Pe 12 iunie 2026, platforma de detecție GPTZero a publicat o analiză a raportului KPMG „Total Experience: Redefining Excellence in the Age of Agentic AI”, iar Financial Times a verificat independent concluziile. Verdictul: din cele 45 de citări ale raportului, doar 5 trimiteau la surse reale și intacte. Restul erau, în diferite grade, fabricate. KPMG a retras documentul de pe site-urile sale într-o zi.
Citită ca bârfă de industrie, povestea se epuizează în satisfacția ieftină de a vedea un colos umilit. Citită ca un consultant care lucrează zilnic cu aceste sisteme, ea spune cu totul altceva. Pentru că în acest caz inteligența artificială nu a greșit. A făcut exact ce face. Oamenii sunt cei care au greșit, iar firma a greșit într-un mod care dezvăluie o problemă mult mai veche decât AI-ul.
Situația obiectivă, în ceea ce privește raportul
Merită corectată de la început imprecizia care circulă în relatările de pe rețele, fiindcă într-un text despre halucinații cifrele trebuie să fie exacte. Nu „40 din 45 de studii de caz” au fost inventate. Realitatea documentată este următoarea: din 45 de citări, 40 aveau titluri fabricate, 28 amestecau titluri modificate cu fragmente reale, iar aproximativ jumătate dintre afirmațiile sprijinite pe acele citări erau false sau atribuite greșit. Instrumentul de verificare al GPTZero a marcat raportul ca fiind 89% defectuos. Cercetătorii au numit fenomenul „vibe citing”, vărul citării al lui „vibe coding”, în care modelul coase laolaltă frânturi de surse reale și inventează restul.
Spre exemplu, raportul susținea că banca elvețiană UBS rulează agenți AI în consultanța de investiții și managementul riscului, printr-o platformă dezvoltată cu Microsoft; UBS a transmis că informația este „incorectă factual”. Despre Căile Ferate Elvețiene se afirma că au o aplicație care optimizează rutele pasagerilor în funcție de amprenta de carbon în timp real; compania a spus că descrierea „nu este corectă”. Transport for London ar fi folosind agenți AI pentru a prezice și fluidiza congestiile; autoritatea londoneză a numit afirmația „înșelătoare”. Iar despre compania Emirates raportul lăuda un chatbot numit „Sara”, capabil să reprogrameze zborurile clienților. În realitate, Sara este un robot asistent fizic introdus în 2023, fără nicio funcție de modificare a biletelor.
Cel mai instructiv exemplu este însă NHS Greater Manchester. Sursa citată era un comunicat real despre un program de detecție timpurie a cancerului pulmonar. AI-ul l-a transformat într-un sistem național autonom care prezice reinternările, triază pacienții și generează automat trimiteri medicale. NHS a spus diplomatic că descrierea „nu prea se aliniază” cu realitatea. Aici se vede mecanismul exact al halucinației: nu se inventează din nimic, ci se umflă în mod plauzibil ceva real.
Nu unealta a cedat, ci controlul
Tentația publicului este să spună „vedeți, AI-ul nu e de încredere”. Este concluzia greșită. Halucinația nu este un defect care se repară cu următoarea versiune; este o trăsătură intrinsecă a modului în care un model lingvistic generează text fluent și încrezător, fără un mecanism interior de verificare a adevărului. Un model va produce întotdeauna o propoziție care sună corect. Sarcina de a stabili dacă este și adevărată a aparținut dintotdeauna omului.
Și aici KPMG se condamnă cu propriile cuvinte. Comunicatul oficial al firmei spune că se așteaptă ca oamenii săi să respecte ghidurile privind „supravegherea umană pentru validarea conținutului și verificarea surselor independente”. Cu alte cuvinte, regula exista. Nu a fost aplicată. Cercetătorul GPTZero Paul Esau a formulat-o fără menajamente: „Bănuim că niciun om de la KPMG nu a verificat citările, afirmațiile sau sursele înainte ca raportul să fie publicat.” Dovada cea mai usturătoare este o contradicție internă: raportul cita „55% dintre directorii generali” pentru o statistică, în timp ce propriul CEO Outlook al KPMG, publicat în aceeași lună, scria despre un 71%. Firma nu a reușit nici măcar să fie de acord cu ea însăși.
Există un precedent care lămurește unde stă vina. În celebrul caz american Mata v. Avianca, doi avocați au fost sancționați în 2023 după ce au depus la instanță șase spețe inexistente, generate de ChatGPT. Judecătorul nu i-a pedepsit pentru că au folosit AI, ci pentru că nu au verificat și apoi au insistat că totul e în regulă. Lecția este aceeași și pentru KPMG: răspunderea este umană, nu algoritmică. Instrumentul a livrat un text. Decizia de a-l publica sub sigla unei firme de miliarde a aparținut unor oameni care nu și-au făcut treaba pe care tocmai o vând.
Chiar e despre AI, sau despre dinamica din firme?
Aici ajungem la partea pe care nicio relatare amuzată nu o atinge. Genul acesta de situație este simptomul unui model de business care era vulnerabil de la bun început. KPMG nu este un caz singular. În iulie 2025, Deloitte Australia a returnat o parte dintr-un contract guvernamental de 440.000 de dolari australieni pentru un raport plin de referințe fabricate și de un citat inventat atribuit unui judecător. EY Canada a retras, la rândul ei, un raport în care 16 din 27 de referințe erau halucinate, inclusiv o inexistentă cercetare McKinsey care cita o cifră de 200 de miliarde de dolari. Patru incidente aproape identice, la firme diferite, în douăsprezece luni, nu mai sunt o coincidență; sunt un tipar.
