„O avocată remarcabilă, a cărei expertiză, profesionalism și dedicare în serviciul clienților, cimentează în continuare reputația Suciu Partners drept o forță, un lider în profesia de avocat.”
Miruna Suciu, Managing Partner Suciu Partners desemnată Woman in Law de către publicația Legal Marketing, în cadrul galei „Romanian Legal Awards”
Anul 2024 s-a înfățișat într-o notă pozitivă în materie de tranzacții pentru Suciu Partners. Proiectele care au implicat domeniul energiei, fuziunilor și achizițiilor, precum și asistarea unor tranzacții importante, v-au trasat o direcție clară: la fel veți proceda și în acest an. Cât este de dificil să fii în top, să îți menții poziția acolo, fiind o firmă care se ghidează dupa sitagma “totul sau nimic”?
Aceast sintagmă este atribuită de către voi înseamnă că așa pare că lucrăm. Am numi un cutting throat, în practica de drept anglosaxon. Nu suntem chiar totul sau nimic dar, anii trecuți în care ne-am format, au dus înspre o creștere foarte frumoasă, spre o consolidare a brand-ului Suciu Partners, înspre atragerea de noi mandate din ce în ce mai interesante și, aș putea să spun, grele și complexe. Atunci, da, pare cumva că lucrăm după această sintagmă. Noi, de fapt, acordăm atenție tuturor clienților și cazurilor pe care le avem în gestiune. Ele sunt vaste, din multe domenii, într-adevăr. Am reușit să realizăm un lucru de care suntem extrem de mândri, și anume faptul că putem servisa o tranzacțe de la A la Z, împreună cu echipa pe care o coordonez. Același lucru se poate spune și despre aria de litigii unde, împreună cu colega mea, Luminița Popa, abordăm dosare extrem de importante și de valoroase.
Trebuie să menționăm faptul că în domeniul energiei ați avut un crescendo, în special în ultimii ani. Ne dorim să știm ce proiecte noi aveți pe curs și, cum reușiți să vă autodepășiți (dacă mai este loc de autodepășire în acest context)?
Consider că o creștere în domeniul energiei a fost incrementală de-a lungul anilor, atât a echipei noastre, dar și a proiectelor de pe piață pentru că, evident, nu ai pe ce lucra dacă nu există proiecte. Într-adevăr, aș putea spune că în ultimii doi-trei ani vedem un boom datorită proiectelor pe regenerabile, care au luat foarte mare avânt, împreună cu finanțările de la Uniunea Europeană. Noi am beneficiat de reputația și de experiența pe care o câștigasem încă înainte de a fonda această firmă. Am integrat această arie de practică în urmă cu aproximativ 8 ani și, practic, pentru noi a fost un proces foarte smooth, în care lucrurile au venit de la sine.
Raportată la piața din România, în ce tablou se încadrează cazurile adresate acestei materii de drept?
Pentru noi, se clasează în toate tablourile, în sensul că, deși vorbim despre acest bun pe piața de proiecte regenerabile unde, evident, și noi avem un stake foarte important, cu multe proiecte pe masă, abordăm de ani de zile și toate celelalte segmente ale pieței de energie și gaze naturale; deci când vorbim de energie, vorbim integrat pe toate segmentele: de la producție, furnizare, trading, distribuție de energie și de gaze naturale. Practic, tot lanțul valoric. Clienții noștri provin din toate aceste segmente. Unii le combină pe toate, sau o mare parte dintre ele, și atunci, varietatea de lucruri cu care noi ne confruntăm și pe care le avem de soluționat zi de zi este extrem de mare. Acest aspect este foarte satisfăcător pentru orice avocat care lucrează cu noi.
Că am adus varietatea și complexitatea în discuție, destul de recent ați închis cercul unui one-stop-shop, și aici ne referim la asocierea cu VTM. De unde a pornit această idee?
Era o mare nevoie pe care am detectat-o la clienții noștri, la proiectele pe care le gestionăm. Pe lângă această nevoie, alăturarea cu VTM are la bază o foarte bună chimie umană, pe care am descoperit-o și am construit-o împreună cu Marcel Vulpoi și cu echipa lui. Nu cred că am fi făcut pasul dacă nu ar fi existat mai întâi chimia și, ulterior am descoperit câte sinergii există și cât de bine putem lucra împreună, nu doar că ne potrivim. Deci, evident, toate aceste lucruri care țin de taxe, financiar, evaluare, studii de bankability și așa mai departe, pe care trebuie să le gestioneze o echipă dedicată și specializată, așa cum este cea a lui Marcel, au venit să completeze ceea ce noi deja ofeream clienților. Aceste aspecte sunt extrem de importante și utile, fie că vorbim de procese de preluare, de due diligence, de investiții, de contracte, de partea de expertiză în dosare (civile sau penale) ș.a. Așadar, prin această asociere, acordăm clienților noștri servicii integrate, de specialitate.
Aveți în plan astfel de proiecte și pe viitor? Ne referim la alianțe.
Nu este o chestie de strategie deosebită. Poți face diferite conlucrări cu diverși experți în nenumărate domenii și momente ale dosarelor. Au mai existat situații când am lucrat foarte și cu firme din Big Four, am mai lucrat și cu experți stăini, fie alăturați firmelor Big Four sau freelancers, în special în dosare de arbitraj internațional, atunci când este nevoie de expert witnesses. Am cooptat o astfel de strategie și pe plan local, inclusiv în proiecte tranzacționale, în proiecte de asistență juridică ce nu implică neapărat o componentă de litigii. Suntem deschiși și integrăm, de asemenea, experți pe mediu. Deci aceste lucruri se întâmplă, chiar dacă ele nu sunt mereu vizibile la nivelul pieței și este bine că există o fluență, o posibilitate de a aborda diverși experți și de a lucra împreună cu ei. Concluzia: cele mai bune rezultate pentru client!
Cele mai bune rezultate, cei mai buni 10 ani! Anul 2025 va celebra un deceniu de Suciu Partners. Conturând o retrospectivă, cum vi se înfățișează tot acest timp sub un brand din ce în ce mai puternic? Și care sunt perspectivele de viitor? Un viitor apropiat.
Nu îmi vine să cred că a trecut atât de mult timp. În general, nu îmi vine să cred că experiența mea se extinde pe atâția ani: 25 de ani de experiență, deci este enorm de mult pentru mine (glumesc). Ce constat în toți acești ani, este faptul că am devenit mai înțeleaptă, la fel ca și colegii mei care, de asemenea, au experiențe destul de îndelungate, iar aici menționez pe Luminița Popa, Cleopatra Leahu, Dan Ciobanu, cu care am și pornit la drum, și ceilalți colegi ai noștri. Toți sunt extrem de experimentați, astfel încât, pentru noi, pare că lucrurile devin din ce în ce mai frumoase, axându-ne pe detaliile creative. Adică lucrurile rutiniere oricum vin la pachet, nu ai ce să faci în această meserie. Cert este că, după părerea mea, experiența aduce cu sine și multă creativitate și, implicit, plăcerea de a lucra. Putem să ne concentrăm pe plăcerea de a lucra în acest moment.
Un material Legal Marketing