Autori

Un spectru bântuie Europa de Est, pe lângă cel al agresiunii Rusiei în Ucraina. Este cel al capcanei venitului mediu în care pot ajunge țări precum România care au experimentat o lungă perioadă de dezvoltare puternică internă pe baza unui model de recipient de tehnologie, know-how, capital dar și integrare pasivă în rețele de producție. Formula funcționează până la un punct și întrezăresc acel punct în următorii ani. Cu greu scapi din capcana aceasta, pentru că o plăcintă care nu se mai mărește duce la jocuri politice cu sumă nulă pentru divizarea ei, iar antreprenorii pierd întotdeauna astfel de jocuri. Pentru a avansa la noua etapă a dezvoltării naționale și pentru a continua convergența cu Europa, există mai multe componente – infrastructură, educație, inovație, performanță administrativă, digitalizare etc.

Toată atenția publică este concentrată în aceste zile pe pachetele de măsuri guvernamentale, pe zecile de mii de angajați din administrația locală care ar putea fi concediați, pe tensiunile din coaliție și pe scenarii despre demisia premierului sau ieșirea PSD de la guvernare. În paralel, unii analiști și jurnaliști vorbesc deja despre o nouă majorare anul viitor a TVA, de la 21% la 23%, dacă măsurile de austeritate luate până acum nu-și vor face efectul și nu vor opri creșterea deficitului. Atmosfera este una încordată, apăsătoare, dominată de sentimentul că România se îndreaptă inevitabil către zid.

Așa cum poate observa oricine a trăit în România în ultimele luni, avem în momentul de față o politică centrată pe deficit și austeritate care, trebuie să o spunem cu onestitate, nu poate decât să deprime societatea

Rareori în istoria ei contemporană a fost România atât de polarizată și divizată. Rezultatele alegerilor parlamentare și ale întregului sezon electoral din acest an atestă criza de încredere în clasa politică românească.

În timp ce în aceste zile ne consumăm, pe bună dreptate, în dezbateri electorale aprinse, în propuneri prezidențiale mai mult sau mai puțin ambițioase și în atacuri între tabere, este esențial să recunoaștem un adevăr simplu: viitorul președinte al României va fi, la rândul său, un operator într-un ecosistem complex.

As we enter another presidential election, with the media chatter, speculation and more often than not superfluous opinions that show up every electoral cycle, I would like to take a step back from all of the above. Each of us, as individuals and as collectives, have different values, interests, sets of information and a functioning public forum in the Popperian tradition allows us to make choices that encompasses as many of them as reasonable, to the best extent we can engage in that Ciceronian bargain among 20 million or so people

Toamna aceasta este un moment interesant pentru noi și, ținând cont de alegerile prezidențiale, e greu de spus că mizele electorale puteau fi mai mari în acest an. Ne uităm cu toții la candidați, vedem dacă au de spus ceva care să ne atragă atenție, devenim experți în sondaje, însă, în sinea noastră, știm că esența este în altă parte. Miza cu adevărat câștigătoare a lui 2024 este în fapt direcția în care va merge România în următorii ani, propunând ceva nou: un echilibru între coerență, stabilitate și ambiție.

În România de astăzi, un lucru este ușor de remarcat: acumulăm o frustrare semnificativă față de capitalul străin, care domină o mare parte din (povestea despre) economia noastră. În același timp, nu reușim să creștem suficient de mult și de rapid gradul de ambiție necesar pentru a stimula dezvoltarea capitalului autohton. Discutam dar nu ne organizam. Avem povești de succes, avem antreprenori locali care au construit cu multă muncă, onestitate și creativitate, dar, de multe ori, povestea lor se încheie la granițele României sau cel mult vorbind despre exporturi.

În momentul de față, în societatea românească, suntem într-un deceniu în care ajungem la limitele unui model economic bazat pe taxe mici, salarii mici și fonduri europene. Marea provocarea devine tranziția către ceea ce se va întâmpla după 2028-2029.

Cu schimbarea recentă de leadership de la mijlocul lunii mai, tot mai mulți se uită cu atenție la ce se întâmplă în Singapore. Pe scurt, în mai puțin de șase decenii de independență, Singapore a reușit să se transforme dintr-o societate subdezvoltată într-un hub global al afacerilor, tehnologiei și inovației printr-o combinație (mai ușor sau mai greu de replicat, rămâne de discutat) de factori cheie. Într-un moment în care discutăm tot mai mult despre care trebuie să ne fie pașii în anii următori, adoptarea unor elemente din acest model ar putea fi luată în considerare pentru dezvoltarea economică și socială a României.