Autori

România are nevoie de succes, de mai mult succes decât a avut până acum. Dar trebuie să înceapă să se pregătească și pentru conflictele pe care succesul însuși le produce.

Există un moment, greu de stabilit dinainte, în care o idee trece de la periferia dezbaterii publice în centrul ei. Politologii americani au dat un nume acestui mecanism: Fereastra Overton, adică spațiul ideilor pe care o societate le consideră acceptabile la un moment dat. De regulă, fereastra nu o mută guvernele. O mută conversațiile din fiecare casă, fricile acumulate și cuvintele repetate suficient de des încât să nu mai sune ciudat.

Am lucrat mult în ultimele luni pe relația dintre România și Brazilia și m-am convins de un lucru simplu: avem mai multe în comun decât ne-ar lăsa să credem harta. Sunt două economii de dimensiuni foarte diferite, dar ambele au resurse, talent antreprenorial și destul potențial nefolosit ca să-și permită să gândească ofensiv următorii zece ani.

M-am întors din India cu multe impresii, dar cea care m-a urmărit cel mai mult nu ține de dimensiune, de demografie sau de ritmul de creștere, deși toate impresionează. Ține de geografia puterii.

Vorbim tot mai des, în România, despre internaționalizare. Și e bine că o facem. Trei decenii am avut ca obiectiv economic major atragerea investițiilor străine, iar asta a fost corect pentru etapa în care ne aflam. Maturizarea înseamnă însă și drumul invers: capital românesc, companii românești, antreprenori și branduri românești care pleacă în lume și rămân acolo.

România nu are nevoie ca toate drumurile economice să ducă la București. Are nevoie de o hartă internațională a specializărilor urbane și de curajul de a-și promova ecosistemele, nu doar țara.

În geopolitica tehnologiei, lumea e mai complicată decât formula comodă „SUA versus China”. Există, desigur, o competiție strategică americano-chineză care structurează tot mai mult accesul la cipuri, inteligență artificială, cloud, date și infrastructuri critice. Dar între cei doi poli se mișcă o întreagă constelație de puteri tehnologice: Japonia, Coreea de Sud, India, Israel, Emiratele Arabe Unite și, într-o manieră diferită, Uniunea Europeană.

România discută enorm despre Europa, în mod firesc.

România a avut un deceniu foarte bun pentru antreprenori. Atât de bun încât ne-a creat, poate, și un obicei periculos: acela de a considera piața internă suficientă.

România are nevoie de un miracol. Nu în sens religios și nici în sensul naiv al salvatorului providențial, ci în sensul clasic al cuvântului: o țară prinsă între crize, oboseală și neîncredere care reușește, într-un interval scurt, să-și schimbe energia, direcția și ambiția.