Președintele Donald Trump urmează să promoveze marți, prin ordine executive, două oleoducte controversate, potrivit presei americane, scrie BBC News.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
El urmează să susțină atât Keystone XL, cât și Dakota Access Pipeline, conform news.ro.
Administrația Obama a oprit la sfârșitul lui 2015 Keystone, care urmează să transporte țiței din Canada la rafinării de la Golful Mexic.
Armata a decis anul trecut, în urma unor proteste ale amerindienilor, să caute rute alternative în vederea construirii oleoductului Dakota.
CITEȘTE ȘI Vladimir Putin pariază pe construirea unui ”Vegas” la VladivostokPrin aceste ordine executive, Trump își va îndeplini, în a patra zi de mandat, promisiunea de a susține oleoductul Keystone XL.
Organizații pentru apărarea mediului au reacționat imediat cu furie
Sierra Club a anunțat, într-un mesaj postat pe Twitter, că ”va face tot ceea ce va putea pentru a opri” cele două proiecte.
Trump a promis în campanie un ”plan energetic care să pună America pe primul loc” și să restabilească industria cărbunelui.