Două tipuri de intervenționism: Fabricat în România vs Born in Schengen

scris 23 mar 2016

Există concetățeni care cer ca statul să scoată, la propriu, fumurile din nas românilor, dar există și patrioți care doresc să adulmece numai produse tradiționale în alimentarele rebotezate "supermarketuri". Subvenționarea culturii este o prioritate pentru cei care cred că românul s-a născut poet, după cum stârpirea corupției este o necesitate pentru cei care cred că românul s-a născut evazionist.

Intervenționismul este acea politică prin care vrei să-ți faci dreptate (eventual bine) cu mâna și pe banii altora. În România, se remarcă două tipuri de intervenționism, unul ad-hoc, empirist și populist, de tipul “ocaua lui Cuza”, altul etern, principial și elitist, după modelul “dezvoltării durabile”. Ambele curente sunt profund distributive.

Unii, nostalgici ai comunismului, vor să redistribuie sărăcia, ceilalți, adepți ai progresului și civilizației, redistribuie privilegiile! Dacă pentru primii egalitatea cu orice preț este principiul după care se conduc mot-a-mot, a doua categorie de intervenționiști este conștientă că orice formă de egalitate “procedurală” depinde de acordarea unui statut privilegiat (“mai egali decât alții”) unei categorii de funcționari/tehnocrați (judecători, procurori, membri ai serviciilor, bancheri centrali și nu numai, etc). Pentru unii caritatea înseamnă să redistribui poporului produsele expirate din magazine, pentru alții caritatea este rezultatul redistribuirii unor politici expirate, de tipul “coeziunii economice și sociale”, care au însă marele atu că sunt importate din state “mai civilizate”. Ce contează că sunt varză de Bruxelles, important e că nu sunt curcubete de Dăbuleni!

Există adevărați români care pledează pentru un intervenționism neaoș, autohton, al organelor statului, care să apere florăreasa, pensionarul sau buticarul, cum există și cetățeni care clamează alinierea la standardele moderne de intervenționism vestice, care nu fac diferență între drepturile unei persoane fizice și ale uneia juridice (Corporations are people, too!). Intervenționistul ad-hoc vrea să i se întărească organul local al statului, cel principial ar dori să i se întărească direct supra-statul. Dacă primii se întreabă “ce fac instituțiile statului român?”, alții se întreabă “ce zice Ambasada SUA sau Bruxelles-ul?”. “Fabricat în România” este noul status de pe Facebook al unora, “Je suis Kovesi” or “Schengen” al altora.

Adepții primului tip de intervenționism se declară profund îngrijorați de soarta “rumânului” obișnuit, susținătorii celui de-al doilea tip urmăresc “cu atenție și îngrijorare” ascensiunea în societate a diverșilor Dinu Păturică autohtoni. Primii cerșesc de la autorități și primesc cu urale orice intervenție arbitrară menită a repara o nedreptate socială punctuală, ultimii salută raportările statistice penale “de necontestat”.

Cei din urmă vor ca statul să scoată, la propriu, fumurile din nas românilor, în timp ce primii doresc să miroasă numai produse tradiționale în alimentarele rebotezate supermarketuri. Intervenționistul naționalist ar fi satisfăcut dacă statul ar construi ziduri pentru a stopa influxul de produse și persoane străine în țară, cel progresist s-ar mulțumi și cu impunerea cu forța a unor cote de import, măcar, la produse și tehnocrați. Și unii, și alții, au încredere în servicii și cred că acestea îi pot apăra cu succes de teroriști, fie că e vorba de reprezentanții fundamentalismului islamic din Oltenia sau de gherilele separatiste maghiare. Pentru unii, însă, adevărații teroriști sunt corporațiile străine care se hrănesc cu sângele neamului, pentru ceilalți, dimpotrivă, teroriștii sunt “capitaliștii” autohtoni veroși. În timp ce membrii divanului ad-hoc ar vrea ca doar românii să poată cumpăra terenuri agricole, comisarii pro-europeni cred că ar fi indicat ca numai corporațiile străine și serviciile să-și poată deschidă legal un SRL în România.

O tabără dorește ca statul să oblige pe oricine altcineva să achite ratele la bănci ale românilor nevoiași, cealaltă tabără face lobby pentru legalizarea comisioanelor, fie ele bancare, fie cele de la privatizare, care reprezintă prețul plătit pentru modernizarea și “civilizarea” României.

Intervenționiștii pro-neam și țară vor ca autoritățile să micșoreze prețul benzinei, pe motiv că avem de-a face cu un bun al poporului, produs în spații publice închise, în timp ce adepții “civilizării” României promovează o politică menită a scumpi carburanții (eventual prin majorarea accizelor și redevențelor), pentru a ne alinia prețurilor europene.

Unii cer de la stat servicii publice “de calitate” (sănătate, învățământ, infrastructură) și impozite mici, ceilalți susțin integrarea fiscal-bugetară în UE, prin majorarea veniturilor publice la nivel european ca procent din PIB. Subvenționarea culturii este o prioritate pentru cei care cred că românul s-a născut poet, după cum stârpirea corupției este o necesitate pentru cei care cred că românul s-a născut evazionist.

Și unii și alții ignoră indivizii și preferințele acestora, pentru că scopul este unul mult mai larg și mai nobil. Ei fie sunt dedicați renașterii spiritului/sufletului românesc (ante, post sau interbelic, numai ei știu care), fie nu precupețesc nici un efort să modernizeze România și să-i reeduce cetățenii în spiritul unei Europe pașnice, unite și prospere. Europă care, întâmplător sau nu, a cam dispărut în ultimul timp!

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
interventionism
nationalism
ue
schengen