Cine ar cumpăra acțiuni la o companie care vinde 10.000 de mașini pe lună?

Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 24 mar 2023

Renault pregătește o listare pe bursă a diviziei Ampere, o construcție care va include uzina de automobile electrice, cu toate unitățile din subordine, baterii și motoare electrice, grupate în așa numitul Electricity. Este o unitate de business care a fost denumită generic Ampere și care ar putea să-și păstreze numele, dar la fel de bine ar putea avea un nume nou. Asta contează mai puțin, dar ceea ce contează este că-și va păstra și după înființare, separare și listare consistența afacerii cu automobile electrice. Iar această consistență nu este deocamdată una favorabilă unei listări.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Prin acest anunțat IPO al Ampere, Luca de Meo vrea să crească valoarea Renault Group, aducând investitori lângă compania franceză, cu speranța că lucrurile vor avansa și mai mult în anii următori.

Astăzi, însă, pare mai degrabă un act de curaj, dacă nu unul lipsit de inspirație, dată fiind valoarea afacerii cu mașini electrice.

Renault produce și vinde în acest moment trei autoturisme electrice, Megane E-Tech Electric, Twingo și Zoe, la care se adaugă Kangoo, un vehicul utilitar. Primele trei (din care două urmează să dispară) însumează doar circa 10.000 de automobile vândute lunar (date oficiale 2023), iar LCV-ul electric vine cu alte 1.000 de vehicule.

La aceste valori, Renault poate spera cel mult la 150.000 de vehicule electrice vândute anul acesta, iar de anul viitor, când va fi lansat noul Renault 5 (în locul lui Zoe), poate că volumul va depăși 200.000.

Apoi va veni și Renault 4, dar ținta nu poate fi prea sus, având în vedere concurența din ce în ce mai puternică de pe piața de electrice.

Planurile lui De Meo vorbesc, cu foarte mult optimism, despre 400.000 de mașini electrice în 2025. Dacă încercăm o comparație cu Tesla, cea mai valoroasă companie auto a momentului după evaluareaa bursieră, observăm că americanii au vândut anul trecut 1,3 milioane de automobile, toate electrice. Asta înseamnă peste 100.000 de mașini lunar, adică de aproape 10 ori mai multe decât vinde Renault astăzi.

Să admitem că, la un volum de 250.000 de automobile electrice, afacerea Ampere poate reprezenta o afacere atractivă pentru investitori. Ar trebui însă să ținem cont de alte două elemente: mașinile Renault sunt mai ieftine decât cele Tesla și, doi, prețurile automobilelor electrice sunt în scădere.

Asta înseamnă că cifra de afaceri a Ampere va avea o traiectorie mai degrabă liniară, decât una ascendentă, ceea ce însemnă, mai departe, că în următorii ani, până la interzicerea motoarelor cu combustie, creșterea Ampere nu va fi una spectaculoasă, din punct de vedere financiar.

În consecință, efectul de explozie pe care mizează Luca de Meo pentru divizia de electrice s-ar putea transforma într-un efect de bulgăre de zăpadă pentru Renault Group, care inevitabil, în condițiile date, va ajunge să înregistreze o scădere a afacerilor cu mașini cu combustie, fără să compenseze aproape deloc din afacerea cu mașini electrice.

Am văzut în ultimii ani o serie de IPO din industria auto, cele mai multe realizate pentru monetizarea valorii de piață a afacerilor și finanțarea electrificării. Dintre toate, singura care a fost într-adevăr explozivă a fost cea a Porsche, o companie cu o marjă de profit foarte mare, specifică mașinilor premium și de lux. Celelalte au fost mai degrabă listări previzibile, cu prețuri ale acțiunilor staționare sau chiar în scădere.

Un exemplu relevant este Volvo, o companie cu un profil electric foarte bun, dar care, după o creștere a valorii acțiunilor în prima lună, a scăzut în continuu în ultimul an, după IPO. Asta arată că investitorii sunt prudenți, chiar rezervați, în privința constructorilor auto, după toate crizele din ultimii ani.

Modelul Tesla, la care au râvnit toți managerii din industria auto, este, probabil, irepetabil. Apărută într-o perioadă în care propulsia electrică era doar o chestiune exotică, Tesla a adus mașinile electrice de serie în fața clienților americani, chinezi și europeni înaintea altora, i-a făcut să le viseze, să să-și le dorească și apoi le-a satisfăcut dorința într-un mod inteligent. La fel a procedat și cu investitorii, atât fondatori, cât și cei de pe bursă.

Astăzi, lucrurile sunt volatile chiar și în ceea ce privește acțiunile Tesla, iar creșterea pe care o prognozează Elon Musk s-ar putea să nu poată fi realizată prea ușor, din cauza competiției tot mai ascuțite. Scăderea prețurilor mașinilor mărcii subliniază acest detaliu, iar lansările pe bandă rulantă de noi modele la VW, Stellantis, dar și la companiile chineze subțiază tot mai mult cota de piață a Tesla.

În acest tablou ușor neclar, într-un context de business alunecos, cu întorsături imprevizibile, cum este de exemplu iminenta acceptare a combustibililor sintetici după 2035 - situație care va întârzia mai mult sau mai puțin tranziția la „electrice” - listarea diviziei Ampere a Renault riscă să se transforme într-o decizie cu efecte negative asupra companiei, altfel spus într-o decizie neinspirată a lui Luca de Meo, poate prima de la venirea lui în fruntea Renault.

viewscnt
Afla mai multe despre
renault
ampere
electricity
renault megane e-tech