ESSA, companie ce furnizează personal în sistem leasing si outsource, un business cu afaceri de 14,3 milioane de euro în 2019, anunță schimbări în echipa de leadership.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Fondatorul și acționarul majoritar al companiei, Eugen Saulea, i-a promovat în board-ul companiei pe Lucian Pavelescu și Andreea Adam, pentru a prelua responsabilitățile majore din cadrul ESSA Group. Astfel, Andreea Adam va prelua integral reprezentarea ESSA în marile licitații și va fi mandatată să negocieze și să semneze contracte noi sau proiecte strategice.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Retailerul de modă LPP, cel mai mare din Polonia, și-a dublat capacitatea de depozitare din România, pe fondul COVID-19, printr-un contract cu belgienii de la WDP Andreea Adam face parte din grupul de firme ESSA din 2006, iar primul său job a fost de supervisor pe servicii de merchandising în Brașov. Un an mai târziu, ea a fost promovată în poziția de Area Manager, ajungând astfel să gestioneze județe limitrofe orașului său de reședință – respectiv Brașov. Între 2008 și 2010, ea a fost relocată în București, în structura de Client Service Merchandising, ocupând poziția de Manager de Proiect, iar din 2010 a revenit în Brașov unde ocupă poziția de Director Regional pentru Muntenia, Transilvania și Maramureș, prin care coordonează un număr mediu de peste 370 de angajați permanenți. Și care înseamnă 35% din totalul cifrei de afaceri a companiei. În paralel, activitatea sa se împarte între programe de reprezentare socială ale companiei, iar din 2019 face parte din board-ul director ESSA, participând astfel la deciziile majore ale companiei.
Tot de la începutul acestei luni, Lucian Pavelescu va avea mandat deplin în reprezentarea ESSA în cadrul proceselor de achiziții servicii externe precum leasing, utilități, capacitate de depozitare sau curierat.
Lucian Pavelescu lucrează în ESSA Group din 2006. A început inițial pe poziția de merchandiser în structura multiclient pentru ca ulterior să fie promovat în rolul de supervisor hybrid, o activitate mixtă de merchandiser și field control, pentru o scurtă perioadă de timp. Între 2009 și 2019 a ocupat poziția de Area Manager, iar din 2012 și până în prezent pe cea de director regional pentru Oltenia, Banat și Crișana, de unde coordonează un număr mediu de 500 de angajați permanenți. O zonă care se traduce prin 25% din cifra de afaceri a companiei ESSA. El are experiență administrativă și operațională la nivel de seniorat în zona serviciilor de merchandising, leasing de personal și servicii logistice. Odată cu schimbarea formei de organizare a companiei, el a devenit membru al Bordului Director ESSA.
Din punct de vedere al volumelor, Timiș și Cluj generează în cifra de afaceri a companiei mai mult decât aria București (40%), respectiv 60%.
Compania ESSA este fondată în 2010.