Complexitatea e simplă

scris 13 ian 2023

De curând, mi-a fost dat să parcurg un document publicat de Harvard, Atlasul complexității economice. Acolo e un lung șir de cercetări și observații care privesc toate țările lumii. Ca orice român care-și știe lungul nasului și care n-a „intrat în Schengen, știe el de ce”, am parcurs documentul de la coadă spre cap, rugându-mă în sinea mea să nu găsesc prea repede ceea ce căutam. De la nivelul 40 în sus mi-a mai venit inima la loc, doar că m-a pălit, așa, o bănuială: dacă nu-mi regăsesc țărișoara pe nicăieri, pe unde scot cămașa? 39, Bulgaria… 38, Serbia… 37, Norvegia… Ptiu, drace, Norvegia pe 37? Suntem în găleată. De la 30 în sus nu mi-am mai făcut probleme, mai mult ca sigur nu suntem, dacă e doar să iau în considerare ce gulgute a dat Institutul Național de Statistică. Nu voi să știu de lumea ta, stimabile! Când colo, cine-și ițește capul de pe locul 19? Țărișoara mea, tot vorba lui Cațavencu, România! Ajuns aici, în loc să deschid o șampanie, am căzut pe gânduri. Vă invit, de acum încolo, să gândim împreună.

Ce știm? Păi, din 1990 până hăt, târziu, România a pierdut cam toate oportunitățile, începând cu mineriada din 1990. Bogată în resurse, cu o mână de lucru ieftină, dar calificată, comparativ cu restul țărilor europene, a bătut pasul pe loc vreme de zece ani. E drept, noii oameni politici, la fel se sfrijiți, la început, ca toată populația, dar umflându-se zi de zi, de ai fi zis că sunt Făt-Frumosul din poveste, nu au făcut decât să descarce datoria publică pe umerii populației. Fac aici o paranteză. Deși România e pe unul din cele mai înalte locuri în ceea ce privește economia, trebuie spus că e cam ultima când e vorba de riscul de sărăcie europeană, peste 34%.

Așadar, Houston, avem o problemă. Oamenii politici de care vorbesc au făcut și au dres de așa natură, încât s-a văzut, în toată splendoarea ei, incapacitatea de a conduce, lipită strâns, cu ciocanul de lipit și cu cositor, de interesul imediat, legat de familie, de gașcă. Indiferent că la guvernare s-au aflat FSN sau Convenția Democratică, șefii s-au unit în cuget și simțiri și au făcut un pact de neagresiune, menit să le umple buzunarele. Buzunarele lor.

Să treacă ea, pandemia, și redevenim oameni cu principii a doua zi… CITEȘTE ȘI Să treacă ea, pandemia, și redevenim oameni cu principii a doua zi…

Degeaba mi se va spune că „comuniștii” au făcut și au dres. Lunga tradiție a corupției, a meschinăriei și a incompetenței, prezente pe laiurile noastre din cele mai vechi timpuri a frânat evoluția economică a unui teritoriu care avea toate datele să iasă din rahat. Nu „comuniștii” au frânat, ci egoismul, interesul nehaliților îmbrăcați în blană de oaie patriotică.

Să nu ne facem iluzii. Când cineva laudă cu foc realizările comunismului, citează din Scînteia. Noi nu am avut industrie decât cu numele. Toată sau aproape toată mergea în pierdere, pe dumping sau barter. Nici nu-i de mirare că datoriile s-au plătit aproape exclusiv cu resurse. Asta e definiția unei țări bananiere. Exportă produse cu grad mic de prelucrare, în cantități uriașe, la un preț neglijabil. Dar ajunge cu jelania. Ce a fost a fost.

Să ne întoarcem la oile noastre. Cum se face că suntem pe locul 19 în lume, dar, în același timp, nu avem infrastructură, învățământul e la pământ, sărăcia e la ea acasă (soră cu românul?), avem (ba nu mai avem) peste trei milioane de emigranți muncind care-ncotro, o tânără generație cu un picior pe scara avionului, s-o ducă cât mai departe și, ce-i mai grav, o clasă politică lipsită de minimele abilități de a conduce eficient? Cum e posibilă o astfel de „complexitate” socio-economică?

Discutam, nu demult, cu o prietenă din Cehia, care se plângea, la fel, de clasa lor politică, alcătuită din figuri sinistre, din aroganți (unde am mai întâlnit eu termenul ăsta?), din inadecvați, profitori, gășcari. M-am uitat pe atlasul de care vă vorbeam la început. Cehia? Oho, pe locul 6 în lume! Măi, să fie! Ce miracol e acolo? Că America e pe 12. Voi ați băut gaz? – am întrebat-o. Nu știu să-ți explic, a dat ea din umeri.

