

Serviciul Wi-Fi poate deveni gratuit, în regim de mare viteză, în timpul curselor aeriene, pe fiecare avion, în următorii 5 ani, transmite Michael O’Leary, directorul general al companiei aeriene irlandeze low-cost Ryanair.
Comisia Europeană a inițiat două seturi de proceduri de specificare pentru a sprijini Google să își respecte obligațiile care îi revin în temeiul Regulamentului privind piețele digitale (DMA).
Deși este unul civil, procesul ar putea fi ulterior folosit ca referință în alte litigii împotriva marilor platforme sociale.
Gigantul american Google a fost de acord să plătească 68 de milioane de dolari pentru a evita un proces în care era acuzat că a încălcat intimitatea utilizatorilor.
The Telegraph a aflat că hackerii chinezi ascultă de ani de zile telefoanele guvernului britanic.
Adunarea Națională franceză a adoptat, în primă lectură, un text care interzice folosirea rețelelor sociale pentru persoanele sub 15 ani, după ani de controverse pe tema efectelor negative ale rețelelor sociale asupra sănătății mintale și fizice a minorilor și a tehnicilor de reglementare, relatează Le Figaro.
Diverzum, platformă digitală de reduceri și loialitate dedicată studenților din Europa Centrală și de Est, s-a lansat oficial în România, continuându-și extinderea regională.
Parola este prima barieră, dar pe X nu este suficientă dacă ai cont vizibil, dacă postezi des sau dacă ai un istoric de parole refolosite
Statul american California va deschide o investigație pentru a vedea dacă TikTok îl favorizează pe actualul președinte american, cenzurând mesajele prin care acesta este criticat.
Gigantul american Meta anunță că va începe să testeze funcționalități premium pentru platformele sociale pe care le deține, care ar urma să fie oferite utilizatorilor în schimbul unui abonament lunar.
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a atribuit societății One Software, în urma unei licitații, un contract pentru furnizarea unei platforme software pentru managementul resurselor umane.
Kfactory este un startup românesc fondat în 2020, de către Vlad Cazan și Adrian Dima, specializat în digitalizarea companiilor de producție.
Recommerce, unul dintre principalii jucători europeni în domeniul dispozitivelor electronice recondiționate, își consolidează poziția în România, piață strategică pentru compania franceză în regiunea Europei Centrale și de Est. Potrivit datelor Recommerce, furnizate Profit.ro, 57% dintre românii respondenți unui sondaj au achiziționat deja un smartphone second-hand, iar compania își propune pentru 2026 accelerarea programelor de buyback și extinderea portofoliului de produse, pe fondul cererii în creștere.
X, companie deținută de Elon Musk, este anchetată de Comisia Europeană pentru că nu a împiedicat chatbotul Grok AI să răspândească imagini deepfake „ce pot constitui material susceptibil de abuz sexual asupra copiilor”.
Comisia Europeană a decis că serviciul de mesagerie WhatsApp trebuie să respecte reguli mai stricte în UE.
Marea Britanie se îndreaptă rapid spre o interdicție totală pentru copii pe rețelele sociale, până la vârsta de 16 ani.
Primul produs Apple din 2026 este o nouă versiune dispozitivului de localizare AirTag, care promite o precizie mai mare în găsirea obiectelor pierdute.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2473 | +0.0034 | +0.06 % |
| 1 USD | 4.5595 | -0.0137 | -0.30 % |
| 1 GBP | 6.1332 | +0.0125 | +0.20 % |
| 1 CHF | 5.6420 | +0.0233 | +0.41 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro