„Cu cât economia este mai digitală și mai conectată, ea este atrăgătoare și pentru răuvoitori, să le spunem așa. Și din păcate, iată că și România a fost ținta un număr destul de semnificativ de atacuri. Doar ce vedem în presă. Am făcut și noi un studiu. În intervalul, dacă mi-aduc aminte corect, iulie 2025-iulie 2026, în regiune au fost peste 100 și ceva de mii de atacuri. Peste 15.000 au fost în România”, precizează Bogdan Pătru, Public Sector Director la MasterCard România și Croația.
Evenimentul a fost transmis în direct atât pe toate platformele Profit.ro, cât și la postul de televiziune Prima News
Acesta avertizează că „cel mai targetat este sectorul public, care tradițional se știe că are și cel mai scăzut grad de protecție”. Acesta este și motivul pentru care investițiile în zona de securitate cibernetică ar trebui să crească în următorii 5 ani, spune directorul MasterCard.
„Securitatea cibernetică nu trebuie văzută ca un moft, ci trebuie văzută ca o prioritate de siguranță națională. Și atunci trebuie conștientizat faptul că o investiție într-un instrument de securitate cibernetică nu este un cost, că vorbim de o instituție publică sau că vorbim de o companie din mediul privat, ci este o investiție care vine să-ți protejeze infrastructura, să-ți protejeze bazele de date, să-ți protejeze business-ul”, spune Bogdan Pătru.
Cu cât ai mai multe exemple de bune practici la nivel național, poți să începi să exporți aceste exemple către țările din regiune și să-ți asumi rolul acesta de hub, consideră el.
Când ești vulnerabil în fața atacurilor cibernetice, prezinți un apetit scăzut pentru investitori
Directorul MasterCard pentru România și Croația subliniază faptul că securitatea cibernetică a devenit unul din factorii luați în calcul de investitorii străini.
„Investițiile nu se mai fac doar pe indicatori financiari, de foarte multă vreme. Securitatea cibernetică este unul dintre indicatorii la care te uiți”, spune el.
Așa cum fiecare dintre noi nu ar investi într-o companie care la 2-5 luni este pe prima pagină în toate ziarele că a fost din nou „hackuită”, la fel se întâmplă și la nivel macro.
„De ce aș investi într-o țară în care infrastructura este des atacată, care nu reușește să facă față, infrastructura publică și infrastructura critică nu este deloc protejată, de ce aș investi acolo? Orice investiție vine cu aceste baze de date sensibile, care au același impact și la un moment dat se traduc în bani.
Fiecare ransomware, fiecare atac, fiecare perioadă în care o instituție nu poate funcționa din cauza faptului că sistemele au fost atacate și sunt la pământ sau, din nou, o companie privată nu poate să-și desfășoare activitatea pentru că nu mai are acces la propriile baze de date, toate acestea se traduc într-un impact economic. Un impact economic care este negativ. Și atunci, din nou, când ești vulnerabil în fața atacurilor cibernetice, prezinți acest apetit scăzut pentru investitorii de a-i atrage și de a-i investi în business-ul sau în țara ta”, susține Bogdan Pătru.
Platforma Ghișeul.ro, un exemplu de succes
Pentru a deveni mai atractivă pentru investiții, România are nevoie în primul rând de stabilitate și predictibilitate, subliniază acesta.
„Stabilitatea vine din asigurarea unui cadru, unei strategii, dacă vreți, la nivel național, ale căror obiective, strategie cu obiective clare, cu termene, cu KPI, cum le spunem noi în lumea noastră, care indiferent de schimbările care se petrec la nivel politic, ea să fie asumată și să fie continuată.
În momentul când faci un pas înainte și doi pași înapoi, îți pierzi din atractivitate, pentru că nu știi la ce să te aștepți, nu știi dacă regulile jocului se schimbă în timpul jocului, nu știi dacă vei continua în aceeași manieră în care ai început, nu știi ce obstacole îți mai apar pe parcurs. Talent avem. Infrastructura începe și ea să fie pusă la punct.
Cred că este momentul ca toate aceste ingrediente pe care le avem, dar le avem separate, să le punem la un loc și să construim ceva care să fie sustenabil”, afirmă oficialul MasterCard.
Un exemplu de investiție de succes în sectorul public este Ghișeul.ro, o platformă de plată online a taxelor și impozitelor creată în parteneriat public-privat.
„Ghișeul.ro cred că îl știm cu toții, îl cunoaștem, îl folosim cel puțin o dată pe an pentru plata taxelor și impozitele lor. El a avut, dacă vreți, un obiectiv extrem de simplu - nevoia de a-ți plăti taxele și impozitele pe proprietate. Așa a început acum mai bine de 15 ani conceptul. Este un exemplu perfect de cum, din nou, tehnologia vine să întâlnească o nevoie pe care o au cetățenii. Și atunci s-a creat acest mediu, care trebuie să fie un mediu sigur, simplu, ușor de utilizat. Nu-ți trebuie competențe digitale avansate să intri pe aplicația mobilă sau să intri în portalul online să-ți plătești taxele și impozitele”, precizează el.
Cum se schimbă riscul investițional într-o economie influențată de AI și atacuri cibernetice?
Inteligența Artificială este bună, însă depinde de cum o folosești și la ce o folosești, este de părere oficialul MasterCard. Investițiile în AI ar trebui văzute în același mod ca și cele în securitatea cibernetică.
„Din nou, nu trebuie să le vedem ca pe un cost. Chiar dacă ele în primă fază sunt o investiție. Și am vorbit despre securitatea cibernetică. Aceleași principii se aplică și AI-ului. De ce aș investi în AI? Poți să investești în AI pentru că el poate să-ți identifice vulnerabilitățile în fața unui atac cibernetic. Sunt instrumente care asta fac și pe care le folosești. Poți folosi AI-ul pentru a-ți automatiza niște procese la nivelul companiei sau la nivelul instituției. Procese care pot să fie manuale, pot să fie extrem de consumatoare de timp și care sunt și predispuse la eroare umană”, susține Bogdan Pătru.
El dă ca exemplu erorile care pot apărea în cazul analizei datelor în Excel.
„E mult mai ușor să ai un agent AI care să-ți găsească și să-ți analizeze datele dintr-un Excel decât să stai să te uiți pe ecran cu rigla și să aduni cifre și să-ți iei socoteala. Normal că la un moment dat pe fond de oboseală apare acel factor eroarea umană. Dacă a apărut odată, s-a stricat tot”, spune el.
Drept urmare, trebuie identificat cum putem utiliza instrumentele AI într-un mod productiv și astfel încât să ne aducă beneficii.
„Poți să iei niște măsuri de politici publice pe baza AI-ului? Poți, pentru că poți crea un agent care să-ți analizeze diverse date în timp real cu o viteză mult mai mare decât o face omul și cu o complexitate mult mai mare decât o face omul. Poate AI-ul să analizeze gradul de aglomerare pe bulevardul Lascăr Catargiu? Poate. Care este varianta? Să stea cineva în fața unui monitor și să numere mașinile care trec în fața unei camere de filmat.
Și atunci depinde foarte mult de cum alege fiecare să folosească aceste unelte și cum să le facă parte din core-ul business-ului său. Și, din nou, decizia trebuie să fie a factorului uman, dar ele trebuie văzute ca un mijloc de creștere a productivității sau de protejare și nu neapărat ca un cost”, menționează Bogdan Pătru, Public Sector Director la MasterCard România și Croația.














