

Electricitatea începe să revină treptat în Spania și Portugalia, după orele lungi ale unei pene de curent „excepționale”, de origine necunoscută, care a provocat haos în toată Peninsula Iberică, relatează AFP.
O pană majoră și generală de energie electrică a avut loc în România doar în urmă cu 48 de ani, în 1977, iar în ultimele luni țara noastră nu s-a confruntat cu un astfel de risc și nici nu are pentru viitor un astfel de scenariu, se arată într-un document oficial văzut de Profit.ro.
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties, fondat de bancherii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, a atras, printr-o majorare de capital, proprietarii furnizorului de servicii de infrastructură elecrică Elektra Invest în dezvoltarea One Gallery, care presupune reconversia monumentului istoric Hala Ford din cartierul bucureștean Floreasca, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Pana masivă de electricitate care a paralizat Spania a provocat haos și în traficul rutier, mai ales pe străzile aglomerate din Madrid.
Compania care operează terminalul național petrolier din Portul Constanța acordă un dividend sporit, în acord cu propunerea statului, față de varianta inițială avansată de Consiliul de Administrație și care ar fi oferit un randament mai mic de 2%.
TAROM anunță că a reușit să decoleze cu pasagerii săi, pe fundalul blackout-ului din aeroportul Barajas din Madrid, 150 de călători fiind în drum spre România. Multiple zboruri din zona afectată, fie au mari întărzieri, fie au fost anulate.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, lansează un apel la calm către populația României, după penele de curent majore din Spania și Portugalia.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0694 | -0.0013 | -0.03 % |
1 USD | 4.3258 | -0.0139 | -0.32 % |
1 GBP | 5.8565 | -0.0039 | -0.07 % |
1 CHF | 5.4221 | -0.0069 | -0.13 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro