Economic și financiar ar trebui să aderăm la SUA, nu la UE

scris 16 oct 2019

Atunci când ne uităm la o Europă în care băncile încep să semene până la confuzie unele cu altele, pentru că plafonul de garantare face ca riscul să se diluează la nivel de entitate bancară și să fie judecat sistemic, ne îndreptăm instantaneu atenția către Statele Unite, unde finanțarea vine preponderent de pe piața de capital.

Pe această piață financiară nu se vorbește de credite neperformante, plafoane de garantare și de indicatorul de solvabilitate.

Nimeni nu acordă o atenție exagerată faptului că “lucrează” cu banii micul deponent, care economisește - în Europa, reiterez, persoană fizică “garantată” - fiindcă e vorba de resursele investitorilor. Resurse, care, în condiții de concurență și maximă transparență, sunt alocate eficient, de către piețe.

Aceasta este societatea capitalistă spre care cred că ar dori să tindă Uniunea Europeană. Dar ce păcat că Uniunea încearcă să regleze administrativ  noțiunea de investitor, în loc să lase piața să o facă.

Economiile hazardului CITEȘTE ȘI Economiile hazardului

Din acest motiv se ajunge ca un deficit bugetar uriaș, precum cel american, să poată fi finanțat, iar dacă n-ar mai putea fi “validat” de piață acesta ar urma să se reducă.

Vreme în care Uniunea Europeană “bancarizată” se raportează la repere artificiale, precum dobânzile directoare și criteriile de la Maastricht.

Ducând lucrurile la extrem, se observă, și la nivelul finanțării, aceeași diferență ca între folosirea sistemului metric, o creație artificială franceză, și a sistemului de măsurare anglo-saxon cu picioare, yarzi, inchi și mile - bazat, natural, pe “mărimile” corpului omenesc.

Discuția poate continua prin aceea că Germania, de pildă, continua să practice o taxă pe valoarea adăugată mare în cotă standard, dublă cât clasica zeciuală sau dijmă, chiar și în anii când are excedent bugetar.

De ce face asta? “Locomotiva” UE nu are piețe la fel de dezvoltate și la fel de multe capitaluri precum Statele Unite, pe care vor să le ajungă din urmă, și atunci își reprimă - prin intermediul taxării - consumul, ca să acumuleze resurse.

Statul german nu își constrânge cetățenii să se abțină de la mâncare, pentru că acolo TVA e foarte scăzută, însă îi obligă să se restrângă de la celelalte cheltuieli ca să poată capitaliza și să exporte pe alte piețe.

Dacă ne gândim bine cam așa proceda și România pe timpul lui Ceaușescu și pe acest model merge și Rusia. Practic, UE conservă un model de administrare socialist, bazat pe restrângerea cererii agregate și pe filosofia că nu e neapărat nevoie să îți dezvolți piețele ca să creezi capital.

De aceea, țările UE practică rate mari de TVA. Spre deosebire de SUA, unde impozitul pe consum fie e redus, fie lipsește - în funcție de stat.

România, chiar și după revenirea la nivelul de TVA dinainte de criză, are o cotă standard similară cu aceea din Germania, ceea ce înseamnă că reprimă consumul. E drept că pe fondul unei productivități scăzute.

Da, numai că în contextul în care nu stimulează piețele și capitalurile, nici nu poate spera la o creștere a productivității. Iar la noi, guvernele în loc să capitalizaze precum nemții sau danezii mai au și obiceiul să cheltuiască prostește.

Iar din ceea ce se prefigurează mai departe, nimic n-ar arăta că se schimbă paradigma și că trecem de la reprimarea unui consum dependent de importuri la realizarea unei producții interne de bunuri - încurajată de investiții și piețe.

Adică, nu dorim să ne schimbăm abordarea, de la limitarea cererii agregate, la generarea unei oferte autohtone, care să substituie mărfurile din afară, cele mai multe provenite din UE.
Concluzia e clară. Modelul sănătos de dezvoltare, care trebuie să fie adoptat și de România e cel american, cu piețe și capitaluri, nu cel din Germania, care se bazează pe capitalizarea forțată.

Această din urmă e o rețetă socialistă pe care am mai încercat-o. Însă germanii merg totuși pe această cale fiindcă se tem că Statele Unite, având piețe mai dezvoltate, să nu le anihileze eforturile.

În fine, pe fondul acesta al taxării poate că n-ar strica să vorbim și de relaxarea politicilor monetare. Pentru că degeaba reduc băncile centrale dobânzile ca să stimuleze creditul. Bonificațiile pot fi și negative, cât timp fiscalitatea comprimă piețele. Firmelor le merge mai prost și își trimit angajații în șomaj. SUA au înțeles asta și au dezavuat QE, cam când zona euro abia se apuca.

Și noi românii, am cocoșat cu taxe mediul de afaceri. Suntem într-o secventă similară cu cea din zona euro când Banca Centrală Europeană inundă piața cu bani (quantitative easing – QE). Asta fiindcă aruncatul cu bani din elicopter (helicopter money) și stimularea consumului se pot realiza și prin intermediul măririi salariului minim, a remunerațiilor controlate de stat, cu riscul inducerii de deficite, în măsura în care veniturile nu avansează în pas cu productivitatea.

E adevărat că România se străduiește să mențină deficitele bugetare sub 3% din PIB, așa cum indică Tratatul de la Maastricht. Însă această limită negociată politic nu spune nimic de faptul că-i contraindicat să mărești taxele pe timp de criză. Iar dacă tot a decis statul să le ia românilor banii măcar ar fi putut să-i investească eficient, ca să ajungă pe final de an, la excedent, nu la deficit. Și dacă guvernele noastre tot reprimă consumul intern, ar trebui să orienteze economia către cel extern, măcar așa cum fac nemții când capitalizează forțat .

Din păcate, când lipsește și asta se vede că n-avem politică economică. Incoerența arată că lipsește o strategie care să depășească ciclul electoral, motiv pentru care succesul plasării deficitului bugetar sub 3% din PIB nu converge către un obiectiv final.

De unde se observă că a raporta către FMI și UE îndeplinirea criteriilor de la Maastricht e o victorie pur politică. Vă închipuiți cât de departe suntem de capitalism, așa cum se vede el în Statele Unite?!

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
banci
credite
piata de capital