

Popeyes inaugurează săptămâna viitoare al doilea Drive Thru din România, la Iulius Mall Suceava, mergând mai departe cu expansiunea în țară.
Dumitru Mociorniță a fost unul dintre cei mai importanți industriași români, creatorul unei fabrici de încălțăminte care avea să devină simbol al performanței și al modernității.
Ce să nu mănânci niciodată la restaurant, conform experților.
Pentru a mări încrederea consumatorilor în vânzarea la distanță, Guvernul a aprobat, prin ordonanță de urgență, noi reguli privind protecția consumatorilor în ceea ce privește contractele de servicii financiare încheiate la distanță.
The Magnum Ice Cream Company, proprietarul Betty Ice, printre cei mai mari producători de înghețată din România, inaugurează o nouă linie de producție la fabrica din Suceava, parte a unei investiții de 4 milioane de euro (derulată în perioada 2024-2026) în modernizarea și retehnologizarea unității.
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, aflați în plin proces de cumpărare a magazinelor Carrefour din România, au și un parteneriat cu un alt jucător major local din domeniu, retailerul Auchan, de asemenea francez.
Retailerul polonez Pepco va deschide primele magazine la Skopje, Macedonia de Nord, marcând astfel intrarea pe cea de-a 19-a piață europeană.
Retailerul german Lidl continuă să investească în țara noastră și anunță un nou magazin în municipiul Satu Mare, continuând astfel extinderea rețelei la nivel național.
Piața locală de fashion rămâne dinamică, însă comportamentul consumatorilor s-a schimbat în ultimul an, cu un accent mai puternic pe raportul calitate–preț și pe utilitatea produselor, spune Engin Bayrakci, Country Manager LC Waikiki Romania. Compania operează 44 de magazine în România și vizează extinderea în orașe și zone unde nu este încă prezentă, în paralel cu dezvoltarea vânzărilor online și integrarea tehnologiilor digitale.
Grupul grec Helios Phoenix, deținut de familia Myrianthous, studiază oportunitatea diversificării investițiilor sale imobiliare din România și pe segmentul parcurilor de retail, cu planul de a dezvolta, inclusiv prin achiziții, o rețea națională de proiecte pe care să le păstreze în portofoliu, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Compania suedeză de comerț electronic Pierce Group intră pe piețe din România, Slovenia, Bulgaria și Luxemburg.
Retailerul german METRO a extins magazinul din Iași, care a adaugă aproximativ 1.700 mp, astfel că suprafața totală ajunge la circa 13.600 mp, comparativ cu 11.900 mp anterior.
Retailerul german Lidl anunță în România că a completat beneficiile oferite prin aplicația Lidl Plus cu serviciul Click & Pick, care le permite clienților să rezerve direct de pe telefon o serie de produse disponibile în număr limitat.
Producătorul basarabean de vinuri Purcari a achizițonat crama SERVE Ceptura, producător de vin din România, situat în comuna Ceptura, Dealu Mare.
Gigantul italian Amplifon, lider global pe piața de retail a aparatelor auditive, intră în România prin achiziția diviziei de aparate auditive a danezilor de la GN Store Nord, inclusiv a participației deținute în Audionova România, unul dintre liderii pieței locale de profil.
Retailerul sportiv Intersport va fi prezent în România cu un nou concept de magazin, cu o suprafață de peste 1.000 mp, care nu va fi limitat la vânzarea de echipamente sportive, ci va include și un spațiu prezentat ca fiind "al descoperirii, dedicat atât profesioniștilor, cât și celor care își descoperă pasiunea pentru sport".
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, se află în China, unde semnează cu omologul său Han Jun, un protocol prin care România va exporta produse lactate, pește și carne de pui procesată în China. Acordul este unul istoric, un protocol în acest sens nu a mai existat după Revoluție.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2489 | -0.0008 | -0.02 % |
| 1 USD | 4.5480 | -0.0144 | -0.32 % |
| 1 GBP | 6.1244 | -0.0074 | -0.12 % |
| 1 CHF | 5.6210 | -0.0093 | -0.17 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro