

Mii de oieri protestează azi în fața sediului Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) din București.
Începând de joi și până spre mijlocul săptămânii viitoare va fi caniculă, cu disconfort termic accentuat și nopți tropicale, iar valul de căldură se va intensifica și extinde aproape în toată țara.
În prima sa vizită oficială după instalarea în funcție, premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, vine în România.
Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România (APCE) a adresat un apel public către prosumatorii care dețin sisteme de stocare și au posibilitatea tehnică de a injecta energie din baterii în rețeaua națională, în intervalul 20:00–23:00, în această perioadă în care Sistemul Energetic Național se confruntă cu un deficit important de producție, ca urmare a opririi simultane a ambelor reactoare nucleare de la Cernavodă.
Institutul Național de Statistică (INS) arată că rata șomajului în luna iunie 2026 a fost, în formă ajustată sezonier, de 6,3%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de cea ȋnregistrată în luna mai 2026.
16 persoane sunt audiate pentru furt calificat din avioane, fiind suspectate că ar fi furat produse de 800.000 de euro.
Un mesaj RO-Alert a fost emis joi dimineața pentru cetățenii din nordul județului Tulcea.
Hidroelectrica transmite un mesaj în care arată că dezbaterea publică privind prioritizarea investițiilor în sectorul hidroenergetic îi oferă oportunitatea de a explica modul în care își fundamentează strategia investițională și criteriile care stau la baza deciziilor sale de investiții.
Ordinul ministrului interimar al Energiei, Ilie Bolojan, de aprobare a unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor în dezvoltarea instalațiilor autonome (stand-alone) de stocare în baterii a energiei electrice, cu finanțare nerambursabilă din Fondul de modernizare al UE, a intrat în vigoare.
Compania de stat Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ), controlată integral de Ministerul Energiei, operatoarea minelor de huilă din zonă și a termocentralei Paroșeni, are în dezvoltare un proiect de construire a unui parc fotovoltaic dotat cu instalație de stocare a energiei produse, relevă date analizate de Profit.ro.
Ucraina, stat care foarte probabil, prin atacurile sale asupra infrastructurii și petrolierelor care au transportat țiței kazah din portul rusesc Novorosisk, a stat la baza deciziei de suspendare temporară a activității terminalului Caspian Pipeline Consortium (CPC), se confruntă cu probleme de alimentarea a propriilor benzinării.
Prețul carburanților a ajuns la doar câțiva bani de recordul istoric de la finalul lunii martie, în urma deciziei liderului pieței distribuitoare de combustibili, OMV Petrom, de a majora la prima oră a acestei nopți prețul motorinei cu 10 bani/l, iar cel al benzinei cu 5 bani/l, arată date analizate de Profit.ro.
România va trebui să importe la orele de consum de vârf de seară 2.500-3.000 de MW pentru a compensa deficitul de energie ca. urmare a închiderii celor 2 reactoare ale centralei nucleare de la Cernavodă, Bulgaria fiind principala sursă de import în ultima perioadă, conform datelor Profit.ro.
Din anvelopa bugetară de 12,1 miliarde lei prevăzută pentru aplicarea noii legi a salarizării în sistemul bugetar, 3 miliarde sunt prevăzute în fapt pentru compensarea diferențelor acordate angajaților care au salarii peste noile grile propuse astfel încât să rămână cu aceleași venituri în plată. Alte 3 miliarde sunt alocate sistemului de educație, deși aplicarea legii salarizării profesorilor, din 2023, ar fi presupus 8 miliarde lei, a declarat premierul Bolojan.
Premierul interimar Ilie Bolojan transmite, după ce a fost oprită și Unitatea 2 a CNE Cernavodă, că demersul este din cauza debitelor scăzute ale Dunării.
Curtea de Casație a Franței a respins recursul lui Paul al României împotriva hotărârii Curții de Apel Paris care decisese predarea sa către România pentru executarea pedepsei de 4 ani și 3 luni de închisoare.
Proiectul complexului sportiv Ion Țiriac,din Brașov, gândit să fie amenajat pe locul fostului ștrand, va intra acum în discuția autorităților locale, pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2497 | +0.0037 | +0.07 % |
| 1 USD | 4.5624 | +0.0121 | +0.27 % |
| 1 GBP | 6.1318 | +0.0087 | +0.14 % |
| 1 CHF | 5.6303 | -0.0015 | -0.03 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro