

Retailerul francez Carrefour aduce în București un târg la care peste 20 de artizani, deja listați în magazine, își vor prezenta produsele.
Consiliul Concurenței precizează că tranzacția prin care Sameday preia Cargus este autorizată cu condiții.
Centrul comercial Băneasa Shopping City, din nordul Bucureștiului, Băneasa Shopping City, centrul comercial lider pe piața de fashion și entertainment, anunță un program schimbat pentru perioada Paștelui.
Spectral Mobila a inaugurat, în Gura Humorului, al 41-lea magazin al companiei din România.
Sameday, compania de curierat a eMAG, a obținut avizul Consiliului Concurenței pentru preluarea Cargus.
Wolt a anunțat că Alexandru Ștefan preia funția de Country Lead, după plecarea lui Alin Șerban de la conducerea platformei de livrări.
Retailerul german Lidl marchează deschiderea magazinului cu numărul 400 din rețeaua locală, în orașul Voluntari, județul Ilfov, un moment de referință în evoluția companiei pe piața din România.
Compania care operează lanțurile Pizza Hut, KFC și Taco Bell, Sphera Franchise Group sau Hard Rock Cafe, cel mai mare grup de food service din România, inaugurează a doua sa unitate Cioccolatitaliani, de această dată în Genova, în cadrul centrului comercial Shopping District Waterfront Genova.
Frasers Group, cel mai mare retailer de echipamente sportive din Marea Britanie, se pregătește să retragă, în mod treptat, brandul de magazine Hervis din România, operațiunea fiind gândită să înceapă din primăvara acestui an.
Rețeaua de magazine Profi a raportat pierderi istorice, de 537,2 milioane lei, în 2025, anul în care a fost preluată de Mega Image, pierderea fiind cu peste 150% mai mare decât cea din 2024.
Industria apei minerale se numără printre cele mai importante segmente din România, având un rol esențial în consumul zilnic, fiind un produs de bază și o necesitate pentru populație.
Prețul gazului nu va mai fi plafonat în România începând cu 1 aprilie.
Comercializarea și consumul băuturilor alcoolice cu o concentrație alcoolică de până la 5,5% în volum vor fi permise în incinta arenelor sportive, dar nu și în tribune, conform unui proiect legislativ adoptat de Senat și care va fi transmis pentru vot final deputaților.
Popeyes a inaugurat al doilea restaurant din Cluj mergând mai departe cu expansiunea în țară, astfel că brandul își extinde prezența după deschiderea oficială, de săptămâna trecută, a primului restaurant din Suceava.
Compania Nestle, cel mai mare producător de alimente și băuturi din lume, îl numește pe Giuseppe Carella în funcția de Country Manager al Nestlé România.
Toți elevii vor primi gratuit, pe lângă manuale școlare, caiete de lucru și alte materiale didactice, inclusiv jocuri sau jucării.
Retailerul german Lidl anunță în România că cei peste 14.000 de angajați vor avea liber de sărbătorile pascale, magazinele fiind inchise în prima si a doua zi de Paște, respectiv pe 12 si 13 aprilie 2026.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2489 | -0.0008 | -0.02 % |
| 1 USD | 4.5480 | -0.0144 | -0.32 % |
| 1 GBP | 6.1244 | -0.0074 | -0.12 % |
| 1 CHF | 5.6210 | -0.0093 | -0.17 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro