

Premierul Ciolacu a declarat, după ce și-a exercitat opțiune de vot la alegerile prezidențiale, că România nu își permite o criză politică, deoarece aceasta ar conduce la haos și la ”incapacitate de plată”.
Votul în țară pentru alegerile prezidențiale a început duminică, la ora 7.00, aproape 18 milioane de români fiind așteptați în 18.979 de secții de votare pentru a-și alege președintele dintre cei 11 candidați înscriși în cursa pentru Cotroceni. 159 de observatori internaționali au fost acreditați pentru acest scrutin, aproape dublu față de alegerile din noiembrie 2024. Și jurnaliștii străini sunt mai numeroși, fiind acreditați 87, față de 32 la alegerile precedente.
Legendarul investitor Warren Buffett, CEO-ul în vârstă de 94 de ani al Berkshire Hathaway, compania pe care a preluat-o în 1965 și a transformat-o într-un conglomerat de un trilion de dolari, a anunțat că se va retrage la sfârșitul acestui an.
Postul de radio Vocea Americii, pe care administrația lui Donald Trump a început să îl desființeze la jumătatea lunii martie, va putea în sfârșit să își reia serviciul săptămâna viitoare, au anunțat sâmbătă Departamentul de Justiție și Reporteri fără Frontiere.
Warren Buffett a lansat critici la adresa politicii comerciale dure promovate de administrația Trump, fără a-l menționa însă direct pe președintele american, afirmând că impunerea de tarife punitive la nivel global este ”o mare greșeală”.
În 2025, restricționarea turismului a devenit un fenomen vizibil la scară globală. E o schimbare profundă în modul în care destinațiile își gestionează relația cu vizitatorii. Din Japonia până în Spania, autoritățile iau măsuri tot mai ferme pentru a reduce impactul negativ al supraaglomerării (overtourism) asupra mediului, infrastructurii și, înainte de toate, asupra vieții localnicilor, conform analizei Profit.ro.
Alegerile din 2025 sunt cele unde competitorii au declarat cele mai mari venituri și cheltuieli de până acum, anunță Expert Forum, precizând că veniturile totale declarate au ajuns la 165 milioane de lei, iar cheltuielile au ajuns la 133 milioane de lei, pe baza datelor despre finanțarea campaniei publicate pe 2 mai - ultima zi de raportare fiind 30 aprilie - de Autoritatea Electorală Permanentă.
Combaterea știrilor false și a campaniilor rău-voitoare de dezinformare reprezintă un obiectiv care a fost asumat la nivel de Guvern, arată premierul Marcel Ciolacu într-un mesaj de Ziua Mondială a Libertății Presei.
Nvidia i-a informat pe unii dintre cei mai mari clienți din China că lucrează la modificarea designului cipurilor sale de inteligență artificială, astfel încât acestea să poată fi comercializate companiilor chineze fără a încălca restricțiile de export impuse de guvernul SUA.
Organismul executiv al Uniunii Europene a selectat 62 de proiecte de apărare pentru o finanțare totală de 910 milioane de euro (1 miliard de dolari) în cadrul celei mai recente runde de finanțare din Fondul European de Apărare, concentrându-se pe domenii precum drone, deminare autonomă și apărare împotriva armelor hipersonice, potrivit Rador Radio România.
Cererile inițiale pentru ajutor de șomaj în Statele Unite au înregistrat o creștere semnificativă săptămâna trecută, un posibil semnal de alarmă pentru o economie americană care dă semne de slăbiciune, relatează CNBC.
Evoluția numărului românilor care au sau mai au un domiciliu în țară în doar un an urmează criza demografică profundă și cronică prin care trece țara. Natalitatea rămâne cronic scăzută, generația tânără se erodează masiv, populația activă începe să se subțieze, iar valurile uriașe de viitori pensionari și expansiunea accelerată a seniorilor anunță o țară tot mai îmbătrânită, relevă analiza Profit.ro.
Reconfigurarea relațiilor comerciale SUA-China implică obstacole majore, cu potențiale consecințe negative pentru consumatori și companii, sectorul industrial american manifestând o dependență strategică de componente și bunuri intermediare chinezești.
Transporturile din China către coasta de vest a SUA se vor prăbuși săptămâna viitoare, în condițiile în care impactul tarifelor vamale ale președintelui Donald Trump determină companiile să își reducă comenzile de import.
Președintele american, Donald Trump, spune că cifrele slabe în privința economiei SUA, inclusiv o scădere a produsului intern brut (PIB) în primul trimestru, sunt o „moștenire” de la predecesorul său Joe Biden, negând că tarifele pe care le-a introdus administrația sa ar avea ceva de-a face cu această stare de fapt, relatează AFP.
Numărul de posturi ocupate în administrația publică a scăzut în martie cu 5.210 față de februarie, evoluție anunțată și de ministrul Finanțelor, Barna Tanczos, arată datele Ministerului Finanțelor, analizate de Profit.ro. Numărul de bugetari a ajuns astfel la 1,306 milioane, nivel cu 652 de posturi sub cel din luna decembrie.
Economia germană a crescut în primul trimestru al anului datorită consumului și investițiilor, scăpând astfel de recesiune. Problema este că rata șomajului a crescut la maximul ultimului deceniu, sugerând că slăbiciunea economică își pune amprenta asupra pieței muncii, scrie Reuters.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0845 | -0.0006 | -0.01 % |
| 1 USD | 4.4165 | -0.0125 | -0.28 % |
| 1 GBP | 5.7769 | +0.0079 | +0.14 % |
| 1 CHF | 5.4566 | -0.0042 | -0.08 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro