Conflictul din Iran și perturbarea traficului prin Strâmtoarea Hormuz, rută prin care tranzita aproximativ o cincime din petrolul mondial înainte de război, au amplificat volatilitatea piețelor energetice și a transporturilor. Efectele se resimt și în sectorul construcțiilor din România: materialele esențiale s-au scumpit cu 15-30% de la începutul anului, iar bitumul a înregistrat o creștere de aproximativ 60% în martie.
Pentru companiile din construcții, aceste evoluții ridică o întrebare cu impact direct asupra profitabilității proiectelor: cine suportă costurile suplimentare și răspunde pentru întârzierile provocate de evenimente externe?
Răspunsul se găsește, în primul rând, în contract. În contractele EPC și în cele cu preț forfetar, antreprenorul suportă, de regulă, riscul variației costurilor și al respectării termenelor de execuție. Prin urmare, înainte de a solicita despăgubiri sau prelungirea duratei contractuale, companiile trebuie să verifice clauzele privind ajustarea prețurilor, forța majoră și notificarea întârzierilor.
Contează inclusiv momentul semnării contractului: dacă acesta a fost încheiat după declanșarea conflictului sau după apariția primelor perturbări majore, argumentul caracterului imprevizibil al evenimentelor devine mai dificil de susținut.
Forța majoră nu acoperă automat creșterea prețurilor
Potrivit art. 1351 din Codul civil, forța majoră presupune un eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil. Totuși, simpla creștere a prețurilor materialelor sau a costurilor de transport nu înseamnă imposibilitatea executării contractului.
Instanțele române interpretează restrictiv acest mecanism. Antreprenorul trebuie să demonstreze că evenimentul invocat a afectat direct executarea obligațiilor și că a luat măsuri rezonabile pentru limitarea consecințelor. De exemplu, întârzierea unei livrări sau necesitatea identificării unei rute alternative de transport nu reprezintă automat un caz de forță majoră.
La fel de importantă este respectarea termenelor de notificare. În contractele FIDIC 2017, notificarea unui Eveniment Excepțional trebuie transmisă, în principiu, în termen de 14 zile. Notificările tardive pot limita dreptul la remedii contractuale. În plus, antreprenorii trebuie să verifice dacă notificările primite de la furnizori sunt transmise la timp și dacă termenele din subcontracte sunt corelate cu cele din contractul principal.
Impreviziunea poate oferi o soluție pentru scumpiri
În cazul creșterilor excepționale de costuri, un instrument juridic important este impreviziunea, reglementată de art. 1271 din Codul civil. Aceasta permite adaptarea sau încetarea contractului atunci când executarea a devenit excesiv de oneroasă din cauza unor schimbări excepționale, care nu puteau fi anticipate în mod rezonabil la semnarea contractului.
Aplicarea mecanismului presupune însă îndeplinirea unor condiții: schimbarea să fi intervenit ulterior încheierii contractului, riscul să nu fi fost asumat de debitor, iar acesta să fi încercat cu bună-credință renegocierea.
Pentru antreprenori, clauzele de preț fix pot reprezenta un obstacol, deoarece pot demonstra asumarea riscului creșterii costurilor. De aceea, este important ca solicitările de renegociere să fie transmise din timp și susținute de documente concrete: facturi, oferte de preț și dovezi privind impactul asupra proiectului.
În cazul contractelor de achiziție publică, Legea nr. 98/2016 permite ajustarea prețurilor prin clauze clare și precise incluse în documentația de atribuire. Companiile nu ar trebui însă să presupună că schemele temporare de compensare aplicate în perioada 2021-2022 vor fi reluate automat, în lipsa unui nou act normativ.
Întârzierile și penalitățile pot amplifica pierderile
Dacă antreprenorul nu demonstrează că are dreptul la prelungirea termenului de execuție, riscă să suporte penalitățile de întârziere. Întârzierile provocate de beneficiar pot justifica exonerarea de răspundere, în timp ce cele generate de factori externi necesită un temei contractual sau legal.
Nici beneficiarii nu pot aplica automat orice penalitate prevăzută în contract. Trebuie respectate condițiile contractuale, iar potrivit art. 1541 din Codul civil, instanța poate reduce o penalitate vădit excesivă.
O problemă suplimentară o reprezintă recuperarea creanțelor de la autoritățile publice, unde procedurile de executare silită presupun respectarea unor condiții stricte.
Ce trebuie să facă acum companiile?
În actualul context, documentarea și reacția rapidă pot face diferența dintre recuperarea costurilor suplimentare și suportarea integrală a pierderilor. Printre măsurile recomandate se numără:
- transmiterea la timp a notificărilor privind forța majoră, întârzierile și creșterea costurilor;
- păstrarea documentelor justificative privind scumpirile, aprovizionarea și impactul asupra graficului de execuție;
- identificarea furnizorilor alternativi și achiziția anticipată a materialelor esențiale;
- corelarea contractelor principale cu subcontractele, inclusiv în privința termenelor de notificare;
- negocierea unor mecanisme temporare de indexare sau de partajare a costurilor suplimentare;
- verificarea asigurărilor și prelungirea garanțiilor înainte de expirare.
Pentru disputele complexe, arbitrajul poate reprezenta o alternativă la instanțele statale, oferind acces la arbitri specializați și posibilitatea executării hotărârilor în peste 170 de state, în baza Convenției de la New York.
Într-o piață în care șocurile geopolitice pot modifica rapid bugetele și termenele proiectelor, companiile din construcții trebuie să trateze gestionarea riscurilor contractuale ca pe o prioritate economică. Cine își documentează corect pierderile, respectă termenele de notificare și negociază la timp are șanse mai mari să evite transformarea unei crize de aprovizionare într-un litigiu costisitor.
Articol realizat de Sarbu Partners. Pentru asistență juridică în materia contractelor de construcții, echipa poate fi contactată la office@sarbupartners.ro.



















