În capitala Greciei, chiriile au devenit o povară deosebit de mare pentru atenieni. La un salariu mediu net lunar de 1.158 de euro (1.530 euro în București, potrivit INS), aceștia se confruntă cu chirii medii de 640 de euro pe lună în zonele centrale ale orașului, echivalentul a 55% din salariu.
Comparativ, chiria medie pentru locuit în București este mult mai mică decât în Atena.
În lume există orașe și mai scumpe din acest punct de vedere. Chiria pentru un apartament cu un dormitor în centrul Lisabonei ajunge la 1.430 de euro, în timp ce salariul mediu lunar este de 1.432 de euro.
Un apartament similar în centrul Londrei costă 2.677 de euro pe lună, adică 70% din salariul mediu, relevă datele analizate de Profit.ro.
Și Roma, unde chiria reprezintă 65% din salariul mediu, și Madridul, cu 64%, sunt mai scumpe decât Atena.
Există însă și orașe cu chirii mai mari, dar unde salariile sunt suficient de ridicate pentru ca locuințele să fie mai accesibile. Este cazul Vienei, unde chiria reprezintă în medie 38% din salariu, și al Parisului și Berlinului, unde ponderea este de 45%.
Și mesele în oraș sunt relativ scumpe pentru locuitorii Atenei. O masă obișnuită costă aproximativ 15 euro, la fel ca la Paris, Berlin, Roma și Lisabona și doar puțin mai puțin decât la Viena, unde salariile sunt semnificativ mai mari.
Doar Londra, cu 23,40 euro, este clar mai scumpă, însă salariul mediu este acolo de 3,3 ori mai mare decât în Atena.
Carnea este, de asemenea, scumpă în Atena, în timp ce unele fructe și legume, precum și apa îmbuteliată, sunt considerabil mai ieftine. Laptele însă, cu un preț mediu de 1,66 euro pe litru, este cel mai scump dintre toate marile orașe europene analizate. S-a remarcat deja că laptele grecesc exportat poate fi cumpărat în alte țări la prețuri mai mici.
Atena este al treilea cel mai ieftin mare oraș european în ceea ce privește transportul public. În schimb, prețul benzinei este cel mai ridicat, în principal din cauza taxării puternice.
Cel puțin creșele și școlile private sunt ieftine. Și aici însă trebuie ținut cont de nivelul foarte scăzut al salariilor locale.
Prețurile locuințelor, deși sunt în creștere, rămân încă reduse. Dintre orașele analizate, doar Bucureștiul este mai ieftin, notează ziariștii greci.
















