Cu doar câteva săptămâni înaintea întâlnirii dintre Trump și Putin din Alaska, discuția se purta despre sancțiunile foarte dure pe care Trump urma să le impună Rusiei, deoarece soldații săi atacau și masacrau civili ucraineni, zi și noapte. În acea perioadă Trump spunea: „Rusia? Cred că este dezgustător ceea ce fac.... Ar trebui opriți. Este o rușine... Vom impune sancțiuni” și trimitea două submarine nucleare americane care puteau fi amenințătoare pentru Rusia.
Și ce s-a întâmplat în Alaska? Donald Trump și Vladimir Putin s-au întâlnit într-un summit foarte prietenos, au promis să colaboreze îndeaproape, au discutat despre revenirea la afaceri - și au pus toată responsabilitatea semnării păcii pe umerii Ucrainei, pentru a accepta concesii teritoriale.
Întregul summit din Alaska nu a fost decât mare exercițiu de normalizare a relațiilor lui Trump cu Putin, iar piesa de rezistență a fost primirea lui Putin pe covorul roșu, întins în văzul tuturor de soldații americani. Asta cu toate că acest summit părea că trebuia să aibă loc pentru că Trump era atât de furios pe Rusia și umilit de Putin, încât urma să impună sancțiuni împotriva Rusiei.
Dar în Alaska, ideea că Trump ar putea sancționa Rusia și că ar putea oferi un sprijin puternic ucrainenilor, a dispărut într-o clipă. Ucrainei i s-a spus că trebuie să cedeze teritoriu, iar ideea sancțiunilor SUA împotriva Rusiei parcă nici nu ieșise din gura lui Trump.
Aceasta a fost probabil cea mai uimitoare schimbare de direcție din ultimele săptămâni. Cel mai bine se poate observa acest lucru în modul în care Trump a descris acordul cu Putin și separarea tot mai mare de Ucraina, într-un interviu imediat după summit: „Acestea sunt puncte pe care le-am negociat și puncte asupra cărora, în mare parte, am căzut de acord. Cred că am căzut de acord asupra multora... Ucraina trebuie să fie de acord, poate vor spune nu.”
Așadar, datorită lui Trump, lumea pare că este din nou la momentul semnării Tratatului de la München, în 1938 !
Putin este bucuros să rescrie istoria, fiind de acord că nu ar fi existat război în Ucraina dacă Trump ar fi fost președinte. Aceasta este o încercare a lui Putin de a se asigura că următoarea întâlnire este, de asemenea, una față în față și nu include Ucraina. Va fi o încercare a lui Putin de a-l separa pe Trump de liderii europeni, convingându-l că nu este atât de rău pe cât l-au portretizat liderii europeni.
De asemenea, Putin a precizat, în conferința de presă de după summit, că nu a făcut niciun pas înapoi de la obiectivele sale cheie ale războiului, care au fost și vor fi distrugerea suveranității Ucrainei, eliminarea capacității sale de a se apăra și că primirea de asigurări că Ucraina nu va putea adera niciodată la NATO.
Deocamdată, realitatea sumbră pentru Ucraina este că războiul va continua. La rândul lor, liderii europeni nu au putut face altceva decât să răsufle ușurați că Trump nu le-a prezentat o înțelegere gata încheiată cu Putin. Aceștia și-au reiterat sprijinul ferm pentru Ucraina, insistând că Kievul trebuie să fie implicat în orice negocieri privind securitatea Ucrainei avertizând că orice concesii făcute lui Putin nu ar face decât să încurajeze Rusia să continue războiul.
Totuși, Kievul (și susținătorii săi europeni) se confruntă cu o dilemă: deși sunt precauți să nu li se prezinte un acord de neacceptat nu vor pară, în ochii lui Trump, a fi obstacolul în calea negocierii unui acord de pace.
Desigur, Kievul ar putea fi nevoit să accepte controlul de facto rusesc asupra unor părți din estul Ucrainei, ca parte a oricărei eventuale înțelegeri pentru a pune capăt luptelor. Dar a admite această probabilitate de la bun început este o tactică de negociere derutantă. Poate că cel mai bun rezultat care poate fi așteptat, în mod realist, este un armistițiu de-a lungul liniei actuale de contact pentru a pune capăt luptelor, cel puțin pentru moment. Un astfel de armistițiu ar oferi o pauză binevenită Ucrainei în fața atacurilor cu rachete și drone asupra trupelor, populației civile și infrastructurii sale.