Impactul crizei COVID-19 asupra creșterii pieței criptomonedelor în România CITEȘTE ȘI Impactul crizei COVID-19 asupra creșterii pieței criptomonedelor în România

Dar trebuie să existe o explicație, nu e posibil ca într-un context politic profund defavorabil societatea să meargă atât de bine înainte, să-și securizeze prezentul și viitorul. Căci o economie nu înseamnă numai cât produci în prezent, ci și cât de capabil ești să înfrunți viitorul, oricât de tenebros sau de nesigur ar fi. (Apropo, aflu că Suedia a relansat, după 40 de ani, proiectele energetice nucleare, tocmai pentru a fi la adăpost de acest viitor nesigur și capricios). Dacă în cazul unor țări avem de a face cu proiecte guvernamentale, elaborate pe termen mediu și lung, la noi sau, să zicem, în Cehia, astfel de preocupări nu interesează politicienii. Ei au alte treburi, alea pe care le știm prea bine. Să rezolve alegerile, să-și căpătuiască familiile, să-și ghiftuiască amicii (cu contracte cărnoase). Nu rămâne decât o singură explicație – și asta nu e oferită de Vacanța Mare. Nu mă uit la țările vecine, că nu mă pricep. Mă uit la noi.

Avem o lungă tradiție a supraviețuirii și a împotrivirii. Întotdeauna când statul a călcat pe bec, oamenii, comunitățile s-au zbătut să iasă din groapa în care îi afunda nepriceperea sau egoismul conducătorilor. Când Ceaușescu a inaugurat politica foamei, toată populația s-a ascuns în piața neagră a pilelor, cunoștințelor și relațiilor. Când Convenția Democratică a adus România pe buza incapacității de plată, oamenii au muncit zile și nopți în două, trei locuri, tăind, fără milă, din rația de somn. Ba chiar îndrăznesc să zic că, urmând fără să știe exemplul actualului președinte, profesorii de pe aici, ajunși în sapă de lemn (mai țineți minte salariile de 800 de lei pe lună?), s-au pus pe meditații. Banii și produsele circulau în pofida reglementărilor, pe vechiul principiu al comunei primitive, trocul. Așadar, dacă țara a rezistat, asta a fost posibil pentru că locuitorii ei s-au împotrivit cum au știut. A fost lupta guvernanților cu cetățenii.

În ce cireși ne suim ca să căpătăm perspectivă asupra economiei CITEȘTE ȘI În ce cireși ne suim ca să căpătăm perspectivă asupra economiei

Țin minte și acum satisfacția ministrului Pogea care lichidase 300.000 de firmulițe cu un impozit forfetar, în plină criză. Oamenii au ascuns economia, din nou, la negru, oricât de reprobabil ar părea. Iar când un alt președinte, mai carismatic și mai șmecher a declarat că țara nu-și poate plăti medicii, unii au emigrat (mulți, frate, vreo 40.000) iar ceilalți (se putea?), iar alții au lărgit buzunarul halatului. Soluții se găsesc, iaz politic să fie. Inventivitatea, șmecheria, pilele, căpătuiala, din defecte au devenit calități sine qua non.

Ce vreau să spun cu asta? E simplu: ceea ce văd străinii miraculos în economia românească e rezultatul capacității infinite de adaptare a cetățenilor la urgia politică. România a mers înainte în pofida politicii. Dacă suntem, azi, unde suntem, asta se datorează exclusiv cetățenilor care s-au bătut, pe viață și pe moarte, cu statul. Dar toate au un preț. Cetățenii români sunt, într-o mare majoritate, mai săraci decât semenii lor de pe alte meridiane.

Până nu se va rezolva calitatea și echilibrarea financiară a pieței muncii, miracolul și complexitatea vor rămâne vorbă goală. Țara noastră are, cum ziceam la început, cel mai înalt grad de risc de sărăcie din Europa. Oricât te-ai adapta, există o limită sub care nu poți rezista. Fugi. Emigrezi. De aceea, dacă vrem pace socială și prosperitate în România, e musai să lăsăm vraja ideologică deoparte și să punem presiune pe clasa politică, indiferent de partide, de doctrină. Doar că mă întreb ca prostu’, cum să pui presiune pe niște neica Nimeni ca Ciucă și Bode? Ei au alte probleme, alte încăperi.

Ei, aici rămâne de discutat. Sigur vom găsi o soluție. Am trăit noi și timpuri mai grele. Și n-am murit.

Florin Iaru este scriitor și jurnalist, fotograf și tehnoredactor. A scris cărți de proză și poezie și peste 2000 de articole.

viewscnt
Afla mai multe despre
harvard
florin iaru