Tiparul are o explicație economică. Consultanța de top funcționează ca o piramidă: o bază largă de analiști juniori produce cercetarea, slide-urile și tabelele, facturate la tarife premium, sprijinită de un strat subțire de parteneri care ambalează și vând rezultatul. Un partener supervizează zece sau mai mulți juniori, iar firma încasează diferența dintre costul juniorului și prețul facturat clientului. Este, în esență, o mașină de arbitraj construită pe asimetria de informație: clientul plătește pentru certitudinea că livrabilul lustruit, cu sigla potrivită pe copertă, este corect. Sigla a ținut loc de verificare.
Inteligența artificială atacă exact baza acestei piramide. Munca pe care o făceau juniorii (sinteza, documentarea, prima versiune a prezentării) este tocmai ce automatizează cel mai bine un model lingvistic. McKinsey are deja un asistent intern, „Lilli”, folosit de circa 72% din angajați; BCG are un instrument care lustruiește automat prezentările. Problema nu este că AI-ul produce muncă proastă, ci că produce muncă plauzibilă, livrată fără filtru uman. În Silicon Valley fenomenul are deja un nume: „workslop”. Un studiu BetterUp Labs cu Stanford Social Media Lab, publicat în Harvard Business Review în septembrie 2025, l-a definit drept conținut generat de AI care „se dă drept muncă bună, dar nu are substanța necesară pentru a duce o sarcină mai departe”. Cercetarea estima un cost ascuns de circa 186 de dolari pe angajat pe lună și milioane de dolari anual pentru o organizație mare. KPMG nu a inventat workslop-ul. L-a publicat doar sub propriul brand.
Otrăvirea fântânii și veriga juniorului care dispare
Mai există un strat de risc, mai puțin vizibil, dar mai grav pe termen lung. Înainte de a fi retras, raportul KPMG a fost tratat drept sursă de încredere, preluat de alte publicații și, în varianta deja documentată a unui caz anterior, indexat de modelele AI. În investigația sa asupra raportului retras al EY, GPTZero a testat ChatGPT, Claude și Perplexity: toate trei au reprodus fabricațiile ca fapte. Edward Tian, fondatorul GPTZero, numește fenomenul „otrăvirea fântânii” - minciuni validate inițial de oameni, care ajung apoi material de antrenament pentru următoarea generație de modele. Se conturează un cerc vicios în care AI-ul se antrenează pe propriile invenții, spălate prin prestigiul unei firme respectabile.
Și aici apare cea mai subtilă consecință. Dacă AI-ul mănâncă baza piramidei, el elimină implicit și terenul de ucenicie din care se nasc verificatorii de mâine. Juniorii de azi sunt seniorii care, peste zece ani, ar fi trebuit să recunoască dintr-o privire o citare falsă. O firmă care automatizează ucenicia se asigură că, în viitor, nu va mai exista nimeni capabil să verifice. Verificarea, nu generarea, devine astfel marfa rară și scumpă, iar firmele care taie acum din juniori își consumă propriul control de calitate viitor.
Ce înseamnă pentru directorii din România
Pentru un executiv român, lecția are două tăișuri. Pe de o parte, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la adoptarea AI în companii; 5,2% în 2025, față de o medie europeană de 20%, potrivit Eurostat. Pe de altă parte, statul și mediul de afaceri rămân cumpărători importanți de livrabile de consultanță, de la asistența tehnică din PNRR până la marile contracte de audit și advisory. Combinația este periculoasă: cumpărăm încredere ambalată, fără să avem încă reflexul de a o verifica.
Cazul KPMG este un avertisment pentru oricine a acceptat vreodată un PDF lucios de la o firmă mare pe baza siglei de pe copertă. Sigla nu mai este o dovadă. Cu obligațiile de transparență din AI Act-ul european care devin aplicabile în august 2026 și cu propriul cadru de supraveghere din România abia schițat printr-un memorandum din martie 2026, povara verificării cade tot mai mult pe umărul cumpărătorului.
Concret, recomand trei lucruri. Primul: cereți, contractual, dezvăluirea utilizării AI în orice livrabil pe care îl plătiți, plus o declarație că sursele au fost verificate de un om. Al doilea: tratați notele de subsol ca pe un control financiar, nu ca pe o formalitate. Deschideți raportul și verificați citările, fiindcă este cea mai ieftină asigurare pe care o puteți cumpăra. Al treilea: nu confundați viteza cu valoarea. Un raport livrat de zece ori mai repede, dar pe care nimeni nu l-a citit cu atenție, reprezintă un risc la fel de mare ca închirierea unui apartament neverificat: cine știe câte vicii ascunse îl vor surprinde pe chiriaș?
Concluzie
Ironia acestui caz nu stă în faptul că o firmă de consultanță a folosit AI. Toți îl folosim, și e bine că o facem. Ironia stă în faptul că o firmă care vinde judecată, verificare și răspundere a livrat un document din care lipseau exact judecata, verificarea și răspunderea. Inteligența artificială a făcut ce știe: a scris fluent și convingător. Oamenii nu și-au făcut partea: să citească înainte de a semna. Iar modelul de business care a permis asta este același care, de decenii, vindea certitudinea ca pe un produs ambalat. Probabil multe firme se vor mai frige astfel, iar singura „vină” pe care o poartă inteligența artificială e că face mai vizibilă futilitatea dinăuntrul sistemului.
Dan Mihai Toader este CEO al Aeolus Business Consulting, firmă românească de consultanță în inteligență artificială.