Dar nu ar trebui să ne facem iluzii cu privire la cât de dificil se va dovedi acest lucru. Nu există motive să presupunem că Putin a renunțat la a readuce Ucraina în sfera de influență a Rusiei: control deplin asupra celor patru teritorii pe care le-a anexat în estul Ucrainei (plus Crimeea), neutralitatea Ucrainei și repudierea aspirațiilor de aderare la NATO, demilitarizarea și „denazificarea”.
Revenind la ce trebuia să însemne summit-ul de la Alaska, Trump a petrecut zile întregi discutând cu liderii europeni și cu Volodimir Zelenski, avansând „linii roșii” de urmat în cadrul întâlnirii: nicio concesie teritorială față de Rusia, Ucraina să fie prezentă în toate etapele negocierilor și condiții clare pentru orice ridicare a sancțiunilor. Cu toate acestea, în ciuda fastului militar și a punerii în scenă atente, ceea ce a ieșit din Alaska nu a fost o înțelegere, ci o pauză diplomatică - cuvinte calde, detalii superficiale și munca grea care urmează. Dacă nu altceva, Alaska a dezvăluit limitele de acțiune.
Pentru Putin, este vorba despre asigurarea câștigurilor teritoriale și ameliorarea presiunii economice care îi erodează mașina de război.
Pentru Trump, este vorba despre testarea faptului dacă Putin poate fi influențat fără a sacrifica credibilitatea SUA.
Pentru Ucraina, este o sabie cu două tăișuri. O întâlnire ulterioară oferă o deschidere diplomatică, dar cererile teritoriale explicite ale lui Putin rămân o linie roșie politică, juridică și morală.
China va studia îndeaproape ce se va întâmpla după momentul Alaska. Dacă Occidentul va ignora aplicarea sancțiunilor, ar putea încuraja aventurismul chinez în Pacific. O poziție occidentală unificată ar transmite mesajul opus.
Liderii europeni au declarat că sunt pregătiți să promoveze un summit trilateral între președintele ucrainean Volodimir Zelenski, președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin. Aceștia au subliniat că Ucraina trebuie să primească „garanții de securitate de neclintit” pentru a-și apăra suveranitatea și integritatea teritorială. Aceștia au salutat declarația lui Trump conform căreia Washingtonul este pregătit să ofere astfel de garanții, exprimându-și disponibilitatea de a colabora cu Trump și Zelenski în vederea unui summit trilateral „cu sprijin european”.
Că lucrurile nu merg deloc în această direcție o arată continuarea atacurilor ruse în Ucraina, dublate de cele mai recente declarații ale lui Serghei Lavrov, care a reiterat o condiție pe care Ucraina a respins-o deja ca fiind inacceptabilă și a ridicat iarăși chestiunea „lipsei de legitimitate” a lui ucrainean Volodimir Zelenski. Declarația temperează optimismul privind un summit al celor doi lideri, alimentat de Donald Trump.
Conform lui Lavrov, cea mai bună opțiune pentru o garanție de securitate pentru Ucraina ar fi bazată pe discuțiile care au avut loc între Moscova și Kiev, în 2022. La acel moment, Ucrainei i s-a cerut să accepte neutralitatea permanentă în schimbul garanțiilor de securitate internaționale din partea celor cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU: Marea Britanie, China, Franța, Rusia și Statele Unite.
„Orice încercare de a se îndepărta de discuțiile eșuate de la Istanbul ar fi fără speranță”, a spus Lavrov, acuzând liderii europeni că încearcă să submineze progresele realizate la summitul din Alaska: „sunt sigur că Occidentul, și mai ales Statele Unite, înțeleg perfect că discutarea serioasă a problemelor de asigurare a securității colective în Europa fără Federația Rusă este o utopie, un drum spre nicăieri”
Lavrov a adăugat că „această idee a fost primită pozitiv de președintele Trump” și că Putin se așteaptă ca Trump să o transmită reprezentanților de la Kiev și aliaților europeni.
În ceea ce-l privește, Zelenski a declarat că Ucraina ar dori să vadă o „reacție puternică” din partea lui Trump dacă președintele rus Vladimir Putin nu este dispus să participe la o întâlnire bilaterală cu el.
Deci, urmează încă un summit Putin-Trump? Să urmeze Moscova după Alaska? Și până atunci, uciderile cărora Trump declara că vrea să le pună capăt vor continua?
Prof univ dr Cristian Barna este Training Manager la Intelligene4ALL, profesor invitat la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca și Universitatea București și fost prorector și coordonator de doctorat al Academiei Naționale de Informații Mihai Viteazul din București. Cristian Barna este doctor în sociologie, iar domeniile sale de expertiză sunt sociologia aplicată, studii de informații și securitate, geopolitică, organizații de securitate, criminalitate organizată și studii de terorism.
