România traversează o perioadă în care percepția a ajuns să cântărească aproape cât realitatea economică. Iar percepția dominantă este aceea a unui blocaj: politic, administrativ, al marilor reforme și, cel mai periculos dintre toate, al optimismului. În astfel de momente, tentația firească este să așteptăm ca soluțiile să coboare de la centru. Este cea mai scumpă greșeală strategică pe care o putem face.
Istoria economică a Europei spune altceva. Perioadele de stagnare națională au fost aproape întotdeauna compensate de dinamismul unor ecosisteme locale și regionale suficient de ambițioase încât să refuze să aștepte. România intră exact într-un asemenea moment. Întrebarea reală nu este dacă politica națională își va reveni, ci dacă vom avea maturitatea de a nu ne lega întregul destin economic de ritmul ei.
Nu cred că următorii ani vor aparține exclusiv Bucureștiului. Cred că vor aparține unei combinații între local și internațional — și că această combinație poate deveni principalul motor al competitivității românești în deceniul care vine.
Diplomația economică subnațională nu mai este un moft
Multă vreme am tratat diplomația economică drept un monopol al statului. Lumea s-a schimbat sub ochii noștri.
Astăzi, landurile germane își trimit propriile misiuni economice în lume. Comunitățile autonome spaniole, de la Catalonia la Țara Bascilor, își construiesc propriile strategii de atragere a investițiilor. Regiunile italiene, marile orașe nordice și metropolele central-europene concurează direct pentru capital, talent și proiecte, fără să mai aștepte permisiunea capitalei. Ele nu concurează cu statul. Îl completează.
Este ceea ce specialiștii numesc paradiplomație, iar Europa competitivă de mâine se construiește tot mai mult la acest nivel. Când Mario Draghi avertiza, în raportul său despre competitivitatea europeană, că bătrânul continent riscă să rămână în urmă fără un val masiv de investiții, mesajul implicit era limpede: acest val nu va veni doar de la Bruxelles sau din capitalele naționale. Va veni și din regiuni care înțeleg că, în secolul XXI, competiția pentru investiții nu se mai poartă doar între state, ci între județe, între orașe, între ecosisteme.
România trebuie să înțeleagă rapid această schimbare de paradigmă. Pentru că, dacă regiunile noastre nu intră singure în această competiție, altele o vor face în locul lor.
Județele trebuie să gândească precum niște companii
Un județ competitiv nu înseamnă doar drumuri, utilități și fonduri europene. Înseamnă brand. Înseamnă reputație. Înseamnă capacitatea de a spune investitorilor o poveste coerentă despre avantajele reale ale locului.
De ce aici? De ce acum? De ce împreună cu noi?
Aceste trei întrebări nu mai pot primi răspuns doar de la administrația locală. Ele trebuie construite împreună — de președinți de consilii județene, primari, camere de comerț, universități, antreprenori, investitori și, mai ales, de marile familii de business care au tot interesul ca propriul oraș și propriul județ să prospere pe termen lung.
De cele mai multe ori, cea mai importantă investiție pe care o poate face un teritoriu nu este una în beton, ci una în imagine și în încredere. Un teritoriu care nu știe să-și spună povestea va fi mereu evaluat după povestea pe care i-o spun alții.
Familiile de business, arhitecți ai competitivității regionale
În România există deja numeroși antreprenori care nu mai gândesc exclusiv în termenii propriului bilanț. Investesc în universități, în cultură, în sport, în spitale, în educație, în comunitate. Pasul următor este firesc: să investească și în competitivitatea internațională a regiunii din care provin.
Pentru că succesul unei companii depinde tot mai mult de reputația ecosistemului din care face parte. O regiune atractivă atrage oameni mai buni, investitori mai buni, parteneri mai buni și, în cele din urmă, capital mai ieftin. Marile familii antreprenoriale ale României nu mai sunt doar proprietari de afaceri. Ele devin, fie că își asumă sau nu acest rol, arhitecți ai locurilor din care provin.
Internaționalizarea nu mai este un lux, ci o formă de reducere a riscului
Într-o economie internă aflată sub presiune, cea mai bună veste pentru o companie românească este că lumea rămâne deschisă.
Vedem tot mai multe firme care exportă, deschid birouri în afară, cumpără companii peste hotare sau își transformă expertiza în servicii globale. În IT, în agribusiness, în producție industrială, în sănătate, în energie și în servicii profesionale, internaționalizarea nu mai este doar o oportunitate de creștere. A devenit o modalitate de reducere a riscului.
Bitdefender și UiPath au dus tehnologie românească pe piețele globale. Banca Transilvania și-a extins amprenta la nivel regional. Grupuri precum Arobs sau Transavia, alături de nume tot mai vizibile precum Gusto sau Amber, demonstrează că succesul românesc nu mai depinde exclusiv de piața internă. Aceste companii au înțeles înaintea altora un adevăr simplu: cine se sprijină pe o singură piață se sprijină pe un singur picior.
Același lucru trebuie să înceapă să îl gândească și ecosistemele locale. Un județ care își leagă viitorul exclusiv de cererea internă face, la scară teritorială, aceeași greșeală pe care o companie prudentă a învățat deja să o evite.
Alianțele regionale vor conta mai mult decât credem
Nu toate județele vor putea concura singure. Dar multe pot câștiga împreună.
Coridoarele economice, alianțele între județe, parteneriatele transfrontaliere cu Republica Moldova și Ucraina, colaborările cu regiunile din Europa Centrală și din Balcani pot crea economii de scară imposibil de obținut individual. Într-un moment în care reconstrucția Ucrainei și parcursul european al Republicii Moldova redesenează harta economică a estului Europei, județele românești de la frontieră au în față o oportunitate istorică — cu condiția să nu o aștepte, ci să o construiască.
Regiunile nu mai trebuie să aștepte ca Bucureștiul să le deschidă toate ușile. Uneori trebuie să bată singure la ele. Iar de multe ori trebuie chiar să construiască uși noi.
Cele trei I: imagine, investiții, internaționalizare
De câțiva ani vorbesc despre trei dimensiuni care vor separa comunitățile și companiile câștigătoare de restul: imaginea, investițiile și internaționalizarea. Cele trei nu mai pot fi tratate separat.
Imaginea fără investiții rămâne simplu marketing. Investițiile fără reputație devin greu de atras. Iar internaționalizarea fără o strategie coerentă produce rezultate mărunte. Cele trei trebuie construite simultan, ca un singur sistem.
Pentru că lumea nu mai cumpără doar produse. Cumpără încredere. Nu cumpără doar fabrici. Cumpără ecosisteme. Nu cumpără doar companii. Cumpără povești credibile despre viitor. Cine stăpânește cele trei I la nivel de județ va atrage exact ceea ce nu se poate cumpăra cu bani publici: încrederea.
România are nevoie de mai puțin fatalism și de mai multă inițiativă
Da, politica națională contează. Va continua să conteze. Dar nu mai este singurul motor al dezvoltării.
În anii care vin, diferența dintre județele care vor accelera și cele care vor stagna nu va fi dată doar de bugetele lor. Va fi dată de ambiția lor. De capacitatea de a construi alianțe. De curajul de a ieși în lume. Și de înțelegerea faptului că, într-o economie globală, localul și internaționalul nu mai sunt termeni opuși.
Radu Magdin este CEO al Smartlink Communications și consultant și analist de risc (geo)politic
