livrările pentru unul dintre cele mai importante produse din oferta McDonald's, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Chiar dacă McDonald's încearcă să rezolve problema împreună cu furnizorii și importatorii, începând de vineri și până în data de 30 decembrie va oferi doar porții mici de cartofi prăjiți. Eliminarea ofertelor de tip "medium" și "large" a fost necesară "pentru a ne asigura că un număr cât mai mare de clienți vor avea în continuare acces la cartofii noștri prăjiți", a informat compania.

Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies CITEȘTE ȘI Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies

McDonald's speră că această problemă de aprovizionare, care afectează cele 2.900 de restaurante din Japonia, va fi rezolvată până în ajunul Anului Nou și precizează că măsura nu va afecta ofertele sale din gama crochetelor de cartofi, scrie Agerpres.

Ca urmare a limitării porțiilor de cartofi prăjiți, clienții vor primi un discount de 50 de yeni (44 de cenți) la meniurile McDonald's. În prezent, aceste meniuri includ o porție medie de cartofi prăjiți, iar clienții au opțiunea de a crește sau a diminua mărimea porției de cartofi prăjiți. La o cantitate de 74 de grame și 225 de calorii, porția mică de cartofi prăjiți este la aproape jumătate față de porția medie.

În România, operatorul lanțului de restaurante McDonald's este firma Premier Restaurants România. McDonald's este lider al pieței restaurantelor, cu 89 de restaurante în 27 de orașe, dintre care 44 restaurante cu McDrive și 45 de cafenele McCafe. Până în prezent, compania a investit peste 800 milioane de lei în România și are o echipă de 5.000 de angajați. 

viewscnt
Afla mai multe despre
mcdonald's
cartofi prăjiți