

O investiție masivă este in pregătire în localitatea Dumbrăveni, din Sibiu, una dintre cele mai mari investiții agricole din ultimii ani.
Agenția americană a Vămilor și Protecției Frontierelor vrea să oblige turiștii care intră în SUA să le prezinte postările de pe rețelele sociale din ultimii 5 ani.
Premierul Bolojan a anunțat că până la Crăciun speră ca Guvernul să ia o decizie cu privire la impozitul pe cifra de afaceri, odată cu prorogarea măsuri sau chiar anularea altor măsuri, în pregătirea bugetului pentru anul viitor.
Guvernul pregătește un regim drastic pentru agențiile care recrutează muncitori non-UE.
Investitorii care dețineau, la finalul anului 2024, acțiuni aflate în free-float la cele 20 de companii din indicele BET al Bursei de Valori București au încasat în 2025 dividende în valoare totală de circa 4,5 miliarde de lei.
Gigantul german Bosch va concedia 510 dintre cei 1.800 de angajați ai săi din România, de la Timișoara.
Directoarea Administrației Bazinale de Apă (ABA) Buzău-Ialomița a fost demisă.
Premierul Bolojan a rămas la aceeași poziție cu privire la înghețarea salariul minim pentru anul viitor, la fel ca și patronatele, în timp ce sindicatele au avansat o serie de argumente pentru majorare în cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, care a discutat astăzi despre valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Sindicaliștii din învățământ protestează miercuri, 10 decembrie, de la ora 13 în fața Guvernului. Profesorii cer anularea măsurilor de austeritate și avertizează că nu renunță la drepturile lor.
Finalul de an vine cu oportunități pentru candidații din segmentul blue collar - fără studii superioare.
Înotătorul David Popovici, primul campion olimpic al natației masculine din România, campion mondial și european, descrie situația de acum a bazinului interior din complexul sportiv bucureștean „Lia Manoliu”.
Premierul Ilie Bolojan a declarat că Guvernul și OMV Petrom au ajuns la un acord care prevede, printre altele, majorarea redevențelor pentru producția de țiței și gaze, asumarea integrală de către OMV Petrom a costurilor poluării petroliere istorice, precum și renunțarea de către compania controlată de austriecii de la OMV la litigiul arbitral intentat României la Paris.
Tranzacția prin care gigantul francez VINCI preia, prin divizia VINCI Energies, grupul clujean EnergoBit, specializat în echipamente, instalații, servicii și soluții pentru industria energetică, un business anul trecut de peste 100 de milioane de euro și având mai mult de 800 de angajați, a fost finalizată.
UE stabilește un obiectiv climatic obligatoriu din punct de vedere juridic de reducere cu 90% a emisiilor nete de gaze cu efect de seră (GES) pentru 2040.
Taxa pregătită de România pentru colete cu valoare de până la 150 de euro, scutite de taxe vamale la nivel UE, va fi păstrată la nivelul decis de Guvern, de 25 lei/colet, în schimb va fi aplicată de la 1 ianuarie 2026.
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat miercuri de BNR a ajuns la 5,0894 lei, de la 5,0897 lei, curs înregistrat marți.
Noile reglementări privind creșterea impozitelor pe locuințe în România începând cu 2026 marchează o schimbare semnificativă în modul de evaluare și impozitare a proprietăților.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2488 | -0.0093 | -0.18 % |
| 1 USD | 4.5102 | -0.0121 | -0.27 % |
| 1 GBP | 6.0718 | -0.0059 | -0.10 % |
| 1 CHF | 5.7242 | -0.0023 | -0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro