Nu veniturile fiscale-s mici, ci e PIB-ul umflat

scris 5 oct 2015

Veniturile fiscale doar par a fi reduse. În realitate, nu sunt.

Am scris la începutul lunii iulie (http://bloguluibalan.ro/index.php/opinii/454-nu-sunt-mici-veniturile-fiscale-ci-e-produsul-intern-brut-umflat) că România și Lituania s-au plasat, în 2014, pe ultimele locuri în ceea ce privește ponderea veniturilor fiscale raportate la Produsul Intern Brut, cu 33,4%, respectiv 34,3%. Dar tema trebuie reluată ca să explicăm cum de resimt românii și investitorii străini o povară fiscală grea, însă veniturile fiscale n-o vădesc când se raporteză la PIB. Păi, cine știe, poate că nu veniturile sunt problema, ci este baza de raportare umflată: Produsul Interrn Brut?!

Pentru că, dupa ce PIB-ul României a crescut de la 41 de miliarde de euro în anul 2000, la 61 in 2004, s-a accelerat brusc la 142 de miliarde până în 2008. După care corecția din anul de recesiune 2009 a fost de mici dimensiuni dacă luăm în calcul ca PIB s-a ajustat la 120 miliarde, iar apoi a urcat la 150 de miliarde de euro în 2014.

Coincidența face însă ca în paralel cu PIB să fi crescut și prețul activelor imobiliare. Oare de ce? Pentru că atunci când prețul unui activ se măreste, el poate fi pus garanție la bancă și se obține pe baza lui credit. Apoi, cu banii imprumutați se cumpără alte active și prețul imobilelor urcă mai abrupt. Iar, la sfârșit, ce să vezi? PIB “explodează”!

Sigur, în discuție nu trebuie uitat de cursul de schimb. În 2004 era cam ca acum, peste 4 lei/euro, dar după aceea s-a dus spre 3. Un curs în scădere stimulează liniile de credit de la banca-mamă la subsidiare - pe care metodologia le include în categoria investitiilor - să devină împrumuturi interne, pentru a se vedea limpede pe baza căror lichidități a urcat prețul activelor. Așadar, ce a umflat PIB-ul Romaniei? Emisiunea de moneda, pe seama garanțiilor supraevaluate.

A venit însă anul 2009. PIB ar fi trebuit să se intoarca spre nivelul de echilibru din 2004, în lipsa finanțării din exterior. Numai că s-a inventat Programul Prima Casa care să conserve prețul activelor, ceea ce a limitat corectia PIB...

Iar faptul că activele imobiliare sunt încă supraevaluate se vede când privim spre creditele neperformante, pe care o bună perioada de timp băncile mai mult le-au reeșalonat, decât au executat garanțiile. Deci, diferența între cât de mare e PIB și cât de mic ar trebui să fie, se ascunde în sistemul bancar.

Și, firește, că la un PIB mai apropiat de 60 de miliarde, decât de 140, s-ar vedea că veniturile fiscale nu reprezintă o treime din acesta, ci se găsesc peste media UE, că suntem supraîndatorați, nu subîndatorați, că deficitul bugetar a fost mult mai mare în ultimii ani...

Nu e prima oară când spun că veniturile fiscale doar par a fi reduse, și, de fapt, nu-s. Data trecută mi s-a replicat că așa cum e “umflat” PIB, la fel sunt și veniturile bugetare și că raportul dintre ele se păstrează.

Problema este, însă, că veniturile fiscale și PIB nu au același deflator, pentru că, în vreme ce PIB a fost împins în sus de valoarea patrimoniului, nivelul mai mare decât cel firesc al activelor imobiliare actionează invers asupra veniturilor, în general, și al veniturilor fiscale, în special.

Și o altă explicație pentru care veniturile fiscale nu au avut un același deflator ca PIB, a fost dată, în cea mai mare parte a perioadei de care discutăm, de cheltuielile nerentabile ale statului.

Ce a construit statul a costat de cinci ori mai mult decât a făcut. În timpul acesta, s-au plătit cu întârziere furnizorii de utilități și de materiale. Statul a facut arierate, iar furnizorii s-au trezit în incapacitate de a plăti impozite, care să se constituie venituri la buget.

Lipsa de performanță în cheltuirea banului public a determinat o micșorare drastică a încasarilor și atunci s-au majorat taxele pentru ca veniturile bugetare, ce reprezentau o treime dintr-un PIB umflat, să n-ajunga cumva la un sfert.

Cred că am reușit să dezleg “misterul” din spatele veniturilor fiscale mari, care par mici, ce problemă mai rămâne în dispută e dacă respectivele venituri trebuie să se plaseze la peste 50% ca în economia Franței – a treia din UE (dupa a Germaniei și a Marii Britanii) - sau la o treime ca la “concurența” din Irlanda sau Polonia.

Jürgen Stark, fost membru al board-ului executiv al Băncii Centrale Europene obișnuia să spuna că: “Guvernele europene riscă să împărtășească soarta dinozaurilor, dacă nu își reduc cheltuielile publice”.

El era de părere că statele ar putea avea cele mai bune evoluții - economice și sociale - în cazul în care cheltuielile totale, care includ datoriile, s-ar situa între 30% și 35% din PIB.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
pib
buget