Ponta încremenește, Dragnea amână

Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 18 oct 2015

Congresul PSD, în care Liviu Dragnea a fost validat ca președinte al partidului, a dovedit că, în pofida emfazei cu care orice nou lider proclamă reforme radicale, rezistența social-democraților la schimbare este copleșitoare. La congres, fostul lider și încă premierul Victor Ponta a mărturisit, sub hipnoza aplauzelor câtorva sute de membrii PSD, că Traian Băsescu rămâne principalul lor adversar, iar Liviu Dragnea a amânat sine die discuția privind sancționarea politică a faptelor de corupție.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Nimic nu se schimbă, totul ia chipul lui Băsescu

Congresul PSD ar fi trebuit să fie momentul în care noul președinte PSD, Liviu Dragnea, să intre pe scena mare a politicii ca un lider de anvergură, dar s-a transformat într-un cântec de lebădă al fostului lider social-democrat Victor Ponta.

Acesta a fost aplaudat frenetic și în continuu de sute de membri de partid, tratament de care nu s-a bucurat niciun alt lider, și a ținut să promită că nu va mai candida “la ceva”, fără să precizeze dacă este vorba de partid sau de Parlament. Ponta a arătat că nu ar fi putut demisiona din funcția de premier, în condițiile în care PSD și electoratul său puteau pierde guvernarea, și a punctat că a convenit acest lucru cu Liviu Dragnea.

Ponta a vorbit însă și despre ce va face după ce își va termina mandatul de prim-ministru, arătând că nu va mai fi în conducerea partidului, dar se va implica într-o dezbatere ideologică privind orientarea PSD. Spre deosebire de Ion Iliescu sau Vasile Dâncu, care insistă pentru definirea clară a partidului pe principii de stânga, Ponta vede partidul “mai la centru”, orientat spre clasa “medie” a românilor.

Probabil că, dacă s-ar fi oprit la considerente de ordin teoretic și la sublinierea meritelor propriei guvernări, discursul lui Victor Ponta n-ar mai fi intrat sub sfera psihanalizei.

Deși și-a luat adio de la președinția României și de la șefia partidului, mizând permanent pe cartea confruntării cu Traian Băsescu și a persistenței sub diverse forme a “regimului” acestuia, Victor Ponta crede în continuare, la aproape un an de la ieșirea fostului șef de stat de pe prima scenă a politicii, că principalul adversar al PSD rămâne Traian Băsescu.

“În politică avem un singur adversar în continuare, tot pe Traian Basescu. Este singurul care are capacitatea să se bată cu noi”, a afirmat Ponta, recunoscând astfel că este departe de depăși un complex, de care noul lider PSD, Liviu Dragnea, pare a fi a conștient și îi propune un tratament propriu.

Noul PSD comemorează victimele comunismului, dar îngroapă efectele acestuia

Spre deosebire de Victor Ponta, Liviu Dragnea a recunoscut că liderii PSD au greșit când au căzut în “capcana mediatică” a declarațiilor, “întinsă” lor de Traian Basescu. Calea spre vindecare a acestui complex trece la noul lider social-democrat și prin încearcarea de a ștearge eticheta “comunismului” de pe sigla PSD.

Liviu Dragnea vrea ca PSD să scape de această etichetă nu doar prin politici de dreapta, ci printr-o conciliere morală cu electoratul de centru și de dreapta. Este vorba despre electoratul despre care Victor Ponta spunea, la congres, că, după turul I al alegerilor, la o apăsare pe buton, se duce la urne în turul al II-lea să voteze împotriva PSD.

Dincolo de reglarea scorului cu gruparea lui Ion Iliescu, acesta a fost și scopul cererii lui Dragnea la congres, pentru un moment de reculegere în memoria victimelor comunismului. Un gest prin care l-a obligat și pe Ion Iliescu să se ridice de pe scaun. Practic, i-a plătit datoria lui Iliescu, după ce acesta a comparat alegerea lui Dragnea la șefia PSD cu referendumurile lui Ceaușescu.

“Nu am avut curajul să condamnăm crimele comunismului, nu ne-am asumat unele greșeli făcute în primii ani de după Revoluție. Tratamentul politic aplicat unor supraviețuitori sau unor victime ale dictaturii poate nu a avut moderația și respectul cu care trebuiau tratați acei oameni. Trebuie să ne cerem iertare, chiar dacă nu noi suntem vinovați. A ne cere iertare este un gest moral fundamental al despărțirii de un trecut care ne mai urmărește și azi”, a arătat Dragnea, care a pledat pentru “refacerea punților” cu intelectualitatea de stânga și a comunicării cu intelctualitatea de dreapta.

Liviu Dragnea pare să uite însă că, pe lângă vorbe, faptele sunt cele care dau măsura oricărei reforme. Deși a pledat, pe tot parcursul campaniei sale electorale, pentru un nou model de integritate și meritocrație în partid, liderul social-democrat a avut grijă se evite aplicarea acestuia odată ce s-a văzut ales.

Congresul PSD ar fi trebuit să adopte o moțiune, propusă în primăvară, cu prilejul Consiliului Național al PSD, de Victor Ponta și susținută de Liviu Dragnea, prin care orice membru de partid urmărit penal pentru corupție ar trebui să își piardă funcțiile publice și politice de conducere. Liviu Dragnea este condamnat deja la un an de închisoare cu suspendare pentru fraudarea referendumului din 2012, iar confirmarea sentinței, la judecarea apelului făcut de acesta, și aplicarea moțiunii ar însemna pierderea funcției în partid.

Pentru a evita o astfel de situație, Liviu Dragnea a apelat la “sănătosul” principiu politic, potrivit căruia orice problemă poate fi îngropată prin înființarea unei comisii. Așadar, congresul PSD nu a mai adoptat moțiunea anti-corupție, Liviu Dragnea promițând că principiile acestuia vor fi incluse într-un “cod de conduită” al PSD, prin care vor fi rezolvate toate aceste problem care vizează acuzele  de corupție. Evident că nimeni nu a vorbit despre un termen la care acest cod ar putea fi gata, cu atât mai puțin să fie și aplicat.

O voce solitară

Congresul PSD a avut loc în sala în care se desfășurau pe vremuri congresele PCR, iar Nicolae Ceaușescu era reales în unanimitate secretar general al partidului. Pe atunci, doar câte o poziție singulară se înfiripa împotriva liderului de partid, precum în 1979, când Constantin Pârvulescu l-a acuzat pe Ceaușescu că pune interesele personale împotriva partidului și țării.

Pe lângă discursurile euforice din momentele realegerii unui nou lider, și la congresul PSD o singură voce nu a fost “în ton” cu toate celelalte, și anume cea a fostului solist de la Hi-Q, Mihai Sturzu, care a candidat la una din funcțiile de vicepreședinte al partidului.

“Acest Congres trebuie să valideze alegerile de săptămâna trecută, adică să valideze comuniștii. Vă propun ca acest Congres să nu valideze alegerile. Echitatea într-un partid înseamnă o dezbatere corectă, în care să fim cu toții egali, în care fiecare punct de vedere să fie ascultat și nu cumva să uităm cine suntem și să luăm decizii seara, la restaurant, într-un grup restrâns, iar a doua zi la ședință să se vină să se comunice ce decizii s-au luat”, a spus Mihai Sturzu.

Liviu Dragnea a fost validat cu unanimitate de voturi președinte al PSD.

viewscnt
Afla mai multe despre
psd
congres
ponta
dragnea