Cifra de afaceri a companiilor din industria metalurgică a României s-a cifrat la aproape 12,5 miliarde de lei în 2023, conform ultimelor date.
Președintele interimar, Ilie Bolojan, a promulgat legea potrivit căreia se consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea de a nu se prezenta la organul de Poliție în vederea punerii în executare a mandatului.
Curtea Constituțională explică public de ce a respins contestațiile depuse de Călin Georgescu, refuzând astfel înregistrarea candidaturii acestuia la alegerile prezidențiale, din luna mai.
Producția de energie electrică a României a scăzut accentuat în prima lună a anului, cu peste 19% față de ianuarie 2024, la 4,408 milioane MWh, conform datelor analizate de Profit.ro.
Casa de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații anunță că a obținut o hotărâre de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), prin care se confirmă că legislația națională care exclude operatorii economici din afara UE de la procedurile de achiziții publice nu are efect juridic.
Tranzacția prin care Entek Elektrik Üretim A.Ș, o societate activă în sectorul energetic, parte din grupul Koç, cumpără două companii românești, care dețin drepturile pentru dezvoltarea unui proiect fotovoltaic de 214,26 MWdc, de la divizia britanică Econergy International, a fost încheiată.
Metrorex prezintă acum imagini cu prima "cârtiță" care va săpa unul dintre cele două tuneluri ale viitoarei Magistrale 6 de metrou, pe Secțiunea Sud, spre Aeroportul Internațional Henri Coandă - Otopeni.
Ministerul Finanțelor urmează să trimită Comisiei Europene în aprilie detalii privind noua reformă fiscală inclusă în PNRR, anunțată în premieră de Profit.ro.
Prezent la Craiova, pentru a participa la startul livrărilor primelor autovehicule electrice construite în România, prim-ministrul Marcel Ciolacu spune pentru Profit.ro că este posibil să găsească resurse pentru a majora tichetul Rabla acordat mașinilor electrice.
ANAF atenționează contribuabilii cu privire la e-mailuri false transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt înștiințați că ”procesul de rambursare a taxei a fost finalizat”.